Proteste de amploare în Mexic. GenZ au făcut haos în fața palatului președintei Sheinbaum

62591834
Getty

Mii de oameni au protestat în tot Mexicul, în weekend, sub stindarul „Generației Z”, denunțând creșterea violenței după uciderea în public a unui primar care lupta împotriva criminalității la începutul acestei luni.

Protestatarii cer demisia președintei Claudia Sheinbaum și au lansat mesaje puternice la adresa acesteia, inclusiv din sfera antisemitismului.

În Mexico City, un mic grup de protestatari cu glugi au dărâmat gardurile din jurul Palatului Național, unde locuiește președinta Claudia Sheinbaum, provocând o ciocnire cu poliția anti-revoltă, care a folosit gaze lacrimogene, transmite Reuters.

Secretarul pentru siguranță publică al orașului Mexico City, Pablo Vazquez, a declarat într-o conferință de presă că 100 de polițiști au fost răniți, dintre care 40 au necesitat îngrijiri medicale. Alți 20 de civili au fost răniți, a declarat Vazquez pentru publicația locală Milenio.

Secretarul pentru siguranță publică a mai spus că 20 de persoane au fost arestate și alte 20 „trimise în judecată pentru infracțiuni administrative”.

Alte marșuri au avut loc în diferite orașe din Mexic, inclusiv în statul vestic Michoacan, unde furia a izbucnit după asasinarea, pe 1 noiembrie, a primarului din Uruapan, Carlos Manzo, care a fost împușcat mortal în timpul unei manifestații publice organizate cu ocazia Zilei Morților.

Unii demonstranți din Mexico City și-au îndreptat furia împotriva partidului lui Sheinbaum, scandând „Afară, Morena!”. Unii au cerut, de asemenea, eforturi mai susținute din partea statului pentru a opri criminalitatea și violența, strigând „Carlos nu a murit, guvernul l-a ucis”.

Un grup care se autointitulează „Generația Z Mexic” și care a chemat la proteste a declarat într-un „manifest” difuzat pe rețelele de socializare că este apolitic și reprezintă tineretul mexican care s-a săturat de violență, corupție și abuz de putere.

Generația Z se referă la persoanele născute între 1997 și 2012, imediat după generația milenialilor, iar grupurile de protest din alte țări din întreaga lume au preluat această etichetă pentru a promova schimbări sociale și politice.

Guvernul Sheinbaum a pus la îndoială motivele din spatele marșurilor de sâmbătă, afirmând că acestea au fost organizate în mare parte de oponenți politici de dreapta și promovate de roboți pe rețelele de socializare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62591831
Agenţia Federală a Aviaţiei ridică restricţiile în spaţiul aerian care au fost impuse în timpul paraliziei bugetare din SUA

Agenţia Federală a Aviaţiei (FAA) din SUA a anunţat duminica aceasta că, începând de luni, pune capăt reducerii numărului de zboruri decisă în timpul paraliziei bugetare pentru a face faţă absenţei de controlori ai traficului aerian, informează AFP.

62591830
Maduro strigă „pace”, în timp ce Trump a trimis cel mai mare portavion american în apropierea Venezuelei. Ce ar putea urma

Situație tot mai tensionată între Statele Unite și Venezuela. Cel mai mare portavion american a intrat, duminică, în Caraibe, împreună cu un grup de luptă care se adaugă trupelor americane deja prezente în regiune.

62591828
Țările care fac comerț cu Rusia ar putea fi „sancționate foarte sever”. Donald Trump: „Eu am sugerat acest lucru”

Preşedintele Donald Trump a declarat că republicanii lucrează la o lege care va impune sancţiuni oricărei ţări care face afaceri cu Rusia şi a spus că Iranul ar putea fi adăugat pe această listă, relatează Reuters şi Bloomberg.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.