Peste 100 de migranți în pericol, după încă o decizie controversată a lui Matteo Salvini

62027271
Pro TV

Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a semnat marţi un decret prin care interzice accesul unui vas de salvare a migranţilor, operat de organizaţia germană Mission Lifeline, în apele teritoriale ale Italiei.

Mai multe vase de salvare au încercat în ultimul an să aducă migranţii recuperaţi de pe mare în Italia, iar Salvini a luat o poziţie fermă, pe care o menţine chiar dacă scena politică italiană se confruntă în prezent cu o criză.

Vasul „Eleonore” are la bord 101 refugiaţi salvaţi de pe Mediterană, a spus Axel Steier, şeful Mission Lifeline, scrie Reuters, citată de News.ro. El a adăugat că autorităţile italiene şi malteze au refuzat să permită oamenilor să intre pe teritoriul celor două ţări.

Steier a mai spus că pasagerii nu se află în periocol momentan, dar, în caz de urgenţă, căpitanul vasului se va îndrepta spre una dintre cele două ţări, singurele destinaţii posibile, având în vedere locul în care se află nava.

„Nu domnul Salvini este cel care decide, ci căpitanul”, a mai afirmat el.

Săptămâna trecută, Malta a permis debarcarea a 356 de oameni aduşi de vasul de salvare „Ocean Viking”, după ce şase ţări din

Uniunea Europeană au decis să îi împartă pe cei care caută azil.

Tot săptămâna trecută, cinci state UE au hotărât să preia migranţii de la bordul „Open Arms”, după ce Guvernul italian a refuzat să îi permită să acosteze.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62072600
Selfie în închisoare. Cum s-au fotografiat membrii unei grupări criminale din Albania

Membrii unei grupări criminale din Albania au luat în derâdere autoritățile din Marea Britanie, făcându-și selfie-uri și filmându-se în închisoare, apoi postând materialele pe rețelele sociale.

62072590
Paulo Coelho a cerut scuze Franţei şi cuplului Macron pentru "isteria" lui Bolsonaro

Scriitorul brazilian Paulo Coelho a prezentat public scuze pentru "isteria lui Bolsonaro" împotriva Franţei, a preşedintelui Republicii şi soţiei sale, pe fondul crizei din Amazonia, potrivit The Huffington Post.

62071363
Forbes: Tot ce s-a spus despre incendiile din Amazon și ”plămânul planetei” este greșit

Jurnaliștii de la Forbes afirmă că tot ceea ce s-a spus până acum despre incendiile din Amazon, inclusiv că această zonă este ”plămânul Europei” este greșit.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.