Planul pe care Trump va încerca să-l „vândă” Kievului pentru pace vine cu concesii dureroase. Ce îi permite Rusiei să înhațe

×
Publicitate

Vinerea viitoare în Alaska, acestea sunt coordonatele primei întâlniri din ultimii 4 ani între Vladimir Putin și un lider american. Anunțul a fost făcut de Donald Trump, dar șansele concretizării acestui plan rămân sub semnul întrebării.

Președintele american l-a îndemnat pe Volodimir Zelenski să-și convingă poporul și parlamentul să accepte concesii dureroase. În replică, Zelenski a cerut loc la masa negocierilor și a avertizat că Ucraina nu va ceda teritorii ocupanților ruși.

Într-o postare facută în toiul nopții, Donald Trump a dezvăluit că se va întâlni cu Vladimir Putin vinerea viitoare în Alaska.

Reporter: Domnule președinte, este întâlnirea cu Putin ultima șansă de a obține pacea? Și vă așteptați ca Ucraina să accepte concesii teritoriale?

Donald Trump, președintele SUA: Nu-mi place noțiunea asta de ultima șansă. Încercăm să recuperăm o parte (din teritoriul ocupat de ruși -n.r.). E complicat. Nimic nu e ușor. Niște teritorii vor fi recuperate, vor fi și schimburi de teritorii, pentru binele ambelor părți.

Potrivit postului american CBS, planul pe care Trump va încerca să-l „vândă” Kievului și aliaților europeni ai Ucrainei este ca Rusia să păstreze Crimeea și să înhațe în întregime regiunile Luhansk și Donețk, chiar dacă pe ultima o controlează doar partial în acest moment.

În schimb, rușii ar renunța la Zaporojie și Herson, pe care acum le ocupă în proporție de 60%.

Donald Trump: „Zelenski trebuie să obțină toate acordurile de care are nevoie fiindcă va fi nevoit să semneze ceva. Și cred că încearcă din greu să primească toate aprobările necesare”.

Răspunsul Kievului nu a întârziat. Zelenski a criticat fățiș planul dezvăluit de Donald Trump și chiar l-a contrazis în punctele esențiale pe președintele american.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Dragi ucraineni, președintele Trump a anunțat pregătiri pentru o întâlnire cu Putin în Alaska. Adică foarte departe de acest război, care devastează pământul și poporul nostru și care nu poate fi oprit fără noi, fără Ucraina. Evident că nu vom recompensa Rusia pentru agresiune. Poporul ucrainean merită pace, dar toți partenerii noștri trebuie să înțeleagă ce înseamnă o pace demnă. Ucrainenii nu-și vor da teritoriile cadou ocupanților. Ucraina este pregătită pentru decizii grele care să aducă pace. Dar orice se hotărăște fără noi este o decizie împotriva noastră și e moartă din fașă. Ucraina este unită!”

Nick Paton Walsh, corespondentul șef al CNN pentru securitate internațională: „Totul se mișcă foarte rapid și pare să se înscrie în strategia Rusiei de a continua să joace sceneta diplomației. În tot cazul, în felul ăsta mai câștigă timp. Pentru președintele Volodimir Zelenski ar fi extraordinar de greu să-și convingă țara să accepte concesii semnificative, iar pentru el personal ar fi poate toxic, din punct de vedere politic, pe termen lung”.

Cât despre alegerea locului de desfășurare a summitului, în Alaska se întâlnesc interesele ambelor țări, miza fiind imensele resurse de combustibili fosili încă neexploatate din regiune.

Yuri Ushakov, consilierul prezidențial rus pentru afaceri externe: „Rusia și SUA sunt vecini, au graniță comună și pare logic ca delegația noastră să zboare peste Strâmtoarea Bering pentru un summit al liderilor atât de important și de așteptat. În perspectivă, este de la sine înțeles că următoarea lor întâlnire se va ține pe teritoriul Rusiei. Deja am adresat invitația președintelui SUA”.

Donald Trump si-a formulat așteptările cu ocazia întâlniri tripartite care a consfințit pacea între Azerbaijan și Armenia.

Ilham Aliyev, președintele Azerbaidjanului: „Poate, în comun cu premierul Pașinian, să transmitem o nominalizare comună către comitetul Nobel pentru ca președintele Trump să primească Nobelul pentru pace...”

Nikol Pașinian, premierul Armeniei: „Avem oare un draft, să îl semnăm acum?”

Reporter: Ce vă spune instinctul despre posibilitatea ca, în următoarele săptămâni ori luni, să-i aveți, ca acum, pe președintele Putin și Zelenski de o parte și de alta?

Donald Trump: Instinctul îmi spune că avem o șansă. Trebuie rezolvat cumva.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62566145
Un puternic incendiu de vegetaţie a provocat închiderea traseului către Muntele Vezuviu de lângă Napoli

Un amplu incendiu de vegetaţie a determinat închiderea traseului de drumeţii către Muntele Vezuviu, înalt de peste 1.200 de metri, în apropiere de Napoli, relatează dpa.

62117789
Expert: Summitul SUA-Rusia îi dă lui Putin legitimitate pe scena mondială şi va fi văzut ca o victorie

Un expert în politica rusă spune că summitul din Alaska îi dă lui Putin "legitimitate" pe scena mondială şi va fi văzut ca o victorie de către Rusia.

62565598
Trimisul lui Trump, Witkoff, suspectat de o gafă monumentală după întâlnirea cu Putin. Ce ar fi înțeles greșit la Kremlin

Trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, ar fi putut interpreta greșit poziția Rusiei cu privire la o posibilă încetare a focului în Ucraina, după ce s-a întâlnit cu Vladimir Putin săptămâna aceasta.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.