O femeie căutată pentru trafic de persoane a fost prinsă la intrarea in România. Mandatul de arestare a fost emis în Estonia

62594778
Shutterstock

O femeie care era căutată internaţional pentru trafic de persoane a fost prinsă de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca când încerca să intre în România, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al STPF Botoşani.

Potrivit acesteia, femeia în vârstă de 49 de ani are atât cetăţenie română, cât şi moldovenească. La momentul prinderii, ea se afla într-un autoturism, în calitate de pasager.

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele acesteia este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare emis de către autorităţile din Estonia, începând cu luna octombrie 2025, aceasta fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, respectiv pentru obligarea unei concetăţene să cerşească în Estonia", a precizat Răcnea.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62592752
Un susținător al lui Călin Georgescu trebuie să-i plătească 50.000 lei unui bărbat pe care l-a amenințat pe Facebook
Un bărbat din judeţul Maramureş, susţinător al lui Călin Georgescu, a fost dat în judecată şi este obligat de instanţă să plătească 50.000 de lei unui internaut pe care l-a jignit, înjurat şi ameninţat în comentarii pe Facebook.
62584368
Trei etaje vor fi demolate la blocul afectat de explozia din Rahova. Vor fi folosiți stâlpi speciali pentru stabilizare
Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat vineri semnarea acordurilor cu proprietarii apartamentelor din blocul din Rahova afectat de explozia din 17 octombrie, care a luat viața a trei persoane.
62595722
Centrala electrică Brazi, repusă în funcțiune după oprirea cauzată de criza apei de la Paltinu. „România este în siguranţă”
Centrala electrică de la Brazi, deținută de OMV Petrom, a revenit vineri în funcțiune după o întrerupere de două zile și jumătate, cauzată de problemele în alimentarea cu apă tehnologică generate de situația de la barajul Paltinu.