Opt români au fost arestați în Spania, acuzați de trafic de persoane. Condițiile cumplite în care își țineau victimele

×
Publicitate

Opt români au fost arestați în Spania, acuzaţi de trafic de persoane.

Toţi au fost încătuşaţi în timpul unor descinderi simultane puse la cale într-o localitate de lângă Sevilla.

Anchetatorii au reuşit să elibereze zece victime, de origine română, printre care o adolescentă de 15 ani, însărcinată. Erau ținute în condiții cumplite. Dormeau pe saltele murdare, nu aveau curent electric sau apă caldă, iar suspecţii le interziceau să iasă neînsoțite.

Persoanele erau ademenite să meargă în Spania cu promisiunea unor locuri de muncă în agricultură şi a unor venituri decente. Erau apoi lăsate fără pașapoarte, telefoane și forțate să lucreze zece ore pe zi.

În plus, în momentul în care ajungeau la destinaţie, erau anunţate că au o datorie de cinci sute de euro, pentru formalităţile de angajare, cazare şi masă, la care se adăuga o dobândă.

Membrii grupării infracţionale fac parte din aceeași familie de români.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62167100
Grecia a depistat patru cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus

Grecia a depistat patru cazuri de infectare cu noua variantă a coronavirusului la persoane care au călătorit recent din Marea Britanie, transmite duminică Reuters, citând un oficial din Ministerul Sănătăţii.

62167098
Masacru în Niger: 100 de morţi în atacuri comise de jihadişti în 2 sate

O sută de persoane au fost ucise sâmbătă în atacuri comise în două sate din vestul statului Niger, în ceea ce ar putea fi cel mai grav masacru împotriva civililor în această ţară vizată de grupări jihadiste, transmite AFP, citând un responsabil local.

62152451
Povestea unei femei din Anglia care și-a văzut mama murind de COVID-19 la terapie intensivă

Anabel Sharma, în vârstă de 49 de ani, a fost internată la un spital din Anglia alături de mama sa Maria, în vârstă de 76 de ani, după ce ambele s-au infectat cu COVID-19, informează Daily Mail. 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.