Prim semn de rezistență în Niger. Un fost rebel lansează o mişcare împotriva loviturii de stat

62374588
Profimedia

Un fost lider rebel şi politician din Niger a lansat o mişcare care se opune juntei ce a preluat puterea într-o lovitură de stat la 26 iulie, un prim semn al rezistenţei interne faţă de conducerea deţinută de armată în această ţară din Sahel. 

Rhissa Ag Boula a precizat într-o declaraţie văzută miercuri că noul său Consiliu de Rezistenţă pentru Republică (CRR) îşi propune să îl reinstaleze în funcţie pe preşedintele destituit Mohamed Bazoum, care este ţinut în detenţie la reşedinţa sa de la preluarea puterii de către juntă.

CRR sprijină blocul regional Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) şi orice alţi actori internaţionali care încearcă să restabilească ordinea constituţională în Niger, conform declaraţiei.

Un membru CRR a spus că mai multe personalităţi politice din Niger s-au alăturat grupului, dar nu şi-au putut face publică loialitatea din motive de siguranţă.

Lansarea CRR vine în contextul în care eforturile diplomatice de a anula lovitura de stat păreau blocate după ce junta a respins cea mai recentă misiune diplomatică, iar guvernele armate din ţări vecine precum Mali şi Burkina Faso, care susţin preluarea puterii de către juntă, au făcut apel la ONU să împiedice orice intervenţie militară.

Liderii loviturii de stat din Niger au refuzat intrarea trimişilor africani şi ai ONU, marţi, rezistând presiunii de a negocia înaintea summitului de joi la care şefii de stat ECOWAS vor discuta despre posibila utilizare a forţei.

ONU, puterile occidentale şi statele membre democratice ECOWAS, cum ar fi Nigeria, vor ca junta să reinstituie un guvern civil care a avut relativ succes în a controla o insurgenţă islamistă sângeroasă ce a devastat regiunea Sahel.

Dar Mali şi Burkina Faso, membri ECOWAS care au respins aliaţii occidentali de când propriile junte au preluat puterea prin lovituri de stat în ultimii doi ani, au promis că îi vor apăra pe noii conducători ai armatei Nigerului de orice încercare de a fi îndepărtaţi prin forţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62374841
Captură ”halucinantă”. Un primar care s-a dus la pescuit ”a prins” cocaină de peste un milion de dolari
Primarul oraşului Tampa, în statul american Florida, care pescuia împreună cu familia în Florida Keys, s-a ales cu o "captură" neaşteptată: un pachet cu aproape 32 de kilograme de cocaină în valoare de 1,1 milioane de dolari.  
62374836
Prima țară care interzice cuvântul ”homosexualitate”. Ce termen trebuie folosit în schimb
Irakul a interzis presei să mai folosească cuvântul ”homosexualitate” și să spună în schimb ”devianță sexuală”. Totuși, această țară nu incriminează în mod explicit relațiile homosexuale.  
62374810
Explozie puternică lângă Moscova. Cel puţin 45 răniţi în urma unei deflagrații la o fabrică de echipamente optice | Video
O explozie s-a produs miercuri la o fabrică de opto-mecanică din oraşul Serghiev Posad, situat la aproximativ 70 km nord de Moscova, provocând rănirea a cel puţin 45 persoane, a anunţat EFE, citând autorităţile locale.