Nicolas Maduro cere discuții cu Casa Albă, după atacul american asupra unei nave în Venezuela. Personajul desemnat

62511255

Nicolas Maduro, președintele venezuelean, neagă acuzațiile de trafic de droguri și invită la "o conversație directă și sinceră" prin emisarul președintelui Trump.

Președintele venezuelean Nicolas Maduro s-a oferit să inițieze discuții directe cu administrația președintelui american Donald Trump, la câteva zile după primul atac al SUA asupra unei ambarcațiuni venezuelene pe care Washingtonul a acuzat-o că transporta traficanți de droguri, conform Reuters.

Propunerea vine în contextul tensiunilor crescânde dintre cele două țări și după un incident naval care a provocat moartea a 11 persoane.

Respinge acuzațiile de trafic de droguri

Într-o scrisoare adresată lui Trump și consultată de Reuters, Maduro a respins acuzațiile că Venezuela ar avea un rol major în traficul de droguri, afirmând că doar 5% din drogurile produse în Columbia tranzitează teritoriul său, iar 70% dintre acestea ar fi neutralizate de autoritățile venezuelene, transmite news.ro.

„Domnule președinte, sper ca împreună să putem înfrânge neadevărurile care au pătat relația noastră, ce trebuie să fie una istorică și pașnică", a scris Maduro, invitând la „o conversație directă și sinceră" cu emisarul special Richard Grenell.

Atacul american și consecințele sale

Scrisoarea, datată 6 septembrie, a venit la patru zile după atacul american asupra unei nave despre care Trump a afirmat că transporta membri ai grupării Tren de Aragua, acuzație respinsă de Caracas, care a negat că victimele ar fi avut legături cu traficul de droguri.

Incidentul a provocat moartea a 11 persoane.

În ciuda tensiunilor, zborurile săptămânale de deportare a migranților ilegali din SUA către Venezuela au continuat, iar Grenell a menținut un canal de comunicare deschis cu regimul Maduro, inclusiv pentru eliberarea unor cetățeni americani deținutí.

Între diplomație și presiune militară

 Administrația Trump este împărțită în privința Venezuelei: secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth conduc presiunea militară, în timp ce Grenell și alți oficiali încearcă calea diplomatică.

„Maduro face clar deschideri către Washington. Întrebarea pentru Casa Albă este cum poate obține un rezultat favorabil, fără ca Maduro să fie perceput că se predă opoziției sau americanilor", a comentat Geoff Ramsey, expert la Atlantic Council.

În timp ce Trump a dublat recent recompensa pentru capturarea lui Maduro la 50 de milioane de dolari, analiștii avertizează că mobilizarea militară americană în Caraibe crește riscul unor erori de calcul ce ar putea escalada conflictul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62576649
Jurnalista chineză Zhang Zhan, condamnată la încă patru ani de închisoare pentru știrile despre Covid
Zhang a fost rearestată după doar trei luni de la eliberare și acuzată pentru continuarea activității jurnalistice despre abuzurile din China.
62576647
Maduro antrenează civili pentru a purta arme. Venezuela se pregătește de un posibil conflict cu SUA
Guvernul venezuelean a anunţat că civili sunt antrenaţi să folosească arme pentru a apăra ţara în cazul unui atac lansat de Statele Unite, relatează duminică dpa, preluat de Agerpres.
62576639
Serbia a organizat o paradă militară de amploare, descrisă drept „cea mai mare demonstrație de forță militară a țării” | FOTO
Prin organizarea paradei care a avut loc sâmbătă, Serbia și-a prezintat politica externă complexă, echilibrând ambițiile sale de aderare la UE cu acorduri de furnizare de arme din Franța, China, Israel și Rusia.