O fostă directoare a unei şcoli, găsită vinovată pentru batjocorirea a trei surori, elevele unității de învățământ

62135509
Getty

O fostă directoare a fost găsită vinovată de agresarea sexuală a două surori, eleve la școala evreiască ultraortodoxă din Australia, la 15 ani după ce a fugit în Israel, evitând astfel arestarea.

 

Malka Leifer a fost declarată vinovată pentru 18 capete de acuzare, a declarat, luni, juriul unui tribunal din Melbourne, printre care violarea unei eleve în timpul unei petreceri în pijamale și agresarea sexuală a unei eleve în timpul unei tabere școlare. Ea a fost exonerată de alte nouă acuzații.

Leifer, care și-a susținut nevinovăția pe tot parcursul procesului, a stat cu mâinile încrucișate și a privit drept înainte, în timp ce erau citite verdictele, scrie Al Jazeera.

Leifer era directoarea Școlii Adass Israel din Melbourne, când a fost acuzată pentru prima dată de agresiune sexuală, în 2008.

Cu dublă cetățenie, israeliană și australiană, Leifer a plecat în Israel înainte de fi arestată, declanșând o bătălie îndelungată în instanță, care a durat mai bine de șase ani.

Procurorii au susținut în timpul procesului că Leifer a agresat sexual trei surori care învățau la Școala Adass Israel, care face parte dintr-o sectă evreiască izolată de la periferia orașului.

După un proces de șapte săptămâni și șapte zile de deliberări, juriul a condamnat-o pe Leifer pentru agresiune sexuală a două dintre surori.

„Ea ne-a abuzat pe noi trei timp de atâția ani. Deși verdictul de astăzi poate că nu reflectă în mod corespunzător acest lucru, astăzi Malka Leifer a fost în sfârșit trasă la răspundere”, a declarat una dintre surori, Elly Sapper.

„Ea este vinovată și va fi trasă la răspundere. Astăzi s-a făcut dreptate”, a mai spus una dintre victime.

Leifer a fugit din Australia, după ce una dintre eleve s-a destăinuit terapeutului ei în legătură cu agresiunile sexuale. Ea s-a stabilit în cele din urmă în așezarea ilegală ultraortodoxă Emmanuel din Cisiordania ocupată.

Poliția australiană a depus acuzații împotriva lui Leifer în 2012 și a cerut extrădarea ei din Israel doi ani mai târziu, ceea ce a dus la o saga juridică de lungă durată.

Leifer a susținut că o depresie paralizantă a lăsat-o catatonică și că era incapabilă din punct de vedere mental să fie judecată.

Procesul de extrădare a fost suspendat - până când un detectiv particular a filmat-o în secret pe Leifer în timp ce își făcea treburile zilnice, aparent neafectată de bolile mintale pe care le pretindea.

În cele din urmă, ea a fost extrădată la Melbourne.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62247105
„Am zărit ceva ciudat în ochiul fetiței mele în timp ce se juca”. Ce a descoperit o mamă, după ce și-a dus fetița la medic
O mamă din Putney, Londra, a observat că unul din ochii fetiței ei arată și se comportă ciudat, așa că a decis să o ducă imediat la medic.
62336770
Un bărbat și-a aruncat soția însărcinată de pe o stâncă. Femeia și copilul nenăscut au murit pe loc
Un bărbat este acuzat că și-a aruncat soția însărcinată de pe o stâncă, în Scoția. Femeia și copilul ei nenăscut au murit pe loc.  
62330647
Cutremur în Indonezia. Ce magnitudine a avut și în ce zonă a fost resimțit
Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs luni în regiunea insulei Nias din provincia indoneziană Sumatra de Nord, a anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).