Peste 1.500 de oameni au fost arestaţi în toată Rusia în cursul protestelor organizate în sprijinul lui Navalnîi

×
Publicitate

Peste 1500 de ruşi au fost arestaţi în toată Rusia în cursul protestelor organizate aseară în sprijinul lui Aleksei Navalnîi a cărui stare de sănătate se agravează pe zi ce trece.

Opozantul rus, încarcerat şi în greva foamei de trei săptămâni, este ''în mare pericol'' şi trebuie dus de urgenţă în străinătate, au avertizat patru experţi în drepturile omului mandataţi de ONU.

Mişcarea lui Aleksei Navalnîi, aflat de trei săptămâni în greva foamei pentru că i se refuză accesul la un medic din afara penitenciarului, în care să aibă încredere, a lansat apeluri pentru manifestaţii în peste 100 de oraşe ale Rusiei, de la Moscova la Vladivostok, Tomsk sau Vladimir. A fost şi ziua în care Vladimir Putin şi-a ţinut discursul anual în plenul parlamentului.

Protestatar: ”Simt că nu voi avea nicio scuza dacă Aleksei Navalni moare săptămâna asta, iar eu nici măcar în stradă n-am ieşit”.

Protestatar: ”Nu puteam lipsi! Este urgenţă absolută. Avem copii, ar trebui să aibă un viitor”.

Numai în Sankt Petersburg peste o mie de oameni au fost luaţi pe sus din stradă şi urcaţi în dube.

Apropiaţii lui Navalni şi liderii Fundaţiei Anti-Coruptie au fost supuşi unor noi percheziţii şi arestări încă din ajun, tocmai pentru a fi descurajate manifestaţiile. Printre cei vizaţi a fost avocata Liubov Sobol, personalitate proeminentă a opoziţiei moscovite, ridicată de la prima oră a dimineţii, dintr-un taxi.

Lyubov Sobol: ”Prin tot ce fac, ei vor să sperie lumea. Eu am fost arestată pentru intenţia de a mă duce la protest. Şi o să fiu ţinută în duba asta până diseară. Dar voi ştiţi ce aveţi de făcut! Nu vă temeţi!”

În acest timp, liderii occidentali se maginesc să deplângă public soarta lui Navalni.

Jen Psaki, reprezentant Casa Albă: ”Ce se întâmplă cu domnul Navlnîi în custodia guvernului rus este responsabilitatea guvernului rus. Dacă domnul Navalni moare în închisoare, guvernul rus va avea de suportat consecinţe”.

Maria Pevchikh: ”Să fiu sinceră, o asemenea declaraţie îmi striveşte orice speranţă. Consecinţele trebuie aplicate înainte să moară Navalni! Să se ia măsuri înainte să moară! Ce mai contează ce se întâmplă după ce moare?”

Între timp, deşi au stat din nou cu orele în faţa închisorii, doctoriţei personale şi altor specialişti li se refuză în continuare accesul la Aleksei Navalni.

Justiţia rusă urmează să examineze o cerere a Parchetului vizând calificarea drept 'extremistă' a organizaţiei fondate de Navalnîi, Fondul de luptă împotriva corupţiei, ceea ce i-ar expune pe activiştii acesteia la pedepse grele cu închisoarea.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Tensiuni între SUA și Turcia. Joe Biden se pregăteşte să recunoască genocidul armean

Preşedintele american Joe Biden va recunoaşte oficial genocidul armean în această săptămână cu riscul deteriorării relaţiilor cu Turcia, a scris miercuri presa americană, transmite AFP.

Fiul unui oligarh, obligat să-i plătească mamei sale peste 100 de milioane de dolari, într-un mega-divorț

Un judecător din Londra a decis, miercuri, că fiul unui oligarh rus trebuie să-i plătească mamei sale despăgubiri în valoare de 104 milioane de dolari.

Rusia lansează exerciţii militare vaste în Crimeea. Peste 10.000 de oameni şi 40 de nave de război

Ministrul rus al Apărării Serhei Şoigu se află joi în Crimeea, pentru a superviza lansarea unor vaste exerciţii militare în peninsula ucraineană anexată.

Recomandări
SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Hackerii care susțin că au furat datele a sute de clienți Revolut cer o răscumpărare de trei milioane de dolari

Hackerii care susțin că s-au aflat în spatele unei breșe de securitate la Revolut au amenințat că vor vinde altor grupări criminale datele confidențiale a sute de clienți, dacă banca online britanică nu plătește o răscumpărare de 3 milioane de dolari.

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.