Discursul lui Putin după ce a câștigat alegerile din Rusia. A vorbit și despre acuzațiile de otrăvire

×
Publicitate

Aşa cum toată lumea se aştepta, Vladimir Putin va rămâne liderul Rusiei încă şase ani. El a fost reales cu 76,67% din voturi, după numărarea a 99,80% din buletinele de vot, a anunţat luni dimineaţa Comisia Electorală Centrală.

Al doilea clasat, reprezentantul partidului comuniştilor a strâns 11% din sufragii.

Liderul opoziţiei ruse, Alexei Navalnâi, nu a putut participa la cursă. Participarea la vot a fost de 67,4%, menţionează AFP.

Vladimir Putin: "Vă mulţumesc, dragi prieteni. Toţi cei care au votat azi fac parte din marea noastră echipă naţională."

În uralele susţinătorilor strânşi în Piaţa Roşie, Vladimir Putin şi-a revendicat victoria categorică drept o recunoaştere a realizărilor din ultimii ani.

Vladimir Putin: "E foarte important să fim uniţi, oameni dragi. Suntem pe drumul spre succes. Da? Vom munci împreună pentru măreţia Rusiei. Rusia! Rusia! Mulţumesc."

În seara triumfului, Putin a vorbit pentru prima dată şi despre acuzaţiile privind otrăvirea cu agent neurotoxic a unui fost spion rus, stabilit în Marea Britanie. Şi a declarat că Rusia e gata să coopereze cu Londra pentru găsirea vinovaţilor.

Vladimir Putin: "Rusia nu deţine asemenea substanţe. Toate armele noastre chimice au fost distruse sub supraveghere internaţională. E o iluzie, un gunoi, o prostie să crezi că cineva din Rusia ar putea face aşa ceva în ajunul alegerilor prezidenţiale."

Comisia Electorală Centrală rusă a anunţat că nu a înregistrat nereguli grave în timpul votului.

vladimir putin

Totuşi au fost postate pe internet imagini în care membrii unei comisii electorale apar îndesând buletine în urne. Sau observatori independenţi supuşi intimidărilor.

Zukhrab Omaro, observator din partea partidului Yabloko din Daghestan: "Un grup de 20-30 de persoane a intrat în secția de vot. Priviți ce vânătaie mi-au făcut pe braț. M-au amenințat că îmi sparg nasul și au distrus o mare parte din înregistrări."

Un alt observator a povestit că a fost lovit cu pumnul, fiindcă a început să filmeze neregulile.

Cum prezenţa la vot a fost marea miză a alegerilor, autoritățile ruse au apelat la diverse tertipuri ca să-i aducă pe oameni la vot. La o secție din Moscova, s-a întins o masă mare, încărcată cu bunătăți. Iar în orașul Măgădan, alegătorii s-au înfruptat dintr-un tort uriaş.

Sub sloganul "Votez pentru un viitor sănătos", lângă o secție de vot a fost deschis un dispensar unde alegătorii şi-au putut face analize gratuit.

Alte centre de votare au organizat tombole cu premii constând în telefoane inteligente și biciclete pentru cei care și-au făcut datoria civică. În altă localitate, tinerii care au votat pentru prima dată au primit bilete la concerte.

Autoritățile ruse au cheltuit sume considerabile și pentru a împodobi secțiile cu baloane și diverse decorațiuni, aşezate, în unele cazuri, chiar în faţa camerelor de supraveghere.

O sursă de amuzament binevenită au fost alegătorii care au venit la urne costumaţi în rachetă balistică sau urs.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61939110
Alegeri prezidențiale în Rusia. Putin - 76,42%, după numărarea a 90% din voturi. Participarea la vot: 59,93%

Vladimir Putin va conduce Rusia pentru încă 6 ani, în urma alegerilor din 18 martie 2018, alegeri cu un rezultat previzibil.

61944951
Vladimir Putin, după ce a fost reales: ”Rusia nu are arme chimice”

Duminică, la scurt timp după ce a fost reales, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a susţinut că ţara sa nu deţine arme chimice, informează DPA şi Reuters.

61947642
Putin și-a anunțat victoria în Piața Roșie. ”Alegătorii au recunoscut realizările ultimilor ani”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a mulţumit duminică seara susţinătorilor săi pentru realegere, relatează Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.