Mii de israelieni au manifestat împotriva guvernului pentru a cere eliberarea ostaticilor. „Tu eşti capul, tu eşti de vină”

62430281
AFP

Mii de oameni au ieşit din nou în stradă sâmbătă seara în mai multe oraşe din Israel pentru a manifesta împotriva guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu.  

În centrul Tel Avivului, manifestanţii au scandat sloganuri precum „Alegeri acum!”, au consemnat media israeliene.

Alţi protestatari l-au vizat pe Netanyahu cu sloganuri ca "Tu eşti capul, tu eşti de vină!".

"Te acuz, Bibi, că ai transformat o ţară întreagă într-una de îndoliaţi", a strigat o manifestantă, folosind diminutivul sub care mai este cunoscut premierul israelian. Ea a povestit că este o supravieţuitoare a atacului militanţilor Hamas şi din alte grupuri extremiste din 7 octombrie din sudul Israelului, în care şi-a pierdut fratele.

Popularitatea lui Netanyahu a scăzut drastic după atac, criticii acuzându-l pe politicianul de dreapta că a neglijat protejarea graniţei cu Fâşia Gaza acordând prioritate propriei supravieţuiri politice, în detrimentul intereselor ţării.

Un marş iniţiat de rude ale ostaticilor luaţi de Hamas pe 7 octombrie, început miercuri într-unul din kibbutzurile vizate de raidurile militanţilor, s-a încheiat tot sâmbătă în faţa reşedinţei oficiale a premierului din Ierusalim.

Au mai avut loc proteste şi manifestaţii la Haifa şi Beersheba, precum şi la Cezareea, în faţa vilei private a lui Netanyahu.

La 7 octombrie, comandouri ale Hamas infiltrate dinspre Fâşia Gaza au ucis peste 1.160 de persoane în Israel, în majoritate civili, conform datelor oficiale israeliene. Israelul a jurat ulterior să "elimine" Hamas, grupare aflată la putere în Gaza din 2007, pe care - la fel ca SUA şi Uniunea Europeană - o consideră organizaţie teroristă.

De asemenea, potrivit Israelului, circa 130 de ostatici sunt încă deţinuţi în Fâşia Gaza, dintre care 30 ar fi morţi, din cele 250 de persoane răpite pe teritoriul său în 7 octombrie.

Ofensiva israeliană în Fâşia Gaza s-a soldat cu peste 30.000 de victime, în marea majoritate civili, potrivit celor mai recente bilanţuri anunţate de Ministerul Sănătăţii al Hamas.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62430247
Nepalul le impune tuturor alpiniștilor care vor să urce pe Everest să folosească cipuri de localizare

Autorităţile din Nepal le impun alpiniștilor care vor să escaladeze Everestul, cel mai înalt munte din lume, să poarte cipuri de localizare.

62430219
Reacția Germaniei după ce presa rusă a publicat înregistrarea unei discuții secrete a unor ofițeri nemți despre Ucraina

Kremlinul așteaptă explicații urgente de la Berlin, după un caz uluitor de breșă de securitate.

62393832
Sondaj în SUA, cu opt luni înainte de alegeri. Joe Biden pierde teren în faţa rivalului său republican Donald Trump

Joe Biden pierde teren în faţa rivalului său republican Donald Trump, care îl devansează într-un sondaj publicat sâmbătă de jurnalul New York Times.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.