O țară membră UE a început să construiască buncăre la graniţa cu Rusia. Vladimir Putin: „Nu avem intenţia de a ataca Europa”

62578518

Estonia a început săptămâna trecută construcţia primelor cinci buncăre la graniţa cu Rusia, ca parte a unei aşa-numite linii de apărare baltice, a anunţat miercuri Centrul eston pentru investiţii în apărare, relatează agenţia EFE.

În etapa a doua, care va fi implementată pe parcursul lunilor următoare, vor fi construite alte 23 de buncăre, iar până la sfârşitul anului 2027 ar trebui să se realizeze construcţia a circa 600 de adăposturi subterane în nord-estul şi sud-estul Estoniei, ţară care împreună cu celelalte două state baltice foste republici sovietice, Lituania şi Letonia, menţin relaţii dificile cu Moscova şi s-au remarcat printre cele mai înverşunate susţinătoare ale Ucrainei în războiul cu Rusia.

Tranșee antitanc în linia defensivă

În cadrul aceleiaşi linii defensive baltice va începe în viitorul apropiat construcţia primei secţiuni de 3,4 kilometri a unei tranşee antitanc, care în final va avea o lungime de circa 40 de kilometri.

Un colonel eston, Ainar Afanasiev, a subliniat importanţa alegerii cu atenţie a amplasamentelor pentru buncăre şi tranşee, astfel încât acestea să fie adaptate terenului şi planurilor de apărare ale armatei. El a adăugat că scopul principal al buncărelor este de a proteja soldaţii estoni în faţa loviturilor directe ale obuzelor de calibrul 152 mm folosite de artileria rusă, în cazul unei ipotetice confruntări militare cu Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la începutul lunii că Rusia nu doreşte un război cu statele europene care sprijină Ucraina, dar dacă aceste ţări doresc război cu Rusia, atunci aceasta este pregătită de luptă.

Avertismentul liderului de la Kremlin

"Noi nu dorim război cu Europa, dar dacă Europa îl doreşte şi începe, atunci suntem gata chiar acum. Aici nu trebuie să existe nicio îndoială", a avertizat el. "Nu avem intenţia de a ataca Europa. Am spus-o de o sută de ori", a insistat Putin, conform căruia europenii trăiesc cu "iluzia" că ar putea aplica Rusiei o "înfrângere strategică".

Vorbind miercuri la o reuniune a comandamentului armatei ruse, Putin a spus că cetăţenii europeni sunt îndoctrinaţi cu frica unui război cu Rusia, iar această "isterie" este creată de liderii europeni, cărora le-a reproşat anterior că formulează dinadins cereri inacceptabile pentru Rusia astfel încât să o poată acuza pe aceasta că nu vrea să încheie pacea cu Ucraina.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut săptămâna trecută statelor Alianţei să-şi crească rapid cheltuielile şi producţia pentru apărare, astfel încât să fie pregătite pentru un conflict militar "de amploarea războiului pe care l-au îndurat bunicii şi străbunicii noştri".

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Putin denunță „isteria” Occidentului. Ce sancțiuni pregătește Washingtonul dacă Rusia respinge acordul de pace

Vladimir Putin cataloghează eforturile Occidentului de a se pregăti pentru război drept "isterie" și "minciună".

Washingtonul presează statele UE să renunţe la folosirea activelor ruseşti îngheţate pentru Ucraina

Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat miercuri pentru AFP că administraţia preşedintelui american Donald Trump "presează" ţările europene să "abandoneze ideea" de a utiliza active ruseşti îngheţate în UE pentru a ajuta Ucraina.

Merz, despre Ucraina: Următorul pas este ca SUA să prezinte Rusiei planul de pace revizuit şi să o "îndemne" să îl accepte

Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat miercuri că următorul pas în negocierile pentru Ucraina este ca SUA să determine Rusia să încheie războiul prin acceptarea ultimei versiuni revizuite a planului de pace.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.