Pompierii români salvează animale din infernul elen. Imagini emoționante surprinse în timpul luptei cu flăcările | FOTO

62369587
Getty

Pompierii români, care au început, luni, intervenţiile în insula Rodos, au surprins momente dramatice în timpul luptei cu flăcările.

 

 

Cei 52 de pompieri, ajunşi în această dimineaţă în Rodos, intervin pentru stingerea mai multor incendii care se manifestă în Sud-Estul insulei. Din cauza vântului puternic şi a temperaturilor ridicate, incendiile s-au propagat la clădirile aflate în proximitatea vegetaţiei uscate şi a pădurii. Colegii noştri acţionează în condiţii extreme, pentru limitarea propagării incendiului spre zonele locuite şi menţinerea unei linii de protecţie între frontul incendiului şi zona neafectată”, a transmis, luni după-amiază, IGSU, scrie News.ro.

Intervenţia modulului are loc la solicitarea ofiţerului elen, delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

Incendiile din Grecia au dezlănțuit iadul pe pământ

Incendiile de vegetație din Rodos intră în cea de-a noua zi. Ministerul nostru de Externe îi avertizează pe românii care vor să călătorească în Grecia că riscul de incendii este ridicat pentru această țară, pe fondul unui cod roșu de caniculă.

MAE le recomandă celor care merg acolo să respecte instrucţiunile autorităţilor locale şi să urmărească în permanenţă sursele oficiale de informare publică.

Deși nu sunt surprinzătoare pentru sudul Europei, experții spun că incendiile din Rodos sunt periculoase prin intensitatea lor și viteza de răspândire.

Un avion special pentru stingerea incendiilor s-a prăbușit, marți, pe insula Evia, în timp ce turna apă peste flăcările scăpate de sub control. Cele două persoane aflate la bord au murit pe loc.

Între timp, în Rodos, vântul și văpaia nu cedează, prelungind dezastrul de pe insulă.

De marți dimineață, pompierii se confruntă cu focul în apropierea localității Vati, din sud-estul insulei Rodos.

Nici nu sting un focar, că se și aprinde altul. Din aer și de pe uscat, lupta pompierilor cu acest foc nemilos este una aproape imposibilă. Disperați că flăcările le vor înghiți casele, localnicii îi ajută cum pot pe pompieri.

Sunt temeri că incendiile au decimat o parte a populației de 5.000 de căprioare și cerbi negri, specifici insulei Rodos.

Între timp, pe aeroport, turiștii evacuați din hoteluri încă așteaptă să ajungă acasă. Mulți și-au petrecut ultimele nopți dormind pe saltele în centrele de salvare, pe plajă sau în casele localnicilor.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Un câine de-al președintelui Joe Biden face dezastru la Casa Albă. Cum a ajuns un agent Secret Service la spital

Unul dintre câinii preşedintelui american Joe Biden, şi ai soţiei acestuia, Jill Biden, a provocat mai multe incidente la Casa Albă, în urma unuia dintre acestea un agent al Secret Service ajungând la spital, relatează marţi agenţia EFE.  

Momentul în care un avion de stingere a incendiilor se prăbușește în Grecia. Doi piloți au murit | VIDEO

Un avion bombardier Canadair s-a prăbuşit, marţi, în timp ce acţiona pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în Grecia, pe insula Evia, a declarat, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al pompierilor din această ţară, Yannis Artopios.

 

Temperaturi de peste 42 de grade în Bulgaria. Cod roşu şi portocaliu de vreme nefavorabilă şi restricţii de circulaţie

În zilele de 26 și 27 iulie, Bulgaria va fi afectat de caniculă, reprize scurte de ploaie, furtuni şi căderi de grindină, informează Ministerul Afacerilor Externe, care citează Institutul de Meteorologie şi Hidrologie din această țară.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Nicușor Dan, editorial în presa americană: „Când toți românii au fost americani pentru o zi”

Președintele Nicușor Dan a semnat un editorial în „The Washington Times”, la comemorarea a 25 de ani de la cel mai mare atac terorist, din 11 septembrie 2001, vorbind despre sentimentele încercate de români atunci și acum.

Topul pensiilor din România după județ. Peste 1.300 de lei diferență între extreme

Pensia medie lunară a ajuns la 2.942 de lei în trimestrul al doilea din 2026, în creștere cu 0,3% față de primele trei luni ale anului, potrivit datelor INS.