Rară apariţie publică. Șeful MI6 spune că există fracturi profunde în elita din jurul lui Putin. Ce spune despre Prigojin
Şeful MI6, serviciul de spionaj extern al Marii Britanii, a declarat miercuri că revolta de luna trecută a mercenarilor ruşi a arătat că există „fracturi adânci” în jurul Kremlinului.
Acesta i-a invitat pe ruşii înspăimântaţi de războiul din Ucraina să vină să spioneze pentru Marea Britanie, recunoscând, pe de altă parte, că inteligenţa artificială nu poate înlocui munca spionilor, relatează presa internaţională.
În doar al doilea său discurs public de când a devenit şef al MI6, în 2020, Richard Moore a spus că par să existe puţine perspective ca Rusia să-şi recapete forţa de atac în Ucraina, scrie news.ro.
A vorbi public despre spionaj este o noutate pentru serviciile de informaţii din Marea Britanie. Guvernul de la Londra a refuzat chiar să confirme existenţa MI6 până în 1992, iar discursurile publice ale liderilor săi sunt rare. Singurul alt discurs public al lui Moore de când a devenit şef al MI6 a fost acum aproape trei ani.
Vorbind acum la ambasada britanică din Praga, Richard Moore, denumit oficial „C”, a comparat situaţia din Ucraina cu Primăvara de la Praga din 1968, când tancurile sovietice au anulat reformele de liberalizare. „În timp ce ei sunt martori la venalitatea, luptele interioare şi incompetenţa crasă a liderilor lor, mulţi ruşi se luptă cu aceleaşi dileme ca şi predecesorii lor în 1968”, a spus el. „Îi invit să facă ceea ce au făcut alţii în ultimele 18 luni şi să se unească cu noi. Uşa noastră este întotdeauna deschisă. Secretele lor vor fi în siguranţă cu noi şi împreună vom lucra pentru a pune capăt vărsării de sânge”, a îndemnat Richard Moore, potrivit Reuters.
LIDERUL WAGNER „PLUTEŞTE”, ÎN TIMP CE PUTIN ESTE SUB PRESIUNE INTERNĂ
În discursul său, precum şi într-un interviu ulterior, Moore a spus că revolta armată de luna trecută a fondatorului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a dezvăluit „decăderea inexorabilă” a „autocraţiei instabile” a lui Putin.
„Dacă te uiţi la comportamentul lui Putin din acea zi, Prigojin a început ca un trădător la micul dejun, a fost iertat la cină şi două zile mai târziu a fost invitat la ceai. Există unele lucruri pe care chiar şi şeful MI6 le găseşte puţin cam greu de pătruns şi interpretat”, a mărturisit Moore. „Nu cred că veţi avea nevoie de toate resursele MI6 pentru a ajunge la concluzia că există fracturi profunde în elita rusă din jurul lui Putin”, a adăugat el.
Vladimir Putin nu a avut de ales decât să ajungă la un acord cu liderul Wagner, Evgheni Prigojin, pentru a pune capăt rebeliunii de luna trecută, a explicat şeful MI6 britanic pentru CNN. „Nici măcar nu a luptat împotriva lui Prigojin, a încheiat un acord pentru a-şi salva pielea, folosindu-se de bunele oficii ale liderului Belarusului. Aşa că nici eu nu pot să văd ce-i în capul lui Putin", a spus Richard Moore.
Şeful MI6 crede că şeful Wagner Prigojin este în viaţă şi în deplină libertate. Liderul Wagner „pluteşte”, a spus Moore. Însă Putin este în mod clar sub presiune internă, a adăugat şeful serviciilor de informaţii din Marea Britanie
„Un grup de mercenari care să avanseze pe autostradă spre Moscova şi să ajungă la 125 de kilometri de Moscova nu poate exista decât dacă nu ţi-ai dat seama că se va întâmpla asta. Aşa că probabil se simte sub o oarecare presiune”, a comentat Moore despre Putin.
Moore a emis, de asemenea, un avertisment pentru statele africane care au legătură cu armata privată de mercenari Wagner, spunând că dacă liderul său, Evgheni Prigojin, l-a putut trăda pe „prietenul” Vladimir Putin, atunci nu va avea niciun fel de problemă să-i trădeze şi pe ei.
„Adevărul este că Rusia nu are niciun interes pentru pace sau stabilitate în ţările africane”, a menţionat el, adăugând că Moscova „are nevoie de state active, complexe şi slabe, pe care Kremlinul le consideră ţinte ce trebuie controlate şi exploatate într-o nouă formă de imperialism rus".
„MAJORITATEA CONFLICTELOR SE TERMINĂ CU UN FEL DE NEGOCIERE”
Şeful spionajului extern britanic a spus că este optimist în ceea ce priveşte contraofensiva Ucrainei. Richard Moore a subliniat că Ucraina a „recuperat mai mult teritoriu într-o lună decât au reuşit să obţină ruşii într-un an” şi „pare să existe puţine perspective ca forţele ruse să-şi recapete avântul”.
Va depinde de Kiev să „definească” sfârşitul războiului, deoarece „majoritatea conflictelor se termină într-un fel de negociere”, a adăugat el în discursul rostit la Praga miercuri.
INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ NU POATE ÎNLOCUI SPIONII
Moore a vorbit şi despre provocările pe care le ridică inteligenţa artificială (AI). Echipele sale folosesc AI pentru a-şi spori activitatea, inclusiv pentru a perturba fluxul de arme către Rusia, dar şeful MI6 avertizează că regimurile autoritare folosesc inteligenţa artificială pentru a răspândi ştiri false şi dezinformare. „Mă aştept să primim din ce în ce mai mult sarcina să obţinem dovezi cu privire la modul în care statele ostile folosesc AI în moduri dăunătoare, nesăbuite şi lipsite de etică”, a recunoscut el.
Inteligenţa artificială va schimba lumea spionajului, dar nu va înlocui nevoia de spioni umani, este convingerea lui Richard Moore.
Şeful MI6 spune că „unii” se întreabă dacă AI „nu va scoate din funcţiune serviciile de informaţii”, dar el este convins că „factorul uman” va rămâne crucial. „De fapt, este probabil ca opusul să fie adevărat”, a adăugat el.
În timp ce AI poate cerceta cantităţi uriaşe de date open-source, există încă informaţii şi secrete valoroase care pot rămâne ascunse, dincolo de înţelegerea algoritmilor AI, pe care numai spionii umani le pot captura şi descifra, crede Moore.
Şeful MI6, care a avertizat anterior că Occidentul rămâne în urma rivalilor săi în cursa AI, a spus că unele „caracteristici unice ale agenţilor umani în locurile potrivite vor deveni şi mai semnificative” şi a subliniat în context capacitatea spionilor de a „influenţa deciziile în interiorul unui guvern sau a unui grup terorist”, relatează Euronews.
„Echipele mele folosesc acum AI pentru a-şi spori – dar nu pentru a înlocui – propria lor judecată cu privire la modul în care oamenii ar putea acţiona în diferite situaţii. Ei îşi combină abilităţile cu inteligenţa artificială şi datele pentru a identifica şi a perturba fluxul de arme către Rusia pentru a fi folosite împotriva Ucrainei”, a menţionat el.
În viitor, este posibil ca tehnologia să poată prezice comportamentul uman mai bine decât o pot face oamenii, a adăugat el, „dar va exista întotdeauna o legătură extraordinară care va permite unei persoane să se încreadă cu adevărat în alta, unită de un sentiment de umanitate comună şi scop”, a punctat Moore.
CELE MAI MULTE RESURSE, DEDICATE CHINEI
În ciuda concentrării pe Rusia, Moore spune că serviciul său a dedicat Chinei mai multe resurse decât orice altă naţiune. Rusia „nu este singurul obiectiv strategic important” al serviciului său. „Acum dedicăm Chinei mai multe resurse decât oriunde altundeva, reflectând importanţa globală tot mai mare a Chinei”, a mărturisit Moore.
„Aşa că permiteţi-mi să spun cu claritate şi convingere: serviciul meu, împreună cu aliaţii noştri, intenţionează să câştige cursa pentru a stăpâni utilizarea etică şi sigură a inteligenţei artificiale”, a spus el, adăugând că alte ţări, precum China, au „avantaje inerente”.
„China beneficiază pe scară largă. AI, în forma sa actuală, necesită volume colosale de date. Cu cât aveţi mai multe date, cu atât mai rapid puteţi preda instrumente de învăţare automată. China şi-a adăugat imensele seturi de date de acasă la aspirarea altora în străinătate. Iar autorităţile chineze nu sunt foarte tulburate de problemele legate de confidenţialitatea personală sau de securitatea datelor individuale. Sunt concentraţi pe controlul informaţiilor şi pe prevenirea dezvăluirii adevărurilor incomode”, a arătat Moore.
Guvernele occidentale îşi revizuiesc din ce în ce mai mult legăturile cu tehnologia chineză. La începutul acestui an, guvernele din SUA, Regatul Unit, Canada, Europa şi din alte ţări au luat măsuri pentru a interzice utilizarea aplicaţiei TikTok, deţinută de chinezi, pe telefoanele oficialilor guvernamentali. Multe dintre aceleaşi ţări au introdus, de asemenea, restricţii privind utilizarea echipamentelor de telecomunicaţii 5G ale gigantului tehnologic chinez Huawei în anii anteriori.
Aceste intervenţii au fost stimulate de avertismentele serviciilor de securitate şi de informaţii potrivit cărora guvernul chinez poate solicita firmelor chineze de tehnologie să desfăşoare activităţi de spionaj, sabotaj şi coerciţie economică în numele său.
„Guvernele au datoria de a proteja datele generate de cetăţenii lor şi proiectele naţionale, fie că este vorba despre sănătate sau infrastructură”, a declarat Moore într-un interviu pentru POLITICO. „Dacă vă predaţi datele unui alt stat, riscaţi să vă prindeţi într-o capcană de date care vă va dilua suveranitatea şi vă va lăsa vulnerabili”, a avertizat el.
Sursa: News.ro
Etichete: Rusia, razboi, Marea Britanie, kremlin, spionaj, MI6,
Dată publicare:
19-07-2023 18:28