Val de accidentări la munte. Turiștii, încălțați cu adidași pe pârtii: „Avem două, trei perechi de ciorapi”

×
Publicitate

O femeie aflată pe sanie a leșinat după ce a fost lovită din spate de o altă sanie care cobora cu viteză. Iar în Bușteni, un bărbat a fost și el rănit în timp ce se plimba cu ATV-ul pe un traseu dificil din Munții Baiului.  

Vineri, pe mai multe pârtii din țară, entuziasmul combinat cu neatenția și echipamentul nepotrivit au provocat mai multe evenimente nedorite ce puteau avea urmări fatale.

Salvamontiștii din Predeal au înregistrat primul eveniment grav din acest sezon. O turistă a suferit traumatisme severe chiar pe pârtia de săniuțe.

Femeia a fost predată apoi unui echipaj medical SMURD, fiind conștientă atunci când a fost dusă la ambulanță.

În Munții Baiului, un bărbat care conducea un ATV s-a aventurat imprudent pe un drum forestier periculos, a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat.

Echipament nepotrivit pe munte

Iar pe pârtii pericolul a fost prezent la tot pasul. Mai ales pentru cei care poartă pantofi sport în loc de bocanci sau fac live cu telefonul în mână și nu se uită pe unde calcă. La Rânca, în județul Gorj, patru persoane au avut nevoie de ajutor.

Sabin Cornoiu, șef Salvamont România: Toată lumea trebuie să vină la munte cu încălțăminte adecvată, care să reziste la frig, plus haine călduroase.

În Predeal, sute de turiști au năvălit cu săniuțele pe pârtia Clăbucet. Riscurile sunt uriașe, mai ales că unele porțiuni au înghețat, iar săniile sunt greu de controlat.

Acest bărbat a ales un loc mai ferit pentru cei doi copii ai lui și stă de pază ca ei să nu ajungă în calea săniilor care trec în viteză.

Dacă temperaturile se mențin negative, de Anul Nou s-ar putea schia pe pistele de la mare altitudine.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Furtună pe Valea Prahovei. Rafalele de vânt au doborât mai mulți copaci și au surprins un autoturism cu trei persoane

O furtună s-a abătut, vineri seară, asupra localităţilor de pe Valea Prahovei, în staţiunea Sinaia rafalele de vânt doborând mai mulţi copaci, pe străzile Mănăstirii şi Zamora.

Gel optic și lasere împotriva ciorilor și porumbeilor: soluții high-tech, testate de autoritățile din Lugoj

Gelul optic şi laserele intra în luptă cu ciorile zgomotoase şi cu porumbeii care fac mizerie.

Talentul nu are granițe. Poveștile a doi români care au reușit peste Ocean, prin artă: Sanda Weigl și Johnny Văcaru

New York este orașul în care visele se pot transformă în realitate, mai ales pentru cei care au un talent special. Pentru că talentul nu are granițe și nici nevoie de traducere.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.