Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunțat că Vladimir Putin vine într-o vizită oficială în Turcia

62351091
Shutterstock

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că face presiuni asupra Rusiei pentru a prelungi cu cel puţin trei luni acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră. 

Totodată, el a anunţat o vizită a preşedintelui Vladimir Putin în luna august, informează Reuters, potrivit News.ro.

Erdogan a vorbit la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, după ce s-au întâlnit la Istanbul pentru a discuta soarta acestui acord negociat anul trecut de Turcia şi ONU, care permite exportul în siguranţă a cerealelor din porturile ucrainene de la Marea Neagră, în ciuda războiului.

Erdogan a declarat că se lucrează la prelungirea acordului, care expiră la 17 iulie, pentru perioade mai lungi după această dată. Acordul va fi unul dintre cele mai importante subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii sale cu Putin care va veni în luna viitoare în Turcia, a menţionat Erdogan.

"Speranţa noastră este ca acesta să fie prelungit cel puţin o dată la trei luni, nu la două luni. Vom face un efort în acest sens şi vom încerca să mărim durata acestuia la doi ani", a declarat liderul turc la conferinţa de presă comună cu Zelenski.

Rusia, nemulţumită că nu sunt puse în aplicare prevederi care o privesc direct din acordului privind cerealele, a ameninţat că nu va permite o nouă prelungire a acestuia dincolo de 17 iulie.

Preşedintele ucrainean a venit vineri în Turcia după deplasări în Bulgaria, Republica Cehă şi Slovacia. El a efectuat un mini-turneu în aceste capitale ale unor ţări mermbre NATO cu scopul de a le încuraja să ia măsuri concrete la summitul de săptămâna viitoare pentru a acorda Kievului statutul de membru al alianţei, pe care Erdogan a spus că Ucraina îl merită.

Erdogan şi Zelenski au discutat, de asemenea, despre o altă chestiune cheie pentru viitoarele convorbiri ale lui Erdogan cu Putin - problema schimburilor de prizonieri, despre care liderul ucrainean a spus că a fost primul subiect de pe agendă. "Sper că vom obţine în curând un rezultat", a spus, la rândul său, Erdogan.

Zelenski a menţionat că va aştepta rezultatul pentru a comenta, dar a precizat că discuţia a intrat în detalii privind întoarcerea tuturor prizonierilor, inclusiv a copiilor deportaţi în Rusia şi a altor grupuri.

"Lucrăm la întoarcerea prizonierilor noştri, a prizonierilor politici, a tătarilor din Crimeea", a declarat el, referindu-se la membrii comunităţii musulmane din Ucraina din peninsula anexată de Rusia în 2014. "Partenerii noştri au toate listele. Lucrăm cu adevărat la acest lucru", a asigurat Zelenski.

Erdogan a declarat că această problemă ar putea fi abordată şi în contactele sale cu liderul rus înainte de vizita acestuia. "Dacă vom purta nişte convorbiri telefonice înainte de aceasta, vom discuta şi despre asta", a promis el.

Kremlinul a declarat că va urmări cu atenţie discuţiile, afirmând că Putin a apreciat foarte mult medierea lui Erdogan în încercarea de a rezolva conflictul din Ucraina. "În ceea ce priveşte viitoarele contacte dintre Putin şi Erdogan, nu le excludem în viitorul apropiat", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, înainte de discuţiile de la Istanbul dintre Erdogan şi Zelenski.

Turcia, membră NATO, a reuşit să păstreze relaţii cordiale atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina în cele 16 luni de război, iar anul trecut a ajutat la intermedierea schimburilor de prizonieri.

Turcia nu s-a alăturat aliaţilor săi occidentali în ceea ce priveşte impunerea de sancţiuni economice Rusiei, dar a furnizat, de asemenea, arme Ucrainei şi a cerut ca suveranitatea acesteia să fie respectată.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
La un pas de tragedie. O femeie a sărit în gol de la etajul șase și a fost prinsă în zbor de vecinul care locuiește sub ea

O femeie în vârstă de 31 de ani din Italia a recurs la un gest extrem, însă a fost salvată în ultimul moment de un vecin. Aceasta a sărit în gol de la etajul șase al blocului în care locuia și a fost prinsă în zbor de bărbatul care locuiește sub ea.

Ancheta procurorului special asupra lui Donald Trump a costat până acum 9 milioane de dolari

Ancheta procurorului special Jack Smith asupra fostului preşedinte Donald Trump cu privire la implicarea în asaltul din 2021 asupra Capitoliului şi furtul documentelor secrete de la Casa Albă a costat până acum aproximativ 9 milioane de dolari.

Mercenarii Wagner se pregătesc să se mute în Belarus. „Trebuie să pregătim baze”

Mercenarii lui Evgheni Prigojin din grupul Wagner se pregătesc să se mute în Belarus, potrivit termenilor unui acord care a dus la încetarea rebeliunii lor împotriva conducerii militare a Rusiei, a declarat un comandant al grupului.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.