ONU avertizează: Războiul dintre Iran şi Israel nu trebuie să declanşeze o nouă criză a refugiaţilor în Orientul Mijlociu

62504245

Războiul dintre Iran şi Israel nu trebuie să declanşeze o nouă criză a refugiaţilor în Orientul Mijlociu, a atenţionat Organizaţia Naţiunilor Unite sâmbătă, informează AFP.

Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR) a declarat că intensitatea atacurilor dintre cele două tabere deja au declanşat mişcări ale populaţiei în cele două ţări.

Astfel de mişcări au fost semnalate la Teheran şi în alte părţi ale Iranului, cu locuitori traversând frontierele spre ţările vecine, potrivit UNHCR.

Loviturile Israelului au determinat oamenii să caute refugiu în alte locuri din ţară şi, în unele cazuri, în străinătate.

"Această regiune deja a îndurat prea mult război, pierderi şi strămutări. Nu putem permite ca o altă criză a refugiaţilor să se înrădăcineze", a declarat înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi Filippo Grandi.

"Momentul pentru a dezamorsa situaţia este acum. Odată ce oamenii sunt forţaţi să fugă, nu există o întoarcere rapidă – şi foarte adesea, consecinţele durează vreme de generaţii", a adăugat responsabilul.

Israel și Iran își intensifică atacurile

Israelul a declarat sâmbătă că a lansat noi lovituri aeriene contra unor instalaţii de stocare şi de lansare de rachete în centrul Iranului.

Teheranul a răspuns cu o salvă de lovituri care, potrivit autorităţilor israeliene, au ucis cel puţin 25 de persoane.

Iranul găzduieşte cel mai mare număr refugiaţi din lume – circa 3,5 milioane – dintre care majoritatea vin din Afganistan. Dacă acest conflict va persista, populaţiile de refugiaţi deja prezente în Iran se vor confrunta de asemenea cu o incertitudine reînnoită şi cu atât mai dificilă, a adăugat UNHCR.

Agenţia ONU îndeamnă la o detensionare urgentă a conflictului şi cere ţărilor din regiune să respecte drepturile persoanelor aflate în căutarea siguranţei.

Israel justifică ofensiva prin riscul nuclear

Guvernul israelian afirmă că valul fără precedent de atacuri pe care el le-a lansat împotriva Iranului începând din 13 iunie este menit să împiedice inamicul său să dezvolte arme nucleare, o ambiţie pe care Teheranul neagă în mod ferm că ar avea-o.

Israelul a menţinut ambiguitatea cu privire la propriul său arsenal atomic, fără a confirma, dar şi fără a dezminţi oficial existenţa lui, însă Institutului Internaţional de Cercetări asupra Păcii de la Stockholm afirmă că Israelul deţine 90 de ogive nucleare.

Iranul nu recunoaşte Israelul şi îl acuză că întreprinde acte de sabotaj contra infrastructurilor sale nucleare şi că a asasinat mai mulţi oameni de ştiinţă.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62554090
Putin arată adevărată față a Rusiei: ”Oriunde calcă un soldat rus, acel loc este al nostru”. Amenință direct cu atac nuclear

„Ucraina este a noastră", a spus Vladimir Putin într-una dintre cele mai agresive declarații din ultima vreme, în contrast cu retorica recentă a Kremlinului.  

62554089
Ce spune Donald Trump despre armele nucleare ale Iranului. Teheranul se așteaptă ca SUA să intre în război

Iranul și Israelul au continuat să se atace după ce Teheranul a declarat că nu va negocia programul său nuclear cât timp se află sub amenințare.  

62398911
Houthi din Yemen ameninţă să atace nave americane în Marea Roşie dacă SUA lovesc Iranul

Insurgenţii houthi din Yemen au ameninţat sâmbătă că vor ataca nave americane în Marea Roşie, în pofida unui acord de încetare a focului, dacă Washingtonul va interveni în războiul dus de Israel împotriva aliatului lor iranian, informează AFP.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.