Penuria apărută în Rusia după valul de atacuri ucrainene, văzută chiar de Trump: „Se prăbușește”. Reacția Kremlinului

×
Publicitate

Donald Trump l-a sunat joi seară pe Vladimir Putin, înainte să îl primească, vineri, pe Volodimir Zelenski, la Casa Albă.

Convorbirea telefonică este una de durată, a scris liderul american pe rețeaua lui de comunicare și a anunțat că va da detalii în curând. Pe de altă parte, Comisia Europeană a prezentat proiectul așa-numitului „zid anti-drone” pentru întărirea capacității de apărare a continentului.

Anul viitor ar urma să fie instalat un sistem de detecție cu senzori tereștri și din satelit. Vor fi adăugate în 2027 capacități de urmărire și interceptare.

La reuniunea Grupului de contact Ramstein pentru sprijinul Ucrainei și din care fac parte aproximativ 50 de ţări, secretarul american pentru război i-a îndemnat insistent pe aliații europeni să-și asume grosul contribuției pentru apărarea Kievului.

Pete Hegseth, secretarul american pentru război: „Aliații spun adesea că securitatea Ucrainei este sinonimă cu securitatea europeană. Ei bine, acum este momentul ca țările NATO să transforme vorbele în acțiuni. Mă refer la toate statele membre, fără nicio excepție!”

Deocamdată, doar 20 din cele 32 de țări membre NATO au răspuns apelului de a cumpăra arme americane pentru Kiev, în condițiile în care Ucraina și-a evaluat necesarul militar pentru anul viitor la 120 de miliarde de dolari, din care poate finanța singură doar jumătate. Germania, Polonia, statele baltice și cele scandinave au anunțat noi pachete de sprijin.

Boris Pistorius, ministrul german al Apărării: „Puteți conta pe Germania. Vom continua și ne vom extinde ajutorul pentru Ucraina. Germania va furniza un sprijin suplimentar de peste două miliarde de euro”.

Șeful Pentagonului a transmis un avertisment ferm și totuși vag Moscovei.

Pete Hegseth, secretarul pentru război al SUA: „Dacă nu găsim o cale de a obține pacea în viitorul apropiat, atunci Statele Unite, alături de aliații noștri, vom lua măsurile necesare ca să facem Rusia să plătească pentru continuarea agresiunii. Dacă va trebui să facem acest pas, Departamentul de Război al SUA este gata să-şi asume rolul cum doar Statele Unite sunt în stare”.

Nu este clar dacă a făcut referire la posibilitatea de a furniza Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune Tomahawk, capabile să atingă Moscova.

Donald Trump: „Ei (ucrainenii) vor să treacă la atac. Voi lua o decizie în privința asta, dar ei ar vrea să atace. Și va trebui să luăm o hotărâre. Tot ce vrem de la președintele Putin este să nu mai omoare ucraineni și ruși, pentru că ucide și o mulțime de ruși. Iar asta nu-l face să arate prea grozav. Este un război pe care ar fi trebuit să-l câștige într-o săptămână, iar acum intră în al patrulea an. Asta nu face ca această așa-zisă mașinărie de război să arate prea bine. Și știți că în Rusia există în prezent cozi lungi la benzinării. Cine ar fi crezut că se va ajunge la asta? Dintr-odată, economia Rusiei se prăbușește”.

Penuria de benzină se manifestă pe fondul unui număr-record de atacuri ale dronelor ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești, care ar fi redus capacitatea de rafinare a țițeiului cu aproximativ 500.000 de barili pe zi. Previzibil, în pofida dovezilor, Kremlinul l-a contrazis pe Trump.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „Economia Rusiei are o marjă de siguranță suficientă și considerabilă ca să permită conducerii țării să implementeze agenda pe care și-a stabilit-o”.

În contextul discuției despre capacitățile Moscovei, șeful NATO a ironizat din nou armata rusă.

Mark Rutte, secretarul general al NATO: „Să nu supraestimăm capabilitățile militare ale Rusiei. E cunoscut faptul că piloții ruși nu știu prea bine să-și controleze aparatele de zbor, iar căpitanii ruși de navă nu știu cum să coboare ancora, date fiind urmele pe care le lasă pe fundul mării. Haideți să avem încredere în armatele noastre. Și să nu-i luăm pe ruși prea în serios”.

Comentariile vin în contextul în care Moscova și-a întețit provocările și a trimis avioane de luptă și drone în spațiul aerian al NATO.

Pe de altă parte, Donald Trump susține că premierul indian i-ar fi făcut o promisiune care ar lipsi Moscova de principala sursă de finanțare a războiului.

Donald Trump: „(Premierul Indiei, Narendra Modi) m-a asigurat că nu va mai cumpăra petrol din Rusia. Este o sistare importantă. Acum trebuie să conving și China să facă același lucru”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62567677
Anunțul făcut de Trump în timp ce discută cu Putin. Vineri, liderul SUA îl va primi pe Volodimir Zelenski la Casa Albă

Președintele Donald Trump discută, joi, la telefon, cu omologul său rus Vladimir Putin, a declarat un oficial al Casei Albe pentru publicația americană Axios. Discuția va avea loc cu o zi înaintea întâlnirii liderului SUA cu Volodimir Zelenski.

62583513
Atacurile cibernetice ruse vizează în principal state membre NATO. Microsoft estimează o creștere de 25% a atacurilor online

Atacurile cibernetice ale Rusiei sau ale unor grupuri ruse s-au concentrat în 2025 asupra Ucrainei şi ţărilor membre ale NATO, potrivit unui raport anual al Microsoft publicat joi, informează AFP, preluat de Agepres.

62583504
Când ar putea deveni operațional „zidul anti-drone” din estul Europei. Prima nemulțumire legată de sistemul Bruxelles-ului

Comisia Europeană vrea ca „zidul anti-drone” din estul Europei să fie operațional până la sfârșitul lui 2027, iar sistemul de supraveghere de pe flancul estic până în 2028, ca parte a planului de întărire a apărării europene până în 2030.

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).