Moţiunea de cenzură împotriva Comisiei Von der Leyen va fi supusă la vot în plenul PE săptămâna viitoare

62534364
Shutterstock

Comisia Europeană condusă de preşedinta Ursula von der Leyen va fi supusă în Parlamentul European (PE) unei moţiuni de cenzură, transmite dpa.

 

Preşedinta PE, Roberta Metsola, i-a informat miercuri seară pe liderii grupurilor europarlamentare despre această evoluţie.

Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea, afiliat grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR).

Moţiunea acuză Comisia de lipsă de transparenţă şi abuzuri, mai ales în legătură cu gestionarea pandemiei de COVID-19.

Moţiunea avea nevoie de susţinerea unei zecimi dintre membrii PE, adică cel puţin 72 de semnături, pentru a fi luată în dezbatere şi supusă la vot în sesiunea plenară de săptămâna viitoare de la Strasbourg.

Dacă moţiunea va trece, actuala Comisie va trebui să demisioneze în bloc - preşedintele şi cei 26 de comisari.

Un astfel de scenariu este considerat, însă, improbabil, întrucât ar necesita o majoritate dublă constând în două treimi dintre voturile exprimate şi reprezentând o majoritate din cele 720 de mandate din Parlamentul European, adaugă dpa.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62504544
Google va trebui să plătească 314 milioane de dolari pentru colectarea abuzivă de date mobile de pe telefoane cu Android
O curte cu juraţi din California a decis marţi că Google va trebui să le plătească mai mult de 314 milioane de dolari utilizatorilor de telefoane smart cu sistem de operare Android din acest stat american, transmite miercuri AFP.  
62550812
Mark Rutte: „Kievul are nevoie urgentă de ajutor militar după suspendarea livrărilor de arme din partea SUA”
Mark Rutte, secretarul general al NATO, a cerut miercuri sprijin urgent pentru Ucraina, după ce Pentagonul a anunțat o pauză în livrarea unor arme din cauza stocurilor reduse.
62557039
Trump a inaugurat un centru de detenție pentru migranții ilegali. Are 3000 de paturi și 200.000 de aligatori în jur
Donald Trump a făcut glume răutăcioase pe seama migranților ilegali, care urmează să fie ținuți într-un nou centru din Florida, înainte de a fi deportați.