O femeie de 85 de ani care își plimba câinele a fost ucisă de un aligator, în Florida. Animalul de companie a supraviețuit

62127768
Getty

O femeie în vârstă de 85 de ani a fost ucisă de un aligator în timp ce își plimba câinele, în Fort Pierce, Florida.

Presa locală a relatat că aligatorul de trei metri a atacat mai întâi câinele femeii, dar a atacat-o și pe ea, după ce a încercat să-și salveze animalul de companie, scrie BBC.

Atacurile aligatorilor, în special cele soldate cu moartea, sunt neobișnuite, potrivit Florida Fish and Wildlife Conservation Commission (FWC).

Câinele femeii a supraviețuit atacului.

„Victima a fost recuperată, iar un vânător de aligatori a capturat exemplarul implicat în incident”, a precizat FWC într-un comunicat.

FWC și Biroul șerifului din comitatul St. Lucie au răspuns, luni, la un apel de urgență privind o mușcătură de aligator în comunitatea de pensionari Spanish Lakes Fairways.

Vecinii au declarat presei locale că aligatorul a ieșit din apă și s-a năpustit asupra câinelui. Femeia a încercat să îndepărteze câinele de reptilă, dar a căzut victimă aligatorului.

Femeia nu a fost identificată imediat.

După ce au localizat aligatorul de mari dimensiuni, șase agenți de protecție a vieții sălbatice au fost nevoiți să îl captureze.

FWC recomandă oamenilor să rămână vigilenți atunci când se află în apropierea aligatorilor, iar dacă sunt mușcați, „cel mai bun lucru de făcut este să riposta”.

Oficialii au declarat că aligatorii mănâncă prada care le este ușor accesibilă. Dacă prada nu este ușor de stăpânit, „adesea vor da drumul și se vor retrage”.

Aligatorii pot fi găsiți în toate cele 67 de comitate din Florida, dar „rareori mușcă oamenii, iar decesele cauzate de astfel de evenimente sunt rare”, potrivit fișei informative a FWC de pe site-ul său.

Din 1948, doar 26 din 442 de mușcături neprovocate în stat au dus la decesul unui om, potrivit datelor FWC.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62325990
Document secret al Kremlinului. Planul Rusiei pentru a prelua controlul total asupra Belarusului

Rusia plănuiește să încorporeze în totalitate Belarusul până în anul 2030, potrivit unui document de strategie internă al biroului executiv al președintelui Vladimir Putin, care a fost obținut de presa internațională.

62325977
O navă de spionaj rusă ar fi încercat să taie internetul și energia în Marea Britanie. Ce este Akademik Boris Petrov

O navă de spionaj rusească ar fi încercat să saboteze cablurile de electricitate și internet din Marea Nordului, care deservesc Marea Britanie. Dezvăluirea a fost făcută de agenți ai serviciului de informații olandez.

62325986
Un traficant de droguri a fost torturat până la moarte de trei indivizi, la ordinul fostei sale soții, orbită de gelozie

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost torturat timp de două ore și apoi ucis cu sânge rece de trei indivizi angajați de fosta lui soție.

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.