Primele imagini cu Papa Leon al XIV-lea ca Suveran Pontif. Ce a spus la prima slujbă. GALERIE FOTO

Papa Leon al XIV-lea
Getty

Leon al XIV-lea, primul papă nord-american din istorie, a deplâns vineri declinul credinţei în timpul unei prime slujbe a pontificatului său, în care s-a poziţionat în linie cu predecesorul său Francisc, relatează AFP şi BBC.

După câteva cuvinte în limba engleză în care i-a invitat pe oameni să „vestească Evanghelia”, Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, a rostit prima sa omilie ca Papă în italiană, în faţa cardinalilor reuniţi în Capela Sixtină.

Pastorul augustin, pasionat de istoria creştină şi de matematică, a deplâns declinul credinţei în favoarea „altor certitudini precum tehnologia, banii, succesul, puterea şi plăcerea”.

În predica sa de vineri, noul papă a spus că există multe contexte în care credinţa creştină este considerată „absurdă” - în care domină puterea, bogăţia şi tehnologia - dar tocmai acolo este nevoie de misionari.

Citește și
Papa Leon al XIV-lea
Robert Francis Prevost ar fi știut dinainte de conclav că va fi ales papă. Convorbirea bizară a lui Leon al XIV-lea

„Lipsa credinţei este adesea însoţită în mod tragic de pierderea sensului vieţii, neglijarea milosteniei, încălcări îngrozitoare ale demnităţii umane, criza familiei şi multe alte răni care afectează societatea noastră”, a arătat el în discursul rostit în limba italiană.

Papa Leon al XIV-la a spus că Biserica ar trebui să fie un „far” pentru a ajunge în zonele care suferă de o „lipsă de credinţă”. El a cerut Bisericii Catolice să contracareze „cu disperare” această lipsă a credinţei. Leon a spus că a fost ales pentru a fi un „administrator credincios” al unei Biserici care va acţiona ca un „far care luminează nopţile întunecate ale acestei lumi”.

Leon al XIV-lea, care a purtat pantofi negri ca Francisc şi nu roşii aşa cum este tradiţia papală, a deplâns de asemenea „contextele în care Iisus, deşi considerat om, este redus la un fel de lider carismatic sau supraom”.

În prima sa apariţie, joi seară, în faţa unei mulţimi entuziasmate de aproximativ 100.000 de persoane în Piaţa Sfântul Petru, Leon al XIV-lea s-a adresat celor peste 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume: „Pacea fie cu voi toţi!”

Vineri, Vaticanul a făcut publice toate angajamentele planificate pe termen scurt ale lui Leon al XIV-lea.

Sfânta Liturghie inaugurală a pontificatului său va avea loc duminică, 18 mai, în Piaţa Sfântul Petru, unde va susţine prima sa audienţă generală trei zile mai târziu, miercuri, 21 mai. În următoarele zile, Leon al XIV-lea va onora o serie de întâlniri, inclusiv rugăciunea Regina Coeli duminică la ora 12:00 (10:00 GMT), şi se va întâlni cu jurnaliştii la Vatican luni dimineaţa.

„Papa Leon al XIV-lea îşi va aduce propriul geniu în Biserică, iar acesta este un lucru foarte pozitiv”, a declarat vineri pentru AFP cardinalul francez François-Xavier Bustillo, care l-a descris pe papă drept „blând şi hotărât”.

Moștenirea lui Francisc

Observaţiile sale viitoare, care includ rugăciunea Regina Coeli de duminică la prânz din Bazilica Sfântul Petru şi conferinţa de presă de luni cu jurnaliştii, vor fi urmărite îndeaproape pentru a afla în ce direcţie intenţionează să conducă Biserica şi ce fel de Papă va fi.

Alegerea sa a stârnit mândria multor credincioşi din Peru, unde Robert Francis Prevost a petrecut ani buni. „El şi-a arătat apropierea, simplitatea faţă de popor”, a declarat pentru AFP Luis Alberto Barrera, episcopul din El Callao.

„Sper doar că va duce mai departe moştenirea lui Francisc”, a declarat Azul Montemayor, 29 de ani, din Houston, sperând că noul papă „nu se va lăsa tras în jos de o ideologie mai conservatoare, cum există în acest moment în Statele Unite cu preşedintele Trump”.

Înainte de a fi ales papă, Robert Francis Prevost a fost foarte activ pe reţelele sociale, neezitând să afirme pe X că vicepreşedintele american „JD Vance greşeşte”, deoarece „Isus nu ne cere să prioritizăm iubirea noastră pentru ceilalţi”.

Reacţia internaţională la alegerea sa a fost copleşitoare. Donald Trump a vorbit despre o „mare onoare” pentru Statele Unite, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a invocat un pontificat care va „aduce pace şi speranţă”. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa că Vaticanul va continua să sprijine Kievul „moral şi spiritual”, iar Vladimir Putin s-a declarat sigur de o cooperare constructivă între Rusia şi Vatican.

Primele sale acţiuni vor fi urmărite îndeaproape: va decide să locuiască la reşedinţa Sfânta Marta, ca Francisc, sau se va întoarce la apartamentele papale? Care vor fi primele sale decizii

Originar din Chicago va trebui să facă rapid faţă unor provocări considerabile pentru o Biserică care pierde teren în Europa: finanţe, lupta împotriva pedocriminalităţii, pierderea de popularitate a credinţei..

El va trebui, de asemenea, să liniştească o Biserică care a fost uneori zguduită de pontificatul lui Francisc (2013-2025), punctat de reforme care au făcut obiectul unor critici interne acerbe. Cunoaşterea sa perfectă a Curiei Romane (administraţia Sfântului Scaun) ar trebui să-l ajute în această sarcină.

De ce „Leon”

Ales de cardinali după nici 24 de ore de conclav, cel de-al 267-lea papă al Bisericii Catolice este al patrulea neitalian la rând după polonezul Ioan Paul al II-lea (1978-2005), germanul Benedict al XVI-lea (2005-2013) şi argentinianul Francisc.

Vineri, cotidianul Il Messaggero sublinia că Leon al XIV-lea poartă „în numele său un manifest social” preluat de la Leon al XIII-lea, în timp ce La Stampa îl descria drept un „papă din două lumi”, născut în Nord, dar cu rădăcini în Sud.

Cu Robert Francis Prevost, clasat printre moderaţi, cardinalii au optat pentru continuitate, chiar dacă americanul, făcut cardinal în 2023 de Francisc, care i-a condus ascensiunea la Vatican, este aşteptat să fie mai formal decât predecesorul său.

„Este atât opoziţie faţă de guvernul american, cât şi luarea în considerare a criteriilor geopolitice”, a declarat pentru AFP François Mabille, directorul Observatoire géopolitique du religieux. „Şi este, de asemenea, atât prin alegerea numelui său, Leon al XIV-lea, cât şi prin originile sale misionare, o legătură cu America Latină, unde a trăit”, a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
Citește și...
Papa Leon al XIV-lea oficiază vineri prima sa slujbă în Capela Sixtină
Papa Leon al XIV-lea oficiază vineri prima sa slujbă în Capela Sixtină

Papa Leon al XIV-lea celebrează vineri o slujbă cu cardinalii, în Capela Sixtină, a doua zi după alegerea sa ca al 267-lea Papă al Bisericii Catolice.  

Robert Francis Prevost ar fi știut dinainte de conclav că va fi ales papă. Convorbirea bizară a lui Leon al XIV-lea
Robert Francis Prevost ar fi știut dinainte de conclav că va fi ales papă. Convorbirea bizară a lui Leon al XIV-lea

Papa Leon al XIV-lea, Robert Francis Prevost, a sugerat că ar putea fi următorul pontif în noaptea dinaintea conclavului. Actualul pontif ignorat sfatul fratelui său mai mare.

Ce va face papa Leon al XIV-lea în prima zi după ce a fost ales. Mesajul Suveranului Pontif pentru întreaga lume
Ce va face papa Leon al XIV-lea în prima zi după ce a fost ales. Mesajul Suveranului Pontif pentru întreaga lume

Noul Papă ales, Robert Francis Prevost, va prezida azi o slujbă cu toți cardinalii, în Capela Sixtină. Prelatul, în vârstă de 69 de ani, este cel de-al 267-lea pontif din istorie – dar primul american, cu origini italiene, franceze și spaniole.

Recomandări
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, chiar înaintea negocierilor de pace dintre Kiev și Washington
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, chiar înaintea negocierilor de pace dintre Kiev și Washington

Rusia a lansat un atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, în timp ce Kievul se pregătește să discute cu SUA despre încheierea unui acord de pace.

MAI: 21 de sesizări în campania pentru alegerile locale parțiale. Amendă de 4.500 lei pentru distrugerea unui afiș
MAI: 21 de sesizări în campania pentru alegerile locale parțiale. Amendă de 4.500 lei pentru distrugerea unui afiș

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au anunțat că, în timpul campaniei pentru alegerile locale parțiale, au fost înregistrate 21 de sesizări privind posibile fapte nelegale, dintre care 13 au fost confirmate, iar șase sunt încă investigate.

Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă
Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se îndreaptă spre o posibilă soluționare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că vineri seară alimentarea cu apă va fi reluată treptat, dar a avertizat că apa nu va fi deocamdată potabilă.