Cuplul, care a sosit zâmbind şi ţinându-se de mână, a fost întâmpinat dimineaţa de locuitorii adunaţi în spatele unei bariere, transmite Agerpres, care citează AFP.
Ducele şi Ducesa de Sussex au plănuit să viziteze trei organizaţii locale care sprijină tinerii prin muzică, film şi sport şi combat sărăcia.
De la întoarcerea în Marea Britanie cu cei doi copii ai lor, Archie şi Lilibet, după şase ani petrecuţi în Statele Unite, Harry şi Meghan au rămas relativ discreţi, deşi fiul mai mic al regelui Charles al III-lea a întreprins mai multe angajamente publice pe cont propriu pentru organizaţii caritabile pe care le sponsorizează sau le susţine.
De ce au părăsit familia regală
Harry şi Meghan au părăsit Marea Britanie în 2020, pe fondul tensiunilor cu familia regală, din care nu au mai fost membri activi de atunci.
La scurt timp după întoarcerea lor, Palatul Buckingham a clarificat că orice activitate caritabilă pe care ar putea-o întreprinde va fi privată.
Meghan nu a mai apărut public în Marea Britanie din 2022, de la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a. Ultima apariţie publică comună a cuplului a avut loc în 2020, la Ziua Commonwealth-ului la Westminster Abbey.
Întoarcerea surprinzătoare a lui Harry şi Meghan în Regatul Unit a reaprins dezbaterea despre securitatea prinţului şi a familiei sale. Sussex-ii consideră că au dreptul la protecţie finanţată din banii contribuabililor.
Comitetul Consultativ Regal pentru Siguranţă Publică (RAVS), care iniţial a stabilit că securitatea lui Harry în Regatul Unit ar trebui evaluată de la caz la caz, s-a întrunit la începutul lunii septembrie pentru a examina în detaliu ameninţările cu care se confruntă prinţul şi familia sa.
Conform relatărilor din mass-media, aceştia folosesc în prezent agenţi de securitate privaţi.
Ministrul britanic de Interne, Shabana Mahmood, a anunţat luni o revizuire de urgenţă a măsurilor de securitate pentru personalităţile publice, inclusiv politicieni şi membri ai familiei regale, în urma uciderii unui fost deputat conservator.
















