Protest în Turcia faţă de violenţa împotriva femeilor. Mii de persoane au scandat numele victimelor femicidului. GALERIE FOTO

62594162
Getty

Aproximativ două mii de protestatari s-au adunat, marţi, la Istanbul pentru adenunţa violenţa de gen în Turcia, unde aproximativ jumătate din crimele împotriva femeilor rămân nerezolvate, transmite AFP.

Scandând numele victimelor, demonstranţii, majoritatea femei, au mărşăluit pe o porţiune a aglomeratului bulevard Istiklal, fără să izbucnească ciocniri cu Poliţia care supraveghea manifestaţia.

Manifestaţiile anterioare din Turcia care au marcat Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, precum şi Ziua internaţională a femeii din martie, au fost marcate de intervenţii dure ale Poliţiei şi de arestarea multor protestatari.

Lipsa datelor oficiale privind femicidele

Turcia nu colectează date oficiale privind femicidele, lăsând această sarcină în seama organizaţiilor de femei care colectează date privind crimele şi alte decese suspecte din rapoartele presei.

Conform datelor colectate de platforma ”We Will Stop Femicides” (Vom opri femicidele), 235 de femei au fost ucise de bărbaţi între ianuarie şi octombrie 2025, iar alte 247 au murit în circumstanţe suspecte.

Grupurile de apărare a drepturilor consideră că numărul deceselor femeilor clasificate ca suspecte sau ca sinucideri în Turcia a crescut de când Ankara s-a retras dintr-o convenţie internaţională privind violenţa împotriva femeilor în 2021.

Acest acord, denumit Convenţia de la Istanbul, impune ţărilor să adopte legi menite să prevină şi să pedepsească violenţa împotriva femeilor.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, că Violenţa (...) împotriva femeilor şi copiilor este o crimă împotriva umanităţii”

”Aş dori să se ştie că, în calitate de preşedinte al Turciei şi tată a două fiice, la fel ca până acum, voi continua să conduc eforturile de eliminare a violenţei împotriva femeilor şi copiilor şi în viitor. Violenţa împotriva fiinţelor umane, cele mai nobile creaturi, în special împotriva femeilor şi copiilor, este o crimă împotriva umanităţii, o trădare a umanităţii”, a afirmat el.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62594160
SUA triplează tarifele pentru turiștii străini în parcurile naționale începând din 2026. Cât va costa un bilet
Turiştii străini care doresc să viziteze parcurile naţionale americane, precum celebrele Grand Canyon sau Yellowstone, vor trebui să plătească o suprataxă semnificativă începând din 2026, a anunţat marţi administraţia Trump.
62594146
Ce spune Donald Trump despre o întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski. Condițiile în care ar putea avea loc
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că i-a cerut trimisului său special Steve Witkoff să se deplaseze la Moscova pentru a discuta cu preşedintele rus Vladimir Putin.
62594143
Un bărbat fără loc de muncă s-a deghizat în mama sa moartă ca să-i încaseze pensia. Îi ținea cadavrul de trei ani în dulap
Un bărbat de 57 de ani din Italia s-a dat drept mama sa moartă pentru a-i lua pensia.