Misterul Margaritei, fetița dispărută de la un orfelinat din Herson. Legătura cu liderul pro-Putin, Serghei Mironov

62404983
Getty

Un aliat politic-cheie al lui Vladimir Putin a adoptat în 2022 un copil luat de la o casă de copii ucraineană, potrivit unor documente descoperite de reporterii emisiunii Panorama de la BBC.  

Numele lui Serghei Mironov, liderul în vârstă de 70 de ani al partidului Rusia Justă, care susţine Kremlinul, figurează în dosarul de adopţie al unei fetiţe de doi ani care a fost încredinţată în 2022 unei femei cu care politicianul este acum căsătorit, conform News.ro.

Documentele arată că identitatea fetiţei a fost schimbată în Rusia. Numită iniţial Margarita, copila a fost unul dintre cei 48 de copii dispăruţi de la Casa Regională de Copii din Herson atunci când forţele ruseşti au preluat controlul oraşului.

Misterul din jurul Margaritei a început atunci când o femeie într-o rochie lila a apărut la spitalul de copii din Herson, unde copilul, care avea atunci 10 luni, era tratat pentru o bronşită, în august 2022. Margarita era cel mai mic copil al orfelinatului, care se ocupa de copiii care aveau probleme medicale sau ai căror părinţi pierduseră custodia sau muriseră. Mama Margaritei renunţase la custodie la scurt timp după naşterea ei, iar tatăl ei nu se ştia unde se află.

Femeia îmbrăcată în lila s-a prezentat ca fiind „şefa serviciului pentru copii de la Moscova, scrie BBC.

La scurt timp după ce femeia a plecat, medicul-şef de la pediatrie spune că a primit apeluri telefonice repetate de la un oficial numit de ruşi, care fusese recent pus la conducerea căminului de copii. Oficialul a cerut ca Margarita să fie trimisă imediat înapoi la cămin. În decurs de o săptămână, Margarita a fost externată.

În dimineaţa următoare, personalului de la casa de copii i s-a cerut să o pregătească pentru o călătorie. Bărbaţi ruşi - unii în pantaloni de camuflaj în stil militar, unul cu ochelari negri şi ţinând o servietă - au sosit pentru a o lua pe fată.

Şapte săptămâni mai târziu, Igor Kastiukevici, un deputat rus îmbrăcat în uniformă militară, a sosit la casa de copii şi, împreună cu alţi oficiali, a început să organizeze deportarea celorlalţi rezidenţi, inclusiv a fratelui vitreg al Margaritei, Maksîm. Copiii au fost ucraţi în autobuze şi ambulanţe şi duşi departe. „Copiii vor fi duşi în condiţii de siguranţă în Crimeea”, a declarat Kastiukevici, prezentând evenimentul ca pe o misiune umanitară.

Timp de cinci luni, BBC a încercat să dea de urma Margaritei şi a celorlalţi 47 de copii, colaborând cu Victoria Novikova, investigator în probleme de drepturile omului. Găsirea copiilor rătăciţi într-un loc atât de vast precum Rusia, o ţară cu o suprafaţă de peste 17 milioane de kilometri pătraţi, nu este o sarcină uşoară, notează BBC.

Primul pas a fost identificarea misterioasei femei în lila care a vizitat-o pe Margarita la spital în august anul trecut. „Femeia în lila” a fost identificată ulterior ca fiind Inna Varlamova. Victoria Novikova a descoperit un document rusesc care autoriza transferul Margaritei la un spital din Moscova pentru analize medicale. Pe document era menţionată o femeie: Inna Varlamova. O căutare pe reţelele sociale a confirmat că ea era femeia misterioasă în lila. Doctoriţa de la spitalul de pediatrie din Herson a identificat-o, la rândul său, ca fiind aceeaşi femeie care o vizitase pe Margarita.

În urma unor căutări suplimentare, reporterii BBC au descoperit că Inna Varlamova lucra la parlamentul rus, deşi nu este clar în ce calitate, şi că deţine o proprietate în Podolsk, lângă Moscova. Cu numele Innei Varlamova în mână, reporterii de la Panorama au obţinut apoi înregistrările trenurilor de la surse din interiorul Rusiei. Acestea au arătat că Varlamova a ajuns în Ucraina ocupată în aceeaşi zi în care martorii spun că Margarita a fost luată din casa de copii. Mai târziu în acea noapte, la ora 12:20, Inna Varlamova a luat trenul înapoi spre Moscova, cu bilete de întoarcere suplimentare. Dovezile sugerează că Margarita a fost luată cu acest tren de la miezul nopţii.

O sursă rusă a furnizat apoi reporterilor o altă informaţie crucială: un document care arată că Inna Varlamova se căsătorise recent cu liderul partidului politic Rusia Justă, Serghei Mironov. Politicianul, un fost paraşutist şi un apropiat al lui Putin, a fost sancţionat de o serie de ţări occidentale, inclusiv de Marea Britanie şi UE.

Reporterii BBC au accesat apoi o înregistrare de naştere, document creat în decembrie 2022, pentru o fetiţă de 14 luni pe nume „Marina”. Părinţii copilului au fost numiţi Inna Varlamova şi Serghei Mironov. Certificatul de naştere nu există în original. Ziua de naştere a „Marinei” a fost trecută ca fiind 31 octombrie 2021 - aceeaşi zi în care s-a născut Margarita.

Prin intermediul unor surse ruseşti anonime, echipa BBC a primit în cele din urmă dosarul de adopţie al Margaritei. Margarita Prokopenko a fost redenumită Marina Mironova, după numele tatălui ei adoptiv Serghei Mironov. Locul ei de naştere figurează ca fiind Podolsk.

Guvernul rus a declarat că nu are cunoştinţă de cazul Margaritei şi că nu poate face niciun comentariu.

Guvernul ucrainean susţine că aproximativ 20.000 de copii au fost luaţi de forţele ruseşti de la invazie şi au fost deportaţi. Moscova susţine că nu deportează copiii ucraineni, ci îi evacuează pentru a-i proteja de ostilităţi. În martie, Curtea Penală Internaţională (CPI) de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin pentru că a supervizat răpirea copiilor ucraineni. Laboratorul de cercetare umanitară Yale Humanitarian Research Lab susţine într-un raport că cel puţin 6.000 de copii din Ucraina au fost trimişi în tabere de „reeducare” ruseşti în ultimul an, notează BBC.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Alegeri parlamentare în Țările de Jos. Partidul islamofob de extremă-dreapta a câştigat detașat

La alegerile parlamentare din Țările de Jos, partidul islamofob de extremă-dreapta a lui Geert Wilders a câştigat detașat scrutinul.  

„S-a târât de sub corpul tatălui ei plin de sânge”. Cine este fetița de trei ani care ar urma să fie eliberată din Gaza

O fetiță în vârstă de trei ani care și-a pierdut ambii părinți în atacurile teroriste ale Hamas s-ar putea număra printre ostaticii americani care vor fi eliberați din Gaza.  

„Cine va fi eliberat? Cine rămâne în captivitate?”. Pacea temporară din Gaza aruncă familiile celor răpiți în disperare

Israel și Hamas mai au de lămurit o serie de detalii logistice înainte ca acordul de încetare a focului să intre în vigoare.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.