Operațiunea are loc după redeschiderea, în acest stat din sud-vestul Statelor Unite, a unei investigații legate de presupuse fapte comise de miliardar la ranch-ul Zorro, proprietate al cărei nume apare de mii de ori în arhivele declasificate ale dosarului Epstein, au anunțat autoritățile, potrivit AFP.

„Această percheziție face parte din ancheta penală anunțată la 19 februarie de Departamentul Justiției al statului New Mexico, privind acuzații de activități ilegale la ranch-ul lui Epstein înaintea morții sale, în 2019”, a transmis instituția într-un comunicat.

„Supraviețuitoarele lui Epstein au așteptat prea mult timp să li se facă dreptate, iar New Mexico arată calea în căutarea adevărului”, a scris pe rețeaua X reprezentanta federală a statului, Melanie Stansbury. „Nu neglijăm nicio pistă”.

Departamentul Justiției al statului New Mexico caută „informații credibile despre infracțiuni penale comise de Jeffrey Epstein și de asociații săi” pe teritoriul acestui stat.

Citește și
Reţeaua electrică din Cuba a cedat la nivel naţional. Trump: „Cred că voi avea onoarea de a prelua Cuba. E o naţiune slăbită”
Reţeaua electrică din Cuba a cedat la nivel naţional. Trump: „Cred că voi avea onoarea de a prelua Cuba. E o naţiune slăbită”

Suspiciuni privind cadavre îngropate lângă ranch

Mai multe publicații americane relatează că, în februarie, autoritățile locale au cerut Departamentului federal al Justiției o versiune necenzurată a unui e-mail din 2019 din dosarul Epstein. În mesaj se menționează că finanțistul newyorkez ar fi ordonat îngroparea cadavrelor a două fete străine „pe dealuri”, în apropierea ranch-ului Zorro.

Jeffrey Epstein a fost arestat și inculpat în iulie 2019 pentru exploatarea sexuală a unor minore și asociere de răufăcători.

La 10 august 2019, el a fost găsit spânzurat în celula în care era încarcerat, la New York, înainte de a fi judecat. Autopsia a stabilit că a fost vorba despre o sinucidere.

Cu peste zece ani înainte, în Florida, Epstein fusese acuzat că a apelat la serviciile unor prostituate minore. În 2008, el a fost condamnat la 13 luni de închisoare cu suspendare, în urma unui acord secret cu un procuror, care i-a permis să evite urmărirea penală federală.

După moartea sa, o femeie identificată sub pseudonimul „Jane Doe 15” le-a declarat unor jurnaliști că Epstein a violat-o la ranch-ul Zorro, când avea 15 ani.