Militari SUA ucişi într-o ambuscadă, în Siria. Alţi trei americani au fost răniţi în atac

62598962

Trei cetățeni americani, doi militari ai Armatei SUA și un interpret civil, şi-au pierdut viaţa, sâmbătă, într-o ambuscadă care a avut loc în Palmira, în centrul Siriei.

Incidentul s-a produs în timpul unei întâlniri cu lideri locali, desfășurate în cadrul operațiunilor comune americano-siriene de combatere a terorismului.

Potrivit autorităţilor americane, atacul a fost pus la cale de un fost membru al forțelor de securitate siriene, suspectat de apartenență la organizaţia teroristă Stat Islamic. Individul a fost ulterior neutralizat de forțe partenere siriene, informează Al Jazeera.

Incidentul a avut loc în apropierea sitului antic Palmira, în regiunea Homs, unde o patrulă mixtă americano-siriană a fost prinsă într-o ambuscadă. Doi membri ai forțelor de securitate siriene au fost răniți, la fel şi alți trei militari americani care au fost evacuați de urgență cu elicoptere către baza Al-Tanf, situată în apropierea frontierei cu Irakul.

Deși niciun grup nu a revendicat oficial atacul, oficiali americani îl atribuie rețelei ISIS. E pentru prima oară din 2019 încoace când SUA pierd oameni în luptă, în Siria.

Forțele Statelor Unite se aflau în Palmira pentru a sprijini operațiunile de combatere a ISIS, în cooperare cu noul guvern sirian condus de președintele Ahmed al-Sharaa, instalat după înlăturarea lui Bashar al-Assad. Palmira, oraș strategic cucerit de ISIS în 2015 și recucerit ulterior, rămâne o zonă instabilă, aflată doar parțial sub controlul Damascului.

În acest context, trupele americane desfășoară patrule și întâlniri cu lideri locali pentru a preveni regruparea celulelor teroriste. Statele Unite mențin în continuare câteva sute de militari în estul Siriei, care sunt coordonează operațiunile coaliției anti-ISIS, alături de forțe kurde și alți parteneri locali.

Reacțiile oficiale de la Washington nu au întârziat. Președintele Donald Trump a promis „represalii foarte serioase” şi a calificat atacul drept o lovitură a ISIS împotriva Statelor Unite și a Siriei. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat că responsabilii vor fi vânaţi şi ucişi „fără milă”. Iar trimisul special al SUA pentru Siria, Tom Barrack, a condamnat pierderile de vieți omenești și a reafirmat angajamentul comun al Washingtonului și Damascului în lupta împotriva terorismului.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62598961
Cum vrea să facă Trump „Europa din nou măreață” prin divizarea ei. De ce ar scoate Italia, Ungaria, Polonia și Austria din UE

Administrația Trump intenționează să scoată patru țări din Uniunea Europeană (UE), potrivit unei copii a Strategiei de Securitate Națională a SUA (NSS) care a ajuns în presă.

62434754
Planul Poloniei pentru frontiera cu Belarus și Kaliningrad. „Scutul de Est” primește întăriri

Germania trimite zeci de soldați pentru a întări granița de est a Poloniei cu Belarus și Rusia. Aceștia se vor alătura Scutului de Est al Poloniei în primăvară.

62598957
Mii de maghiari au protestat la Budapesta cerând demisia lui Viktor Orban. Sunt acuzate abuzuri într-un centru pentru minori

Mii de maghiari au pornit sâmbătă într-un marş către birourile prim-ministrului Viktor Orban, în frunte cu liderul opoziţiei Peter Magyar.

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.