Preşedintele clubului de fotbal Benfica Lisabona, arestat pentru fraudă fiscală şi spălare de bani

62200468

Luis Filipe Vieira, preşedintele celui mai mare club de fotbal din Portugalia, Benfica Lisabona, a fost reţinut în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă fiscală şi spălare de bani, informează Reuters.

Autorităţile au efectuat 45 de percheziţii în regiunile Lisabona şi Braga, iar "patru persoane au fost arestate, doi oameni de afaceri, un agent sportiv şi un conducător sportiv", pentru tranzacţii în valoare de peste 100 milioane de euro, care ar fi generat pierderi mari statului şi mai multor companii, a indicat Parchetul într-un comunicat, fără să specifice însă numele lui Vieira.

Benfica a precizat că preşedintele său a fost reţinut pentru a fi interogat, adăugând că deşi ancheta nu a implicat clubul în sine, oficialii "vulturilor" au colaborat cu autorităţile.

Procurorii au subliniat că infracţiunile includ frauda, spălarea de bani şi falsul, fiind comise începând din 2014. Aceştia au adăugat că cei arestaţi vor fi prezentaţi joi în faţa unui judecător.

Mass-media locală a anunţat că partenerul de afaceri al lui Vieira, Jose Antonio dos Santos, a fost la rândul său reţinut. Dos Santos este cel mai mare acţionar individual al Benfica SAD, o companie cotată la bursa portugheză, care administrează echipa profesionistă de fotbal.

Luis Filipe Vieira, în vârstă de 72 ani, conduce clubul Benfica Lisabona din 2003, fiind reales recent preşedinte pentru un nou mandat de patru ani.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61982803
Licența lui Rudy Giuliani, fost avocat al lui Donald Trump, a fost suspendată în Washington

O curte de apel americană i-a suspendat miercuri licenţa lui Rudy Giuliani, fost avocat al lui Donald Trump, pentru a practica în Washington D.C., informează Reuters.

62200457
Incendiu puternic, urmat de o explozie, a avut loc în principalul port din Dubai

Un incendiu puternic, urmat de o explozie, a avut loc în principalul port din Dubai.

62197984
CDC: Tulpina Delta a devenit varianta dominantă de Covid-19 în Statele Unite

Varianta Delta a devenit tulpina dominantă de Covid-19 în Statele Unite, potrivit unei modelări de date efectuată de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), transmite Reuters.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD ar putea prelua portofolii mari, un minister ar urma să dispară

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia portofolii mari, precum Apărarea, Energia și Munca. Pe de altă parte, Ministerul Investițiilor ar urma să dispară.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.