Norvegia a comemorat 10 ani de la atentatele comise de Anders Breivik. "Am senzaţia că lucrurile s-au întâmplat ieri"

×
Publicitate

Au trecut zece ani de la atentatele din Norvegia, puse la cale de extremistul de dreapta Anders Breivik, în care 77 de oameni şi-au pierdut viaţa.

Atacatorul a detonat o maşină-capcană în zona clădirilor guvernamentale din Oslo. Apoi a mers pe o insulă, unde avea loc o tabără de vară pentru tinerii din Partidul Laburist, unde a deschis focul și a semănat teroare.

Supravieţuiţorii îşi amintesc şi astăzi cu groază acele momente, care au lăsat răni adânci şi au marcat întreaga societate.

Imagini terifiante au fost surprinse în urmă cu zece ani pe insula pe care 69 de tineri au murit împuşcaţi de Anders Breivik. Acum, acolo se află un monument dedicat victimelor. Joi, zeci de oameni au depus flori în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în cel mai grav act de violenţă comis în Norvegia de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace.

Lars Fjærli Hjetland, supravieţuitor: "Mulţi dintre supravieţuitorii de la Utoya s-au simţit vinovaţi şi le-a fost ruşine pentru că toţi au fugit să-şi salveze viaţa. Iar în goana asta faci lucruri care ţin strict de nevoia de a supravieţui".

Lars avea atunci 21 de ani. Şi a reuşit să scape teafăr după ce s-a urcat într-o barcă, împreună cu un tânăr politician norvegian, despre care asasinul a declarat ulterior că era una dintre ţinte. Fuga celor doi a atras multe critici. Au fost voci care au susținut că ar fi trebuit să încerce să salveze oameni.

A reuşit să facă acest lucru un fost ofiţer german, care se afla în acele clipe la plimbare, cu barcă, în apropiere de insulă. A salvat 20 de tineri, pe care i-a dus, în grupuri de câte cinci, pe mal, în siguranţă, până când ambarcațiunea i-a fost ciuruită de gloanţe.

Marcel Gleffe, salvator: "Totul mi se pare atât de ciudat... Până şi acum am senzaţia că lucrurile s-au întâmplat ieri. După aşa ceva nu ai cum să nu devii mai gânditor, mai introvertit".

Numele celor 77 de victime ale lui Breivik au fost citite de mai multe ori în timpul zilei de joi, la diferite evenimente comemorative, la care au participat supravieţuitori şi rude ale celor ucişi, dar şi familia regală.

Haakon, Prințul Moștenitor al Norvegiei: "Cei care nu am fost aici nu vom înțelege niciodată cum a fost să treci prin atacul care a durat 72 de minute. Niciunul dintre noi nu poate înțelege frica pe care cei de aici au simțit-o. Singurul lucru pe care îl putem face acum este să ascultăm și să recunoaștem durerea care încă rezidă în toți cei care au supravieţuit".

În 2012, Breivik a fost condamnat la pedeapsa maximă - 21 de ani de închisoare, care ar putea fi prelungită pe termen nelimitat.

Anul trecut, el a cerut să fie eliberat condiţionat. În plus, a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru condiţiile de detenţie şi tratamentul inuman şi degradant la care ar fi supus, dar CEDO i-a respins cererea. În închisoare, Breivik dispune de trei celule de peste zece metri pătraţi fiecare, cu televizor, jocuri video şi un computer, însă nu are acces la internet.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62203367
Grecia extinde testarea obligatorie. Toți angajații nevaccinați din turism se vor testa în mod regulat

Grecia extinde testarea obligatorie.

62203364
Inundațiile din Vestul Europei au lăsat în urmă dezastru. În Belgia, un râu s-a umflat și a înghițit o localitate

Inundaţiile care au măturat Vestul Europei au lăsat în urmă dezastru, iar echipe de pompieri şi militari le vin în ajutor oamenilor.

62203360
Masacru în Republica Centrafricană, a doua cea mai săracă țară din lume. 13 civili au fost uciși

Un număr de 13 civili au fost ucişi, miercuri, în Republica Centrafricană, a anunţat ONU într-un comunicat de presă. fără a preciza circumstanţele atacului sau identitatea atacatorilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Recomandări
Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu afirmă că a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre Coridorul Vertical de Gaze

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Screenshot 2026 09 28 123811
„Oamenii sunt diferiți”. Părinții și elevii, reacții la proiectul uniformelor obligatorii

Mii de liceeni din țară au venit luni la cursuri îmbrăcați în negru în semn de protest față de proiectul PSD privind introducerea uniformei obligatorii în școli, aprobat deja de Senat.