Președintele Cehiei: Europa se află la începutul unei lungi confruntări cu Rusia. Trebuie să stabilim granițe clare

62434247

Rusia va face rău Europei şi nu se va mulţumi să ia doar o parte din Ucraina, a avertizat preşedintele ceh Petr Pavel într-un interviu acordat ziarului austriac Die Presse.

El crede, de asemenea, că Europa se află la începutul unei confruntări mai lungi cu Rusia, dar aceasta nu trebuie să fie neapărat militară. Fostul militar consideră că există încă o posibilitate ca Moscova să fie adusă la masa discuţiilor, însă Ucraina nu va putea să-şi recâştige tot teritoriul în viitorul apropiat, relatează agenţia CTK.

"Atunci când Rusia acţionează împotriva intereselor noastre, trebuie să îi ţinem piept. Pentru că, în caz contrar, modul nostru de viaţă şi valorile noastre vor fi ameninţate", a avertizat şeful statului ceh, precizând că confruntarea cu Rusia va deveni parte din viaţa de zi cu zi.

Pavel şi-a exprimat, de asemenea, convingerea că Rusia nu caută cooperarea cu Europa şi se consideră o superputere care are dreptul să dicteze regulile jocului. "Ei vor să restabilească măreţia imperială a Uniunii Sovietice, inclusiv sfera sa de influenţă, şi o spun foarte deschis. Prin urmare, ar trebui să o luăm în serios. Trebuie să ne pregătim pentru faptul că Rusia nu va fi un partener paşnic", spune fostul comandant NATO, acum în vârstă de 66 de ani.

Moscova, a punctat Petr Pavel, s-a dovedit deja a fi o "forţă distructivă" în multe ţări europene, încercând să răspândească propagandă şi adesea minciuni flagrante.

Serviciile de securitate europene au dezvăluit în ultimele săptămâni o serie de activităţi pe care le-au numit de spionaj rusesc, inclusiv o reţea de spionaj din spatele unui organ de presă online, Voice of Europe, descoperită de anchetatorii cehi, care a determinat şi autorităţile din alte state să efectueze percheziţii.

Sprijinind Ucraina, a argumentat Petr Pavel în interviu, ne sprijinim şi propria securitate. "Dacă vrem să menţinem securitatea şi prosperitatea în această parte a Europei, trebuie să stabilim graniţe clare pentru Rusia. Dacă nu reuşim să facem acest lucru, acest lucru ar putea duce la complicaţii semnificative în viitor", a avertizat el.

Însă pacea cu Rusia, spune el, nu poate fi obţinută prin acceptarea obiectivelor Rusiei.

Cu toate acestea, preşedintele ceh consideră că există încă o posibilitate ca Rusia să constate că nu poate obţine succese militare în Ucraina, ceea ce ar putea duce la negocieri diplomatice în loc de o "risipă inutilă de resurse şi de vieţi omeneşti". În acelaşi timp, el consideră că este puţin probabil ca Ucraina să îşi recâştige întregul teritoriu în viitorul apropiat.

Pavel consideră că locul Ucrainei este în Alianţa Nord-Atlantică, dar Moscova trebuie făcută să înţeleagă că aceasta nu va reprezenta o ameninţare directă pentru ea.

Preşedintele ceh a comentat şi posibilitatea ca Donald Trump să fie ales preşedinte al SUA. Europa, care s-a comportat mult timp ca un "copil răsfăţat" faţă de SUA, trebuie să fie pregătită pentru acest lucru şi să îşi asume mai multă responsabilitate în domeniul securităţii, este de părere Petr Pavel.

Petr Pavel este autorul unei iniţiative cehe prin care a strâns fonduri pentru a cumpăra proiectile de artilerie pentru Ucraina. El a spus că primul lot de obuze achiziţionate pentru Ucraina în cadrul iniţiativei cehe va fi livrat în luna iunie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62448766
Câștigătorul Eurovision a spart trofeul pe scenă, imediat după ce i-a fost înmânat. VIDEO

Eurovision Song Contest, ediţia 68, organizată la Malmo, a fost câştigată de Elveţia, prin Nemo, 24 de ani, cu melodia "The Code". Artistul a spart trofeul când l-a aşezat pe scenă, dar a primit altul în schimb.

62448254
Joe Biden a afirmat că este posibilă o încetare a focului în Gaza, dacă Hamas eliberează ostaticii

Preşedintele SUA Joe Biden a apreciat sâmbătă că o încetare a focului este posibilă "mâine" în războiul dintre Israel şi Hamas, dacă gruparea palestiniană eliberează ostaticii, relatează AFP.

62448752
Proteste în Spania. 4.000 de persoane au manifestat la Madrid în sprijinul palestinienilor. GALERIE FOTO

Câteva mii de persoane, purtând pancarte şi bannere în sprijinul palestinienilor, au mărşăluit sâmbătă la Madrid pentru a cere încetarea focului în Fâşia Gaza şi ruperea relaţiilor între Spania şi Israel, relatează AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.