Putin, în a doua zi a Adunării Generale a ONU: "Nu ne vom abate de la traiectoria noastră suverană". Mesajul transmis SUA

62285348
IMAGO

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promis, marţi, să-şi continue politica externă ”suverană” şi a denunţat voinţa americană ”de hegemonie”, în faţa Adunării Generale a ONU, marcată de invazia şi ofensiva Rusiei în Ucraina.

El l-a trimis la New York pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, însă nicio alocuţiune a lui Vladimir Putin nu este prevăzută la Adunare în acest an, din cauza invaziei şi Războiului rus în Ucraina, condamnate amplu în lume.

Însă, liderul de la Kremlin a susţinut marţi, la Moscova, acolo unde a primit scrisori de acreditare ale unor ambasadori străini sosiţi recent, un discurs care ar fi putut avea loc la a 77-a ediţie a acestei mari reuniuni diplomatice la vârf.

”Evoluţia către multipolaritate se loveşte, din nefericire, de rezistenţa celor care depun eforturi să păstreze un rol hegemonic în afacerile lumii şi să controleze totul: America Latină, Europa, Asia şi Africa”, a declarat Putin, o aluzie nevoalată la Statele Unite.

”Trebuie să spunem că cei care se află în poziţia de hegemonie se descurcă mai degrabă bine de mult timp, dar asta nu poate continua aşa pentru totdeauna. Este imposibil”, a adăugat el, potrivit News.ro, care citează AFP.

”Noi, Rusia, nu ne vom abate de la traiectoria noastră suverană. În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, noi intenţionăm să promovăm mai mult o agendă internaţională unificatoare (şi să contribuim la o soluţionare a unor crize regionale”, a subliniat cel care şi-a trimis, la sfârşitul lui februarie, trupele să ia cu asalt Ucraina vecină.

”Pornind de la aceste principii, Rusia va vorbi în deschiderea celei de a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU”, a anunţat preşedintele rus.

Vladimir Putin a făcut aceste declaraţii într-un context de criză deschisă între Rusia şi Occident, din cauza intervenţiei militare ruse în Ucraina.

La un summit regional asiatic, săptămâna trecută, Vladimir Putin a evocat ” rolul tot mai mare al unor noi centre de putere” precum China, India şi Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62259425
Un bărbat a luat ostatici 12 oameni într-o bancă. Ce a cerut pentru a-i elibera

Un bărbat înarmat a luat marţi ostatici 12 oameni într-o bancă din centrul Georgiei, cerând să primească o importantă sumă de bani, au anunţat autorităţile acestei ţări din Caucaz.

62289006
Justin Trudeau, criticat aspru după ce un clip cu el s-a viralizat. Ce a făcut premierul înainte de înmormântarea Reginei

Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau se confrontă cu un val de critici după ce un video în care cântă versurile melodiei „Bohemian Rhapsody”, cu câteva zile înainte de înmormântarea reginei, s-a viralizat pe internet.

62289002
Un tată a turnat kerosen pe fiul său și l-a incendiat pentru că nu voia să-și facă temele. Băiatul nu a supraviețuit

Un bărbat din Pakistan și-a incendiat copilul de 12 ani, în casa în care locuiau, după ce copilul nu i-a răspuns la întrebările legate de teme.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.