POLITICO: Liderii europeni de centru îl felicită cu precauţie pe preşedintele Poloniei, în timp ce extrema dreaptă exultă

62548535
Getty

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a transmis luni un mesaj de felicitare lui Karol Nawrocki pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale din Polonia, spunându-i că este interesată de continuarea colaborării între Chişinău şi Varşovia.

 

Pe de altă parte, publicaţia POLITICO a remarcat că liderii europeni de centru au strâns din dinţi şi l-au felicitat pe Karol Nawrocki, în timp ce extrema dreaptă europeană exultă.

„Felicitări lui Karol Nawrocki pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din Polonia. Moldova aşteaptă cu interes să continue cooperarea cu Polonia şi să lucrăm împreună pentru consolidarea relaţiilor bilaterale şi avansarea parcursului european al Moldovei”, a scris Maia Sandu pe platforma X.

Karol Nawrocki, candidatul naţionalist susţinut de partidul de opoziţie „Lege şi Justiţie”, a câştigat la limită cursa electorală de duminică din Polonia, cu 50,89% din voturi, învingându-l pe primarul Varşoviei, Rafal Trzaskowski, care a fost susţinut de coaliţia de guvernare proeuropeană.

Karol Nawrocki, în vârstă de 42 de ani, este istoric specializat în rezistenţa anticomunistă din Polonia. În 2021, a devenit preşedintele Institutului Memoriei Naţionale. În Rusia, el a fost inclus pe lista persoanelor căutate din cauza implicării sale în demolarea monumentelor Armatei Roşii de pe teritoriul Poloniei.

Înainte de turul al doilea, Nawrocki s-a pronunţat împotriva invitării Ucrainei în NATO. De asemenea, el a promis că, dacă va câştiga alegerile, nu va trimite soldaţi polonezi în Ucraina.

Politico: Liderii europeni îl felicită cu precauţie, extrema dreaptă exultă

Liderii europeni de centru au strâns din dinţi şi l-au felicitat duminică pe candidatul populist conservator Karol Nawrocki pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale din Polonia, notează POLITICO.

În timp ce în rândul majorităţii s-a manifestat un optimism precaut cu privire la faptul că Polonia va continua să coopereze cu UE, aripa de dreapta a Europei a aplaudat ceea ce a perceput ca fiind o înfrângere pentru Bruxelles.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în mesajul său de felicitare pe X, i-a cerut lui Nawrocki să „lucreze pentru a asigura securitatea şi prosperitatea casei noastre comune”, Uniunea Europeană.

În timpul guvernării anterioare a partidului Lege şi Justiţie (PiS), care l-a sprijinit acum pe Nawrocki, relaţiile dintre Bruxelles şi Varşovia au devenit tensionate pe tema drepturilor omului şi a regresului în ceea ce priveşte statul de drept, culminând cu suspendarea fondurilor UE pentru Polonia.

Guvernul centrist al prim-ministrului Donald Tusk, care a preluat puterea în 2023, a încercat să restabilească relaţiile şi să refacă instituţiile democratice, însă fostul preşedinte din partea PiS, Andrzej Duda, a împiedicat acest lucru prin dreptul său de veto. Euroscepticul Nawrocki, care a sugerat ferm că va combate orice tendinţă federalistă a UE, este pregătit să continue eforturile lui Duda.

„Sunt încrezătoare că UE îşi va continua cooperarea foarte bună cu Polonia”, a scris Ursula von der Leyen. „Suntem cu toţii mai puternici împreună în comunitatea noastră de pace, democraţie şi valori”, a subliniat ea.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că cele două ţări aliate vor continua cooperarea strânsă. În campania electorală, Nawrocki a promis că va bloca cererea Ucrainei de a adera la NATO, dar a fost de acord să continue să furnizeze arme în timp ce Kievul rezistă invaziei la scară largă a Rusiei.

„Întărindu-ne reciproc pe continentul nostru, dăm mai multă forţă Europei în competiţia globală şi aducem mai aproape realizarea unei păci reale şi durabile”, a scris el într-o postare de felicitare pe X. „Aştept cu nerăbdare continuarea cooperării fructuoase cu Polonia şi cu preşedintele Nawrocki personal”, a scris Zelenski.

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, un alt naţionalist conservator, care are acum probabil un alt aliat la Varşovia, a fost mai entuziast în felicitările sale. „Ce suspans!”, a scris el pe X, felicitându-l pe Nawrocki „pentru victoria sa fantastică”, adăugând că aşteaptă cu nerăbdare să consolideze cooperarea în cadrul Vişegrad, alianţa a patru ţări din Europa Centrală în UE, dintre care trei - Polonia, Ungaria şi Slovacia - vor fi acum conduse de eurosceptici.

Jordan Bardella, figura în ascensiune a extremei drepte franceze, a fost, de asemenea, încântat de victoria lui Nawrocki. „Poporul polonez a vorbit şi alegerea sa liberă şi democratică trebuie respectată, inclusiv de liderii de la Bruxelles care sperau cu ardoare la înfrângerea sa”, a scris el.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Spania a înregistrat vineri cea mai caldă zi de mai din istoria măsurătorilor sale meteorologice

Spania a înregistrat vineri cea mai caldă zi de mai din istoria măsurătorilor sale meteorologice, cu o temperatură medie de peste 24°C în toată țara, a anunțat luni Agenția Meteorologică Spaniolă (Aemet), transmite AFP.

Turcia: Sprijinul SUA pentru discuţiile de pace dintre Rusia şi Ucraina sunt extrem de importante

Turcia a declarat luni că sprijinul Statelor Unite pentru dialogul dintre Ucraina şi Rusia este "extrem de important", în momentul începerii unei noi runde de negocieri la Istanbul, mediate de Turcia, între Kiev şi Moscova, relatează AFP.

Marea Britanie își extinde flota de submarine nucleare pentru a contracara Rusia. Trump cere Europei să-și asume securitatea

Marea Britanie îşi va extinde flota de submarine de atac cu propulsie nucleară, ca parte a unei revizuiri a apărării care va fi publicată luni şi menită să pregătească ţara pentru a lupta într-un război modern şi pentru a contracara ameninţarea Rusiei.

Recomandări
Consultări decisive la Cotroceni: PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții, USR e deschis. Anunțul președintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.