Sute de militari își riscă viețile și în Spania, Portugalia ori Grecia, unde focul pare de nestăvilit. Sunt țări în care își petrec vacanțele și foarte mulți conaționali.
Pompierii români aflați în misiune în sudul Franței au intervenit fără pauză în ultimele zile pentru a opri propagarea flăcărilor înspre zonele locuite.
Aceștia acționează alături de 700 de francezi, la cel mai grav incediu de vegetație din Hexagon din ultimii ani. Se întâmplă în Pirineii Orientali, unde flăcările au pârjolit cel puțin 5.000 de hectare de teren. În total, au fost evacuați 10.000 de oameni, din 26 de comune.
Bărbat: ”Flăcările erau la mai puțin de 6 metri distanță și ardeam și eu, așa că am avut 10 minute ca să ies din casă. Am fugit, am salvat două sacoșe cu lucruri, în rest, am pierdut totul”.
Femeie: ”Ne-a cuprins teama, pe măsură ce se lăsa seara și se făcea noapte. Noaptea este tare lungă, pe beznă se pot vedea flăcările și pur și simplu nu știi ce se va alege de tine. Focul este groaznic, de alfel și apa, ele distrug totul în cale”.
Din cauza incendiilor, etapa de luni din turul ciclist al Franței s-a desfășurat fără public sau vehicule de însoțire. Iar avertizarea cod roșu este în continuare în vigoare, în 7 departamente.
Fumul incendiilor, văzut din satelit deasupra Atlanticului
Scenariul se repetă și în Spania. Acolo, un incendiu a izbucnit într-o zonă montană din regiunea Castellon. Iar până acum, 500 de oameni au primit ordin de evacuare. Alte trei focare au fost stinse cu greu în ultimele ore - inclusiv unul în Catalonia.
Cu întăriri din Spania și Italia, și pompierii portughezi încearcă să lichideze un uriaș incendiu, care a devastat 13.000 de hectare de pădure și vegetație, în nordul țării, lângă Vouzela. Cam 80% din acest incendiu este sub control, transmit autoritățile. Această imagine din satelit arată cum fumul s-a extins cu aproape 620 de kilometri, deasupra Atlanticului.
Incendiile fac prăpăd și în Albania, unde zeci de familii au fost evacuate. Flăcările au distrus inclusiv câteva stații de alimentare cu apă, care deserveau un oraș din vestul țării. Poliția a arestat un tânăr de 20 de ani, care a aprins vegetația uscată din apropierea casei, ceea ce ar fi provocat vâlvătaia de proporții.