OMS le recomandă suspecților de coronavirus să nu ia ibuprofen

62115676

Persoanele care au suspiciunea că au contractat noul coronavius nu ar trebui să ia popularul medicament ibuprofen fără consultarea medicului, a transmis marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

OMS a evidențiat existenţa unor cercetări în desfăşurare privind posibile efecte negative, relatează DPA.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Geneva, purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, a spus că nu există studii recente care să stabilească o legătură între acest medicament antiinflamator şi creşterea ratei mortalităţii, dar a adăugat că experţii analizează în prezent chestiunea.

"Recomandăm paracetamol, nu ibuprofen în automedicaţie", a declarat Lindmeier, potrivit Agerpres.

Mesajul transmis de OMS vine după ce oficiali francezi din domeniul sănătăţii au atras atenţia să nu se folosească medicamente antiinflamatoare nesteroidiene împotriva bolii COVID-19 declanşate de coronavirus.

Acest grup de medicamente include ibuprofenul, aspirina şi altele.

Un articol recent din publicaţia medicală The Lancet a avansat ipoteza că unele medicamente, inclusiv ibuprofenul, ar putea reprezenta un risc pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 care suferă de asemenea de hipertensiune sau diabet.

Christian Lindmeier a declarat totodată că doi angajaţi ai OMS au fost infectaţi cu noul coronavirus, SARS-CoV-2, care cauzează boala respiratorie COVID-19.

Câteva sute de angajaţi ai OMS au început de marţi să lucreze de acasă.

Agenţia de sănătate a ONU nu mai invită jurnalişti la birourile sale pentru a-i informa în legătură cu ultimele evoluţii privind pandemia de coronavirus, ci îşi transmite conferinţele de presă pe reţelele de socializare.

Articol recomandat de sport.ro
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Citește și...
Lecție chinezească: Ce nu ar trebui să facă medicii europeni și americani

Specialiștii chinezi din domeniul sănătății avertizează că medicii europeni și americani repetă erorile făcute în Wuhan. Aceștia fac referire în principal la măsurile de protecție inadecvate care duc la o rată mare de infecție în rândul medicilor și asist

Rusia a început să testeze pe animale un vaccin împotriva coronavirusului. Când vor avea rezultatele

Rusia a anunţat că a început să testeze pe animale un vaccin împotriva noului tip de coronavirus şi speră că va obţine primele specimene cu rezultate promiţătoare în luna iunie, informează AFP.

Germania: Pandemia va dura 2 ani. Covid-19 va îmbolnăvi 70% din populația lumii, care se va vindeca

Autoritățile germane anunță că pandemia de Covid-19 ar putea dura 2 ani, va îmbolnăvi 70% din populația lumii, care se va vindeca însă și va căpăta imunitate.

Recomandări
Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră. 

Cine este spionul rus care a fost prins de SRI că fotografia baze militare românești: ”Era instruit de un intermediar”

Procurorii DIICOT au reținut marți după-amiază un bărbat din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene.

Traseul dronei de tip Shahed care a trecut pe lângă Chișinău și a ajuns în România. Ce localități a survolat

O dronă Shahed a intrat din Ucraina în Republica Moldova și a ieșit spre România. Autoritățile au emis o alertă și au ridicat două aeronave F-18 pentru monitorizarea situației.