Mesajul emoționant al fiicei exploratorului Paul-Henri Nargeolet: „Se află în locul în care și-ar fi dorit să fie”

62359924

Fiica exploratorului francez Paul-Henri Nargeolet, unul dintre cei cinci oameni care au murit în submersibilului Titan, în Oceanul Atlantic, a avut prima reacție înainte de a se anunța decesul tatălui ei.

În vârstă de 39 de ani, Sidonie Nargeolet, fiica celebrului explorator Paul-Henri Nargeolet (foto articol), declara că încă mai are speranța că vor fi salvați, cu puțin timp înainte de a se afla vestea că resturi ale submersibilului Titan au fost găsite pe fundul Oceanului Atlantic, ceea ce a determinat oficialii să confirme că echipajul este mort.

Joi, Sidonie Nargolet spunea că trăiește cu "mult stres, emoții foarte amestecate", în timp ce căutarea disperată a submersibilului dispărut în apropierea epavei Titanicului a intrat într-o fază critică, când se așteaptă ca oxigenul să se termine pentru cele cinci persoane aflate la bord.

"În unele momente, am multă speranță, sunt bine, cred și am multă speranță. Dar în altele, speranța dispare și este greu de suportat, iar cu cât trece mai mult timp devine tot mai greu", a spus ea.

„Indiferent dacă se află într-un submarin sau pe Titanic, știu că îi place unde este. În orice caz… este fericit acolo unde este… Asta e liniştitor”, a continuat apoi fiica exploratorului francez.

Ce i-a transmis fiicei sale înainte de ultima sa călătorie

Sidonie Nargeolet, în vârstă de 39 de ani, a declarat că tatăl ei era foarte pasionat de Titanic. „Știu că acum se află în locul în care și-ar fi dorit să fie”, a spus ea.

Colegii lui Paul-Henri Nargeolet îl descriu ca fiind un expert de frunte al Titanicului, cu peste 35 de scufundări la epavă la activ după o carieră de două decenii în marina franceză, potrivit The Independent.

Fiica sa a declarat că a aflat despre accident luni, când a primit un mesaj text de la soția tatălui său, care spunea că acesta ar fi trebuit să se întoarcă duminică la ora 18:00.

„Am plâns mult”, a transmis ea. Sidonie își văzuse ultima dată tatăl cu puțin înainte de Crăciunul de anul trecut, în Andorra.

„Mi-a trimis un mesaj cu o săptămână înainte (de a se urca în submersibil) în care îmi spunea că vremea a fost proastă, așa că nu au putut să coboare, dar că a fost o atmosferă minunată. I-am trimis un mesaj duminică, de Ziua Tatălui, dar nu mi-a răspuns", a mărturisit ea.

Sidonie Nargeolet a spus că tatăl ei a făcut prima sa călătorie la epavă Titanicului în 1987. La una dintre călătorii, cu o altă navă operată de OceanGate Expeditions, cu sediul în SUA, el i-a spus că nu era sigur că se va întoarce în siguranță, deși în cele din urmă a reușit.

"Știe cum să gestioneze o situație de criză. Este pregătit pentru ea. Aici, cred că cu ceilalți oameni le-ar fi explicat, așadar, să respire ușor, astfel încât să folosim mai puțin oxigen. Și mai știe și cum să-i liniștească, asta e foarte important. Poate să dea cu piciorul în submarin, ca să-l audă. Uneori nu verific (știrile), pentru că nu vreau să aud că spun că acum au oxigenul foarte scăzut", a spus ea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62359798
Fizician român: „Cel mai probabil, submersibilul a făcut implozie chiar duminică din cauza presiunii exterioare puternice”

Fizicianul Cristian Presură a afirmat că submersibilul Titan, a cărui dispariţie în timpul unei expediţii la epava Titanicului s-a soldat cu moartea a cinci persoane, cel mai probabil a făcut implozie chiar duminică.

 

62359902
Macron acuză Rusia de destabilizarea Africii: "Milițiile private efectuează răpiri și extorcări asupra populaţiilor civile''

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a acuzat, vineri, Rusia că este ''o putere de destabilizare a Africii'' şi şi-a exprimat regretul că deciziile Moscovei ''nu joacă un rol benefic pentru comunitatea internaţională'', informează Agerpres.

62359899
Moldova se retrage din Comunitatea Statelor Independente. ”Ce rost are, când un stat membru invadează alt stat membru?”

Republica Moldova se va retrage din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunităţii Statelor Independente (CSI) până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, a anunţat preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu.

 

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.