Parchetul belgian vrea ca mandatul european de arestare pe numele lui Puigdemont să fie pus în aplicare

61919721
Getty

Parchetul belgian a cerut, vineri, justiției să dea curs mandatului de arestare emis de autoritățile spaniole pe numele fostului lider catalan Carles Puigdemont.

„Procurorul a cerut să se dea curs mandatului european de arestare”, în faţa judecătorului care urmează să se pronunţe asupra acestui subiect, a declarat unul dintre avocaţi, Christophe Marchand, în faţa unor jurnalişti, potrivit AFP.

El a continuat precizând că apărarea va putea să „pledeze pe 4 decembrie”.

Madridul a emis pe 3 noiembrie mandate europene de arestare pe numele lui Puigdemont, fostul preşedinte al regiunii catalane, dar şi ale foştilor miniştri regionali Antoni Comin, Meritxell Serret, Lluis Puig şi Clara Ponsati, care s-au exilat în octombrie în Belgia împreună cu acesta.

Cu foarte puţin timp înaonte, şeful Guvernului spaniol Mariano Rajoy a anunţat vineri că se va supune hotărârii justiţiei belgiene.

„Am încredere în puterea judiciară şi, mai presus de orice, respect şi mă conformez hotărârilor ei (...) Dacă începem să punem asta în discuţie, nu cred să ne aflăm pe drumul bun”, a apreciat Rajoy, la Göteborg, unde participă la un summit social al liderilor Uniunii Europene.

După pledoariile apărării, prevăzute pe 4 decembrie, judecătorul tribunalului de primă instanţă de limbă olandeză de la Bruxelles urmează să delibereze şi să ia o hotărâre. Avocaţii au avertizat că vor folosi toate căile de recurs posibile, în apel, la Curtea de Casaţie, în cazul în care cererea de extrădare a Madridului va fi soluţionată pozitiv.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61922173
Rusia ar fi început construirea unui gard între Ucraina și Crimeea
Rusia ar fi început construirea unui gard între Ucraina și peninsula Crimeea, pe care Moscova a anexat-o în 2014.
61914293
Incident aviatic cu victime, în Marea Britanie. Un avion ușor și un elicopter s-au ciocnit
Un avion ușor și un elicopter s-au ciocnit, vineri, în sud-estul Angliei, duop care s-au prăbușit în Buckinghamshire. Astfel, autoritățile britanice au deschis o anchetă.
61922761
Un submarin argentinian a dispărut în Atlantic, cu 44 de oameni la bord
Submarin militar argentinian cu 44 de membri de echipaj la bord, dat dispărut