Peste 100.000 de oameni din Nagorno Karabah, reprezentând 80% din populaţia enclavei, au sosit în Armenia

62389318
AFP

Republica separatistă autoproclamată Nagorno Karabah este aproape golită în întregime de locuitorii săi, sâmbătă, când peste 100.000 de refugiaţi au ajuns în Armenia, anunţă un purtător de cuvânt, scrie AFP, conform News.ro.

Potrivit unor date oficiale, aproximativ 120.000 de armeni trăiau în enclava separatistă azeră înaintea anunţului spectaculos al dizolvării acesteia, săptămâna aceasta.

Apeluri ale Azerbaidjanului de a rămâne în enclavă au rămas fără efect.

”Mai sunt câteva sute de funţcionari, de urgentişti, voluntari şi persoane cu nevoi speciale, care se pregătesc şi ele să plece”, anunţă într-o postare pe X fostul mediator al drepturlor nagorno Karabah, Artak Beglarian, care precizează că aceste informaţii ”nu sunt oficiale”.

ONU a anunţat că trimite în acest weekend o misiune în Nagrono Karabah, care să evalueze în principal nevoile umanitare, după ce organizaţia nu a mai avut acces în această regiune ”de aproximativ 30 de ani”, a anunţat vineri un purtător de cuvânt, Stéphane Dujarric.

”Guvernul Azerbaidjanului şi ONU s-au pus de acord asupra unei misiuni în regiune. Misiunea va avea loc în weekend”, a precizat el.

”N-am avut acces în această regiune de aproximativ 30 de ani”, din cauza ”situaţiei geopolitice complicate”, a declarat reprezentantul ONU.

”Este, aşadar, important să putem intra”, a subliniat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU Antonio Guterres.

O echipă de zece persoane condusă de către oficiali de la Biroul Afacerilor Umanitare (OCHA) ”va încerca să evalueze situaţia pe teren şi să identifice nevoile umanitare, atât ale oamenilor care rămân, cât şi ale celor care deplasează”, a precizat el.

”Trebuie să amintitm necesitatea ca toată lumea să respecte dreptul internaţional, mai ales drepturile omului”, a declarat Stéphane Dujarric.

Niciun reprezentant al Înaltului Comisariat ONU al Drepturilor Omului nu participă la această ”misiune iniţială”, care se va concentra exclusiv asupra problemelor ”umanitare şi de protecţie”.

Uniunea Europeană (UE) a reclamat vineri ca o misiune ONU să se ducă în Nagorno Karabah ”în zilele următoare” în contextul ”exodului masiv” al armenilor care fug din această enclavă separatistă azeră în urma unei operaţiuni militare-fulger a Azerbaidjanului.

Stéphane Dujarric a anunţat că ONU cooperează cu Guvernul armean pentru a face faţă acestui aflux de refugiaţi care traversează frontiera.

”Echipe de la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (HCR) se află pe teren, la frontieră, din prima zi, când primul grup de refugiaţi a sosit epuizat, înfricoşat şi îngrijorat cu privire la viitor”, a declarat el.

HCR furnizează un ajutor în materie de echipament tehnic - computere, tablete - care să permită înregistrarea refugiaţilor.

Separatiştii au decretat joi dizolvarea ”tuturor instituţiilor guvernamentale (...) la 1 ianuarie 2024”, marcând sfârşitul existeneţei ”republicii Nagorno Karabah” (Arţak) autoproclamată în urmă cu 30 de ani.

În doar câteva zile, 80% din populaţia oficială de 120.000 de locuitori şi-a păsăit casa, de frica represaliilor, arzându-şi bunurile personale înainte de a intra în coloana de refugiaţi.

 
Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62378693
Trump îşi ironizează rivalii şi-l imită pe Biden la Convenţia Republicană din California. „Fără mine era mort”. VIDEO

Fostul preşedinte Donald Trump şi-a atacat rivalul în alegerile primare republicane în vederea alegerilor prezidenţiale din 2024, guvernatorul Floridei Floride Ron DeSantis, revendicându-şi creditul alegerii acestuia la conducerea acestui stat din sud.

 

62342506
Dmitri Medvedev, cu ocazia aniversării anexării teritoriilor ucrainene, a spus că „vor fi mai multe regiuni noi în Rusia”

Şeful adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a publicat pe canalul său Telegram o postare dedicată aniversării anexării regiunilor ucrainene.

62390810
Alegeri foarte importante în Slovacia. Ar putea câștiga un partid pro-Rusia, care vrea să blocheze aderarea Ucrainei la NATO

În Slovacia au loc, sâmbătă, alegeri parlamentare anticipate în care se luptă electoral un fost prim-ministru populist, care a făcut campanie pe un mesaj pro-Rusia și anti-american, și un nou venit liberal și pro-occidental.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.