O doctoriţă româncă a fost ucisă în Germania. Poliţia l-a reţinut pe principalul suspect

×
Publicitate

Final brutal pentru o româncă de 35 de ani, medic chirurg apreciat şi mama unui băieţel de 2 ani. Aceasta a fost ucisă în Germania.

Crima s-a petrecut lângă locuinţa femeii care tocmai ieşise din gardă şi se îndrepta spre casă. Poliţiştii au ajuns în scurt timp la principalul suspect şi l-au încătuşat: este vorba despre fostul iubit al victimei, tot un român, potrivit apropiaţilor.

Bărbatul ar fi avut ordin de restricţie şi nu trebuia să se apropie la mai mult de 100 de metri de doctoriţă. Dar gândul răzbunării a dus la o nenorocire.

Elena era medic chirurg într-un spital din Fulda - un oraş din landul german Hessa. Locuia de zece ani acolo. Când a fost atacată, se pare că tocmai ieşise din gardă şi se întorcea acasă, unde o aşteptau mama sa şi copilul.

Gheorge State, Unchiul Victimei: "A ieşit dimineaţa la 8 a parcat maşina în curte şi maică-sa a aşteptat-o a văzut că nu mai vine a deschis uşa şi a găsit-o așa, durerea e mare."

Elena Konerth era divorţată şi - de ceva vreme - îşi găsise un partener cu 5 ani mai tânăr. Nici această relaţie nu a mers şi totul s-a terminat cu scandaluri. Individul nu ar fi fost de acord cu separarea.

Florentina State, Mătuşa Victimei: "Toată noaptea ar fi şicanat-o ăsta. Geanta i-a luat-o, i-a luat telefonul. El de fapt avea interdicție a se mai apropie de ea la 100 de metri. El nu s-a îndurat probabil de ea ce o fi zis nici a lu ăla nici a lu ăla hai să te omor".

În urma cercetărilor, poliţia din Hessa, a reţinut un bărbat. Jurnaliştii de la Osthessen-News.De au stat de vorbă cu anchetatorii.

Patrik Bug, Reprezentant Poliţia Hessa: "În general când se găseşte un cadavru poliţia investighează în toate direcţiile. Adică cercetări se fac şi în alte părţi, nu doar locul crimei".

În Livadea - Prahova, locul de origine al Elenei - vestea morţii ei a şocat pe toată lumea. Tatăl femeii - nevăzător - a plecat în Germania să se ocupe de formalităţile de repatriere a trupului neînsufleţit.

Elena State, ruda victimei: "Eu am plâns de m-am topit, mai tragic de atât nu se poate".

În Germania, investigațiile continuă pentru a se stabili dacă suspectul care a fost reţinut este într-adevăr vinovat de crimă.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62163458
Canada, a doua țară care a aprobat vaccinul anti-Covid produs de Pfizer

Canada s-a alăturat Marii Britanii, aprobând la rândul său vaccinul anti-Covid produs de Pfizer-Biontech.

62158054
New England Journal of Medicine: Rezultatele testelor clinice confirmă un ”triumf” al vaccinului Pfizer

Rezultatele complete ale testelor clinice ale vaccinului împotriva Covid-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech au fost publicate joi, în revista New England Journal of Medicine, cea mai prestigioasă revistă medicală din SUA, relatează AFP.

62159105
Moderna a început să îşi testeze vaccinul împotriva Covid-19 pe adolescenţi

Compania americană Moderna a anunţat joi că a început testarea vaccinului împotriva Covid-19 pe adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, conform Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.