Novavax are probleme de aprovizionare care îi întârzie producţia de vaccinuri anti-Covid-19

62178764
Shutterstock

Novavax a amânat termenul pentru atingerea unei producţii de 150 de milioane de doze de vaccin pentru Covid-19 pe lună până în trimestrul al treilea, din cauza problemelor de aprovizionare, a declarat un purtător de cuvânt.

Anterior, directorii Novavax au declarat că producţia de vaccinuri poate ajunge la capacitate maximă până la jumătatea acestui an, informează Reuters, citată de News.ro.

”Am spus în timpul conferinţei noastre de prezentare a rezultatelor financiare că ne aşteptăm să ajungem la capacitate completă până la jumătatea anului. Continuăm să rafinăm permenul pe măsură ce ne apropiem, ceea ce ne conduce acum să credem că vom ajunge la producţie maximă maximă până în trimestrul al treilea”, a declarat luni, prin e-mail, directoarea de comunicare al Novavax, Amy Speak.

"Există unele deficienţe de aprovizionare care apar şi dispar, care au contribuit la revizuirea calendarului. Acestea au inclus lucruri precum pungile şi filtrele pentru bioreactoare”, a adăugat ea.

Novavax ar putea primi autorizaţie din partea autorităţilor de reglementare din Marea Britanie pentru vaccinul său încă din această lună, după ce a publicat date impresionante din studiile clinice efectuate în Marea Britanie.

Se anticipează că autorizarea în Statele Unite ar putea veni încă din luna mai, după ce autorităţile de reglementare vor revizui datele din studiul clinic efectuat de companie în SUA.

Compania cu sediul în Maryland este unul dintre cei câţiva producători de vaccinuri Covid-19 care au fost nevoiţi să amâne termenele de producţie din cauza penuriei la nivel de industrie de materii prime şi a dificultăţilor de punere în funcţiune a echipamentelor de producţie.

Reuters a relatat luna trecută că Novavax a întârziat un acord care prevedea livrarea a cel puţin 100 de milioane de doze din vaccinul său cu două doze în Uniunea Europeană, în parte din cauza dificultăţilor de aprovizionare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62171178
Poliția știa că susținătorii lui Trump pregătesc un asalt asupra Capitoliului, dar nu s-au pregătit

Poliţia Capitoliului dispunea înaintea de asaltul din 6 ianuarie de mai multe informaţii decât a admis până acum, dar primise ordin să nu recurgă la cele mai dure tactici, relevă un raport citat de media americane, conform AFP.

62184714
Au dat 350.000 de lire sterline pe o casă, dar au parte de un adevărat coșmar. Ce se întâmplă în fiecare zi

Un cuplu din Anglia, care a cumpărat o casă cu 350.000 de lire sterline în apropiere unei șosele, se confruntă cu o problemă gravă: zgomotul infernal făcut de mașinile care trec prin zonă.

62184685
Vulcanul de pe Insula Saint Vincent a erupt din nou. Populația se confruntă cu o criză de alimente și apă

Vulcanul La Soufriere a erupt din nou marți, după o noapte relativ calmă, pe insula Saint Vincent din Marea Caraibelor.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.