Publicarea dosarelor Epstein stârnește controverse în SUA: Clinton, des invocat; Trump, aproape absent din documente

62569396
Getty

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a publicat vineri mii de documente masiv redactate legate de finanţistul decedat Jeffrey Epstein, care îl menţionează pe larg pe fostul preşedinte democrat Bill Clinton.

Absenţa aproape totală a lui Trump din noile documente este notabilă, în condiţiile în care numele său a apărut anterior în manifeste de zbor şi alte materiale legate de Epstein, publicate în anii trecuţi.

Publicarea parţială are loc în urma unei legi adoptate în noiembrie de Congres, care obligă autorităţile să facă publice toate dosarele Epstein, în pofida încercărilor anterioare ale administraţiei Trump de a le menţine sigilate.

Documentele includ probe din mai multe anchete privind activitatea lui Epstein, precum şi fotografii cu Bill Clinton, însă foarte puţine imagini sau materiale care să îl menţioneze pe Trump, deşi relaţia acestuia cu Epstein în anii ’90 şi începutul anilor 2000 a fost intens mediatizată. Trump nu a fost acuzat de fapte ilegale şi a declarat că nu a avut cunoştinţă de activităţile criminale ale lui Epstein.

Departamentul de Justiţie a recunoscut că multe documente sunt în continuare analizate şi că sute de mii de pagini suplimentare ar putea fi făcute publice ulterior. Numeroase fişiere sunt aproape integral cenzurate, unele având zeci sau chiar peste o sută de pagini complet acoperite.

După publicare, oficiali ai Departamentului de Justiţie au distribuit pe reţelele sociale imagini despre care susţin că îl arată pe Clinton în compania lui Epstein şi a unor presupuse victime. Reprezentanţii fostului preşedinte au reacţionat afirmând că administraţia încearcă să deturneze atenţia de la alte aspecte sensibile ale cazului.

Legea care a impus desecretizarea cere inclusiv documente interne, rapoarte şi corespondenţă privind modul în care autorităţile au gestionat ancheta Epstein, însă aceste materiale nu par să fie incluse în setul publicat vineri. Atât democraţi, cât şi republicani au criticat amploarea redactărilor şi au susţinut că publicarea nu respectă pe deplin spiritul legii.

Cazul Epstein continuă să aibă un impact politic semnificativ în SUA, inclusiv asupra electoratului republican, o parte dintre susţinătorii lui Trump acuzând administraţia că ascunde informaţii despre legăturile lui Epstein cu persoane influente.

Votanţii lui Trump, frustraţi

 

Mulţi votanţi ai lui Donald Trump au acuzat administraţia acestuia că a muşamalizat legăturile lui Jeffrey Epstein cu persoane puternice şi că a ascuns detalii legate de moartea acestuia într-o închisoare din Manhattan, unde aştepta procesul pentru trafic de persoane şi abuz sexual asupra minorilor.

Doar 44% dintre adulţii americani care se identifică drept republicani aprobă modul în care Trump a gestionat cazul Epstein, comparativ cu o rată generală de aprobare de 82% în rândul aceluiaşi grup, potrivit unui sondaj recent Reuters/Ipsos. Subiectul i-a afectat poziţia politică a lui Trump înaintea alegerilor legislative din 2026, când controlul Congresului va fi în joc.

Luna trecută, democraţii din Camera Reprezentanţilor au publicat mii de e-mailuri obţinute din averea lui Epstein, inclusiv unul în care Epstein scria că Trump ”ştia despre fete”, fără a clarifica ce anume însemna acest lucru. Trump a reacţionat acuzându-i pe democraţi că promovează ”o farsă Epstein”, pentru a distrage atenţia.

Republicanii din Cameră au publicat, în aceeaşi zi, alte e-mailuri, inclusiv unul în care se afirma că Trump a vizitat de multe ori casa lui Epstein, dar ”nu a primit niciodată masaj”.

Dezvăluiri anterioare au arătat că, chiar şi după condamnarea sa din 2008, Epstein a continuat să corespondeze cu persoane de rang înalt, printre care fostul consilier al lui Trump, Steve Bannon, fostul secretar al Trezoreriei SUA, Larry Summers, fondatorul PayPal, Peter Thiel, şi fostul prinţ britanic Andrew, cunoscut oficial ca Andrew Mountbatten-Windsor, căruia i-au fost retrase titlurile regale din cauza legăturilor cu Epstein.

Reprezentanţii lui Bannon, Thiel şi Mountbatten-Windsor nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta interacţiunile lor cu Epstein.

În 2023, JPMorgan a plătit 290 de milioane de dolari unor victime ale lui Epstein pentru a soluţiona acuzaţiile potrivit cărora banca ar fi ignorat activităţile sale de trafic sexual. JPMorgan l-a păstrat pe Epstein ca client timp de cinci ani după ce acesta fusese condamnat, în 2008, pentru solicitarea de servicii sexuale de la o minoră.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Negocieri SUA–Rusia pe tema Ucrainei: Kirill Dmitriev, în drum spre Miami

Emisarul Kremlinului, Kirill Dmitriev, a confirmat sâmbătă că se află în drum spre Miami, unde are programată o întâlnire cu reprezentanţi ai Casei Albe privind planul de pace pentru Ucraina, informează EFE.

Elon Musk, victorie juridică: pachetul său salarial de la Tesla, evaluat acum la 139 de miliarde de dolari, este reactivat

Elon Musk a câştigat un apel în faţa Curţii Supreme din Delaware, care a decis restabilirea pachetului său salarial din 2018 de la Tesla, anulat anterior de o instanţă inferioară.

Gaza nu se mai confruntă cu foamete, arată un studiu susținut de ONU

În Fâșia Gaza nu mai există foamete, potrivit unui raport publicat vineri de o organizație pentru securitate alimentară susținută de Organizația Națiunilor Unite, informează Politico

Recomandări
Au trecut 100 de zile de când România este condusă de un guvern demis. Scurtă cronologie a evenimentelor politice

Astăzi se împlinesc 100 de zile de când România nu mai are un guvern cu puteri depline. Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis la data de 5 mai 2026, în urma unei moțiuni de cenzură.

Cum s-a văzut eclipsa de Soare din România. „S-au uitat cu ochelari de sudură, chestii improvizate”

Cerul a fost miercuri seară principala atracție și în unele zone din România, mai ales în vest, unde o treime din discul solar a fost acoperit în timpul eclipsei.

Soluția găsită de Ungaria ca să nu închidă centrala nucleară de la Paks. Cu cât ar putea crește nivelul Dunării

Guvernul Ungariei începe o serie de lucrări în zona centralei nucleare de la Paks, pentru a preveni oprirea reactoarelor în cazul în care nivelul fluviului continuă să scadă. Lucrările vor începe vineri și se vor desfășura non-stop.