Sute de militari își riscă viețile și în Spania, Portugalia ori Grecia, unde focul pare, de nestăvilit. Sunt țări în care își petrec vacanțele de vară și foarte mulți conaționali.

Pompierii români, aflați în misiune în sudul Franței, au intervenit toată noaptea pentru a opri propagarea flăcărilor înspre zonele locuite. Românii acționează alături de 700 de francezi la cel mai grav incendiu de vegetație din Franța, izbucnit în zona Trévillach (TRE-VI-AK), din Pirineii Orientali.

Acolo, flăcările au pârjolit cel puțin 4.500 de hectare de teren. În total 10.000 de oameni din 26 de comune au fost evacuați.

Pierre Regnault, prefect Pyrénées-Orientales: „În momentul când vorbesc, focul este pe punctul de a se aprinde din nou în comuna Aspres. Evacuările pe care le-am decis trebuie să rămână efective. Locuitorii din Aspres trebuie să rămână în afara zonei de pericol și să nu încerce să revină acasă”.

Din cauza focurilor, etapa de luni din turul ciclist al Franței s-a desfășurat fără public, sau vehicule de însoțire. 

În altă parte, la Lédenon, tot în sud, au ars 500 de hectare de teren, inclusiv livezi de pomi fructiferi.  

Și în Spania, un incendiu de pădure izbucnit în provincia Castellón, din regiunea Valencia, a determinat evacuarea a aproximativ 500 de locuitori. Eforturile de stingere au continuat pe tot parcursul nopții, dar misiunea pompierilor este îngreunată de terenul dificil.

Cu întăriri din Spania și Italia și pompierii portughezi încearcă să lichideze un uriaș incendiu care a devastat 13.000 de hectare de pădure și vegetație, în nordul țării, lângă Vouzela. Cam 80% din acest incendiu este sub control, transmit autoritățile. 

Această imagine din satelit arată cum fumul s-a extins cu aproape 620 de kilometri, deasupra Atlanticului.