Centrală nucleară ucraineană bombardată: Moscova îşi intensifică „şantajul nuclear”, afirmă directorul centralei

62289070
Getty

Rusia şi-a intensificat „şantajul nuclear” împotriva Kievului prin bombardarea unei a doua centrale nucleare ucrainene, centrala Pivdenukrainsk (sud), a declarat marţi directorul acestei instalaţii, Igor Polovici

Prin bombardarea acestei centrale „a început a doua fază a şantajului lor nuclear”, a declarat Polovici, în timp ce situl unei alte instalaţii atomice ucrainene, centrala Zaporojie (sud), a fost deja bombardată de mai multe ori în ultimele luni, generând temeri în legătură cu un posibil accident nuclear, informează AFP, citată de Agerpres.

AFP a putut constata marţi prezenţa unui crater adânc, presărat cu bucăţi de obuze, la câteva sute de metri de centrala Pivdenukrainsk, în regiunea Mikolaiv (Nikolaev), în timpul unei vizite de presă organizate de operatorul centralelor nucleare ucrainene, Energoatom.

La zeci de metri de crater, o clădire pe care AFP nu a putut să o viziteze părea să aibă uşile şi geamurile spulberate de suflul unor explozii. De altă parte a craterului, o altă clădire, mai puţin distrusă, avea de asemenea majoritatea geamurilor sparte.

Potrivit responsabilului pentru securitate de la centrala Pivdenukrainsk, Ivan Gebet, poliţişti şi procurori au cercetat luni locul bombardamentului în căutarea de schije de obuze, pe care le-au dus pentru a identifica proiectilul.

Centrala Pivdenukrainsk este al treilea sit nuclear care s-a pomenit implicat în războiul lansat de Rusia în februarie împotriva Ucrainei şi aceasta în pofida numeroaselor apeluri ale comunităţii internaţionale de a proteja astfel de infrastructuri pentru a nu provoca o catastrofă pe continentul european.

Centrala Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa şi ocupată de trupele ruse chiar din primele săptămâni de invazie, a fost vizată de bombardamente mai multe ori în ultimele luni.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc de aceste bombardamente şi de şantaj nuclear.

La începutul invaziei, forţele Moscovei au ocupat de asemenea centrala Cernobîl (nord), locul unde în 1986 a avut cel mai grav accident nuclear din istoria omenirii. Închisă din anul 2000, centrala se află într-o zonă puternic contaminată de deşeuri radioactive.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62286413
Profesor atacat de un tânăr la o școală din Mureș. A încercat să potolească un conflict între elevi

Un profesor a fost atacat de un elev într-o școală din județul Mureș după ce a încercat să potolească un conflict între doi tineri.

62289048
O pensionară imobilizată la pat și-a găsit sfârșitul într-un incendiu. Flăcările i-au mistuit casa din temelii

Imobilizată la pat, o pensionară din județul Iași și-a găsit sfârșitul în chinuri cumplite, în propria casă.

62289014
O pensionară a fost violată, bătută și tâlhărită în propria casă de un tânăr care pretindea că este polițist

Un individ care a intrat peste o femeie în casă în toiul nopții, pretinzând că este polițist, a ajuns după gratii.  

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.