Manifestaţie pro-Ucraina cu zeci de mii de oameni, la Praga. Ce mesaj le-a transmis demonstranților soția lui Zelenski. VIDEO

62299450
Agerpres

Zeci de mii de persoane au participat duminică în capitala cehă, Praga, la o demonstraţie de susţinere a Ucrainei.

Demonstrația a fost organizată ca o contramanifestaţie faţă de recentele proteste antiguvernamentale comparabile ca participare şi care denunţau politica guvernului ceh de sprijin faţă de Kiev.

Purtând drapele ale Republicii Cehe, ale NATO, UE şi Ucrainei, mulţi dintre manifestanţii de duminică şi-au exprimat susţinerea faţă de Ucraina în războiul acesteia împotriva Rusiei, în contrast cu protestul de vineri, la care organizatorii ce se opun NATO şi UE au cerut guvernului ceh să negocieze direct cu Moscova livrări de gaze ruseşti, relatează Reuters.

 

Reprezentanţii grupului care a organizat manifestaţia pro-Ucraina, denumit ''Un milion de momente pentru democraţie'', au susţinut în faţa mulţimii adunate în piaţa principală din Praga că, dincolo de temerile legate de război şi creşterea preţurilor la energie, viitorul democraţiei este în pericol, potrivit Agerpres.

Manifestanţilor adunaţi acolo li s-a adresat pe un ecran prin legătură video şi soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Olena Zelenska. ''Nu vom lăsa Rusia să ne atragă pe noi sau lumea întreagă în întuneric. Întunericul niciodată nu va învinge. Atât timp cât oamenii nu închid ochii în faţa războiului, lumina noastră nu se va stinge niciodată'', a spus prima doamnă a Ucrainei.

Ministrul ceh de interne Vit Rakusan a provocat indignarea Rusiei după ce vineri a întins pe sediul ministerului său drapelele ceh şi ucrainean cu o fâşie neagră între ele ce ilustra chipul preşedintelui rus Vladimir Putin ieşind dintr-un sac pentru cadavre.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62281214
Ce condiție impune Ucraina pentru a relua negocierile cu Moscova. Kremlinul a reacționat imediat
Trupele ruse au trecut în defensivă pe mare parte a frontului din Ucraina.
62299448
Trei răniți într-un atac cu cuțitul împotriva manifestanţilor pro-democraţie în faţa ambasadei Iranului din Berlin
Trei bărbaţi au fost răniţi, duminică, la Berlin, într-un atac care a vizat manifestanţi paşnici în zona ambasadei Iranului. Agresorii, care aveau chipurile acoperite, au reuşit să fugă, a anunţat poliţia germană, potrivit AFP.
62299402
Tragedie uriașă în India. Cel puțin 68 de morți după prăbușirea unui pod reparat săptămâna trecută. VIDEO
O tragedie uriașă a avut loc, duminică, în India. Un pod reparat recent s-a prăbușit în momentul în care pe el se aflau sute de persoane. Zeci de oameni au murit au murit în urma incidentului.