Polonia și Finlanda vor să găzduiască arme nucleare NATO ca măsură de protecție împotriva amenințărilor Rusiei

×
Publicitate

În Ucraina peste 50 morminte au fost găsite într-o groapă comună, în Lyman, orașul strategic din estul țării, recent eliberat de trupele Kievului.

Acestea continuă să recucerească alte teritorii în sud. Asta după ce președintele Vladimir Putin a inclus în mod oficial centrala nucleară din Zaporojie pe lista activelor federale rusești.

Ministerul de Externe de la Kiev susține că decretul nu e valabil.

Între timp, Polonia negociază cu Statele Unite participarea la programul de găzduire a armelor nucleare NATO, ca măsură de protecție împotriva amenințărilor în creștere, din partea Rusiei.

Anunțul a fost făcut de președintele polonez.

Dacă Kremlinul va începe un război nuclear, responsabilii "vor fi blestemați în întreaga lume", a spus preşedintele polonez Andrzej Duda, într-un interviu. Dar, a continuat el, "cea mai mare problemă este că noi nu avem arme nucleare. Există oportunitatea de a a participa la programul de găzduire a armelor nucleare. I-am întrebat pe liderii americani dacă iau în calcul o astfel de posibilitate. Subiectul este deschis" - a mai spus președintele Duda.

Și președintele finlandez a sugerat că țara sa ar putea găzdui arme nucleare ale unor puteri din NATO, subliniind că nu există nicio condiționare pentru ca Finlanda să se alăture Alianței nord-Atlantice.

Karine Jean-Pierre, reprezentant Casa Albă: "Luăm foarte în serios armele nucleare, sau "zăngănitului săbiilor nucleare" din partea Moscovei. Dar, vreau să afirm aici, nu avem nicio indicație că Rusia se pregătește de folosirea iminentă a armelor nucleare”.

Între timp, Vladimir Putin a semnat un decret prin care ordonă guvernului rus să preia controlul asupra centralei nucleare Zaporojie și să o facă "proprietate federală".

La puţin timp după acest anunţ, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică a plecat spre Kiev pentru a discuta despre crearea unei zone de protecţie în jurul centralei. Apoi va merge la Moscova.

Complexul atomo-electric se află sub controlul trupelor ruse, dar a fost operată până acum de personal ucrainean.

Potrivit BBC, aceștia au fost amenințați că ar putea fi forțați să lupte de partea rușilor dacă nu semnează documentele privind transferul lor pentru a lucra pentru compania rusă de stat, "Rosatom".

Alții le-au povestit jurnaliștilor străini că se tem că vor fi răpiți și torturați sau uciși de forțele ruse care ocupă centrala nucleară și orașul Enerhodar, din apropiere.

Oleksii era responsabil de controlul turbinelor. A reușit să fugă de acolo în iunie, când a aflat că era căutat de trupele rusești. Bărbatul a cerut să nu îi fie publicat numele complet de teama represaliilor.

Oleksii, fost angajat al centralei Zaporojie: "A fost foarte greu din punct de vedere psihologic. Mergeai la serviciu și îi vedeai pe ocupanți acolo. Mulți dintre angajații centralei nucleare Zaporojie și locuitorii orașului Enerhodar au vizitat subsolurile. După aceea, moralul angajaților era foarte scăzut. Vorbim de tortură, șocuri electrice".

Între timp, contraofensiva trupelor ucrainene avansează rapid în trei regiuni, simultan, în sudul și estul ţării.

Serghei Gaidai, guvernatorul regiunii Luhansk: "Acum este oficial: a început recucerirea regiunii Luhansk. Mai multe localităţi au fost deja eliberate din mâinile armatei ruse".

Potrivit analizei făcute de Institutul american pentru studiul războiului, forțele ucrainene au recucerit un teritoriu de 4.000 kilometri pătrați într-o săptămână.

Dar Kremlinul susține că retragerea militară nu afectează planurile de anexare.

Peskov: "Nu este nicio contradicție aici. (Aceste teritorii) vor fi cu Rusia pentru totdeauna, le vom revendica".

Vorbindu-le profesorilor în timpul unei videoconferințe de la Kremlin, Vladimir Putin a declarat că situația se va stabiliza.

În plus, a semnat un decret care scutește de mobilizare mai multe categorii de studenți, cum ar fi cei din domeniul științei.

Josep Borrell, șeful diplomației europene: "Războiul a intrat într-o nouă fază. O fază fără îndoială periculoasă, pentru că ne aflăm în faţa unui scenariu înfricoşător, în privinţa căruia nu trebuie să închidem ochii".

Liderii europeni au emis un nou pachet de sancțiuni asupra Rusiei, al 8-lea. Conține în mare parte restricții asupra comerțului, precum și o plafonare a prețului petrolului pentru livrările de țiței rusesc pe mare către țări terțe.

În plus, au fost trecute pe lista neagră mai multe persoane din ministerul rus al apărării, care au fost implicate în referendumurile recente pentru anexarea celor 4 regiuni ucrainene la Federația Rusă.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Masacru în Mexic. Cel puțin 18 persoane au fost ucise într-un atac armat VIDEO

Cel puţin 18 persoane, între care şi primarul unei localităţi, au fost ucise într-un atac armat, miercuri, la Totolapan, statul Guerrero, scrie AFP, citând surse judiciare.

Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Annie Ernaux

Annie Ernaux a câştigat premiul Nobel pentru literatură pe anul 2022, potrivit unui anunţ făcut, joi, de Academia Suedeză din Stockholm.

Procesul contra lui Alec Baldwin, abandonat după un acord cu familia Halynei Hutchins, împușcată mortal de actor

Actorul american Alec Baldwin a anunţat că a ajuns la un acord cu familia directoarei de imagine Halyna Hutchins, ucisă în octombrie 2021 prin împuşcarea cu un revolver pe care îl mânuia în timpul filmărilor la westernul "Rust".

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.