Moscova îl convoacă pe ambasadorul francez Pierre Lévy şi acuză Parisul de discriminarea unor jurnalişti ruşi

62387661
AFP

Diplomaţia rusă l-a convocat pe ambasadorul Franţei la Moscova Pierre Lévy, pentru a denunţa discriminarea jurnaliştilor ruşi şi a acuzat Parisul de bruscarea unor corespondenţi ruşi la summitul G20 din India, relatează AFP.

Ambasadorul Pierre Lévy a fost convocat luni din cauza unor ”acţiuni discriminatorii şi evident rusofobe ale unor reprezentanţi ai autorităţilor franceze împotriva unor corespondenţi ai RIA Novosti şi redectorului-şef al Russia-News la summitul G20 de la New Delhi”, a anunţat într-un comunicat Ministerul rus de Externe.

Jurnaliştilor li s-a refuzat în mod brutal accesul la o conferinţă de presă a preşedintelui francez Emmanuel Macron, acuză ministerul rus.

Diplomaţia rusă a acuzat Franţa de încălcarea ”principiului fundamental al libertăţii presei” şi îi reproşează faptul că nu a prezentat scuze jurnaliştilor ruşi, excluşi de la o conferinţă de presă, la 10 septembrie.

Moscova îi acuză pe organizatorii francezi ai conferinţei de presă de faptul că au încercat să confişte telefoanele jurnaliştilor respectivi.

Rusia a denunţat incidentul la G20, în ziua respectivă.

Preşedinţia franceză nu a comentat atunci, însă un membru al delegaţiei a respins acuzaţiile de discriminare şi brutalitate.

”Am fost nevoiţi să refuzăm 30 de jurnalişti de diverse naţionalităţi, din cauza lipsei de locuri în sală”, declara această sursă, care a ceut să nu fie identificată.

Un corespondent AFP prezent la conferinţa de presă respectivă a constat că sala de presă era plină şi că jurnaliştii nu au putut să intre.

Rusia acuză de mult timp Franţa de faptul că cruschează reprezentanţi ai presei ruse, după ce Palatul Elysée a refuzat să acrediteze postul RT, din cauză că a colportat zvonuri despre Emmanuel Macron.

În 2017, preşedintele francez sublinia, la primirea lui Vladimir Putin în Franţa, că RT şi site-ul Sputnik sunt ”organe de propagandă mincinoase”.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62387658
”Visul meu e să cucerim Kievul și să mă mut cu familia acolo”. Anunț delirant de recrutare în Rusia: ”Este o zonă mișto”
Armata rusă a împânzit țara cu anunțuri de recrutare delirante, în condițiile în care Putin a dublat plățile pentru soldați, după declanșarea războiului din Ucraina.  
62387580
Ministrul de Externe a informat ONU în legătură cu fragmentele de dronă descoperite pe teritoriul României
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a participat la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, care s-a desfăşurat la New York.
62387639
Artist danez, condamnat pentru că a furat bancnotele pe care trebuia să le expună într-un muzeu. Cât valorau
Artistul danez Jens Haaning trebuia să expună echivalentul a peste 70.000 de euro în bancnote lipite pe o pânză, dar în cele din urmă a prezentat rame goale şi a păstrat suma.