Peste 3 milioane de persoane din UE, vaccinate cu prima doză de vaccin anti-Covid. Care este situația la nivel global

62168461
Pro TV

Cel puţin 3,06 milioane de locuitori ai Uniunii Europene (UE) au fost vaccinaţi cu o primă doză de vaccin împotriva Covid-19, reprezentând abia 0,69% din populaţia europeană, potrivit unui bilanţ întocmit de către AFP

 

Acest nivel, care pare mic, îngrijorează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite News.ro.

Potrivit OMS, numai zece ţări administrează în prezent aproximativ 95% dintre vaccinurile împotriva Covid-19.

Portivit unei hărţi întocmite de „Our World in Data”, vaccinarea în Europa este eterogenă.

Potrivit acestui site de analiză a datelor, cele zece ţări în care se concentrează 95% din vaccinare sunt Statele Unite, China, Regatul Unit, Israelul, Emiratele Arabe Unite (EAU), Italia, Rusia, Germania, Spania şi Canada.

Acest site „open data” îşi actualizează datele vaccinării în Europa.

Finanţat prin donaţii, începând din 2014, Our World in Data este o întreprindere nonprofit, înfiinţată în colaborare cu Universitatea Oxford.

Pandemia Covid-19 a ucis cel puţin 1.979.596 de oameni în lume.

Statele Unite sunt cea mai afectată ţară atât ca număr de cazuri şi au înregistrat 384.784 de morţi, urmate de Brazilia (205.964), India (151.727), Mexic (136.917) şi Regatul Unit (84.767).

Aproximativ zece milioane de oameni au fost vaccinaţi cu o primă doză a unuia dintre cele două vaccinuri autorizate în Statele Unite, au anunţat miercuri autorităţile sanitare americane.

Acest număr reprezintă doar 3% din populaţia americană, la o lună de la lansarea celei mai mari campanii de vaccinare din istoria ţării.

Potrivit unor experţi, se atinge o imunitate colectivă după ce se vaccinează 75% din populaţie.

Programul vaccinării a înregistrat o întârziere considerabilă.

Administraţia Trump a stabilit un obiectiv ambiţios de 20 de milioane de doze, adică dublu faţă de nivelul actual, până la sfârşitul lui decembrie.

Statele Unite vizează în mod oficial să imunizeze 100 de milioane de persoane până la sfârşitul primului timestru al lui 2021, adică până la sfârşitul lui martie, peste două luni şi jumătate.

Vaccinurile autorizate în prezent în Statele Unite sunt vaccinurile alianţei americano-germane Pfizer-BioNTech şi Moderna, care se administrează în două doze, la un interval de trei, respectiv, patru săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62168976
Preşedintele Bulgariei a convocat alegeri generale în data de 4 aprilie
Bulgaria va organiza alegeri generale pe data de 4 aprilie, a anunţat joi preşedintele bulgar Rumen Radev.
62168249
Ninsoarea-record din Madrid a provocat daune de 1,7 miliarde de dolari
Filomena, cea mai gravă furtună de iarnă înregistrată în Spania în ultimele decenii, a provocat daune de aproximativ 1,4 miliarde de euro (1,7 miliarde de dolari) în capitala Madrid, potrivit primarului Jose Luis Martinez Almeida, informează joi DPA.
62147621
Fostul premier italian Silvio Berlusconi, internat de urgenţă în spital
Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a fost internat de urgenţă într-un spital din Monte Carlo din cauza unor probleme cardiace, a declarat joi medicul său personal pentru agenţia italiană de ştiri ANSA, relatează Reuters şi EFE.