Mai mulți antivaccinişti din Grecia l-au atacat şi l-au agresat pe directorul unei şcoli gimnaziale

62229573

Mai mulţi antivaccinişti COVID-19 din Grecia l-au agresat vineri pe directorul unei şcoli gimnaziale din oraşul Aegina, din nordul Greciei.

Mai mult, l-au legat cu cătuşe şi l-au transportat împotriva voinţei sale la comisariatul de poliţie, pentru o presupusă "încălcare a Constituţiei", a informat Poliţia locală, citată de EFE.

Aşa-zişii "apărători ai Constituţiei" l-au agresat pe director în momentul sosirii acestuia în şcoala din acea localitate, care are aproape 4.000 de locuitori şi se află la 42 de kilometri distanţă de Salonic, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale.

Negaţioniştii COVID-19 sunt foarte activi în nordul Greciei, unde aripa ultraconservatoare a Bisericii Ortodoxe, prezentă mai ales în mănăstirile de pe Muntele Athos, are o mare influenţă asupra populaţiei locale.

De la începutul anului şcolar, când s-a impus obligativitatea purtării măştii sanitare de profesori şi elevi şi prezentarea a două teste negative săptămânale de către elevi, părinţii antivaccinişti din această regiune a Greciei s-au prezentat frecvent în şcoli şi au cerut să se renunţe la purtarea măştii şi la testul pentru detectarea COVID-19.

De asemenea, mulţi părinţi nu le permit copiilor lor să meargă la şcoală, fapt care a obligat Guvernul să prezinte în Parlament un decret ce prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care nu îşi lasă copiii să frecventeze cursurile şcolare.

De luna trecută, membri ai grupului "apărătorilor Constituţiei" au intrat de multe ori în spitalele din Salonic, proferând ameninţări la adresa medicilor şi cerând ca bolnavii de COVID-19 să nu fie intubaţi.

În regiunea nordică a Greciei, rata de vaccinare este considerabil mai mică decât media pe ţară, considerată şi aşa scăzută de către experţii în sănătate, întrucât doar aproximativ 63% dintre cei 10,7 milioane de locuitori eleni sunt vaccinaţi cu schemă completă împotriva COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62229567
Julian Assange poate fi extrădat în SUA. Decizia a fost luată de o instanță din UK
Înalta Curte din Londra a dat vineri câştig de cauză Statelor Unite în apelul pentru extrădarea lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks, informează Reuters.
62223654
Elon Musk vrea să demisioneze de la conducerea Tesla. CEO-ul continuă să vândă acțiuni
Elon Musk, capriciosul CEO al producătorului de vehicule electrice Tesla, a anunţat vineri, într-un mesaj postat pe Twitter că intenţionează să ”demisioneze”, la câteva ore după ce şi-a vândut, din nou, din acţiunile pe care le deţine în societate.
62229546
Oamenii străzii din Berlin trebuie să prezinte certificatul verde pentru a putea dormi la metrou
Oamenii fără adăpost din Berlin trebuie să respecte la rândul lor restricţiile anti-COVID-19 impuse în domeniul transportului public pentru a putea dormi în gurile de metrou din capitala germană.