Putin bagă "poezia" în închisoare. Trei poeți ruși au fost arestați, după ce au citit un text împotriva mobilizării parțiale

62290699
Profimedia

Un tribunal rus a dispus, miercuri, arestarea a trei tineri poeţi care au participat la o lectură literară împotriva mobilizării anunţate de autorităţi pentru războiul din Ucraina, unul dintre ei susţinând că a fost violat de poliţie în timpul arestării.

Conform ONG-ului specializat OVD-Info, Artiom Kamardin, Egor Ştovba şi Nikolai Daineko au fost arestaţi preventiv pentru două luni, notează AFP, citată de Agerpres. 

Potrivit acestei surse, cei trei sunt suspectaţi într-o anchetă deschisă pentru "incitare la ură cu ameninţarea folosirii violenţei". Dacă vor fi inculpaţi, riscă până la şase ani de închisoare deoarece autorităţile ruse reprimă în prezent criticile la adresa conflictului din Ucraina.

Duminică, Kamardin, Ştovba şi Daineko au participat la o lectură în faţa statuii poetului Vladimir Maiakovski din centrul Moscovei, un loc în care intelectualii disidenţi se adunau în perioada sovietică.

La începutul lecturii, un bărbat a afirmat că este vorba de o acţiune împotriva mobilizării militare anunţate de autorităţi, conform unei înregistrări video a evenimentului publicate pe canalul Youtube de opoziţie "Mos Picket".

"Vă amintiţi cum îi numeam pe teroriştii din Doneţk şi Lugansk acum opt ani? Miliţieni", a spus Artiom, după care a recitat una din poeziile sale, intitulată "Omoară-mă, miliţianule!, care se încheie cu "Glorie Rusiei Kievene! Noua Rusie, la dracu de tine!"- referiri la statul medieval care cuprindea parţial Ucraina şi Rusia, precum şi la proiectul imperialist al Noii Rusii care urmăreşte crearea unui teritoriu rusesc în sudul şi estul Ucrainei.

Trei poeți ruși au fost arestați. Unul dintre ei susține că a fost bătut și violat de oamenii legii

Luni, Artiom Kamardin a fost arestat în timpul unei percheziţii la domiciliu. Potrivit avocatului său Leonid Solovev, citat de presa independentă rusă, el susţine că a fost bătut şi violat cu o ganteră în timpul arestării.

Canalul Telegram 112, apropiat de forţele de ordine din Rusia, a publicat un filmuleţ în care tânărul îşi cere scuze în genunchi.

În timpul unui discurs în instanţă miercuri seară, filmat de media independentă SOTA, Artiom Kamardin a afirmat că aceste scuze au fost obţinute "sub tortură". La audiere, acesta a apărut cu urme şi un bandaj pe faţă.

Nikolai Daineko a fost arestat duminică în timpul lecturilor şi amendat pentru "manifestaţie neautorizată". El a fost eliberat şi arestat din nou luni, potrivit OVD-Info.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62263307
Război în Ucraina, ziua 218. Zelenski: „Repet, pentru cei care înţeleg doar rusă: Dacă vrei să trăieşti, fugi”

Știrile Pro TV au transmis, joi, cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia.  

62246058
Vicepreşedintele american Kamala Harris, în vizită în Coreea de Sud, după teste cu rachete balistice ale Coreei de Nord

Vicepreşedintele american Kamala Harris se află, de joi, în Coreea de Sud, pentru o vizită menită să sublinieze alianţa dintre Washington şi Seul.

 

62291351
Două avioane s-au ciocnit pe aeroportul Heathrow din Londra

Două avioane s-au ciocnit, miercuri, pe aeroportul Heathrow din Londra.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.