Criza din Ucraina. Ministrul Apărării: România nu va intra în război, în nicio situație
O desfășurare „masivă” de trupe NATO în Europa este soluția găsită de Boris Johnson la criza ucraineană. Premierul britanic a anunțat că o va propune Alianței Nord Atlantice, ca răspuns la manevrele militare ale Rusiei din regiune.
Între timp, și Franța a anunțat că este pregătită să trimită militari în România iar de cealaltă parte, Rusia își aprovizionează soldații de la graniță cu rezerve de sânge, un indiciu clar care ar duce către o confruntare directă.
Citește cele mai noi informații despre criza din Ucraina:
UPDATE ora 21:00 Marea Britanie ia în considerare dublarea trupelor sale desfășurate în Țările Baltice, în cadrul NATO, ca răspuns la masarea trupelor rusești la granițele Ucrainei.
„Trimitem un mesaj clar pentru Kremlin”, a spus premierul Boris Johnson, care a repetat că orice incursiune rusă în Ucraina va fi urmată de sancțiuni rapide și drastice.
„Oligarhii lui Putin nu vor mai avea unde să se ascundă, în cazul unor sancțiuni extinse, dacă Rusia invadează Ucraina”, a promis șefa diplomației de la Londra.
UPDATE ora 18:40 Armata rusă, care anunțase exerciții navale în largul coastelor Irlandei, a fost de acord să le relocheze, după ce pescarii au promis că le vor întrerupe, transmite BBC.
UPDATE ora 15:00 Există o „amenințare reală” de invadare a Ucrainei de către Rusia, a avertizat ministrul britanic de Externe, Liz Truss, dar este „foarte puțin probabil” ca soldații britanici să fie trimiși să lupte în orice conflict, potrivit BBC.
În schimb, Liz Truss a declarat că Marea Britanie trimite arme în Ucraina și își „întărește” sistemul de sancțiuni pentru ca oligarhii fideli Kremlinului să nu aibă „unde să se ascundă”.
UPDATE ora 13:13 Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a afirmat că Moscova doreşte relaţii „respectuoase" cu Washingtonul, subliniind în acelaşi timp importanţa pentru Rusia a obţinerii unor garanţii concrete pentru securitatea sa, relatează AFP.
UPDATE ORA 12.45. NATO nu intenţionează să trimită trupe de luptă în Ucraina, care nu este membră a Alianţei, în eventualitatea unei invazii ruse, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unui interviu pentru BBC, relatează Reuters.
Întrebat dacă exclude trimiterea de trupe NATO în Ucraina, în cazul în care Rusia va invada această ţară, Stoltenberg a răspuns: „Nu avem intenţia de a desfăşura trupe de luptă în Ucraina... ne concentrăm pe furnizarea de sprijin".
„Există o diferenţă între a fi membru NATO şi a fi un partener puternic şi foarte apreciat ca Ucraina. Nu există nicio îndoială în această privinţă", a adăugat Stoltenberg.
UPDATE ORA 12.30: România, ca membră NATO, în acest moment nu este în situaţia de a intra în război nici în cel mai prost scenariu, în care Federaţia Rusă ar intra în Ucraina, afirmă ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu.
El a fost întrebat dacă bărbaţii români, în special cei tineri, ar trebui să se teamă că vor fi încorporaţi, în contextul situaţiei din regiune.
"Nu ar trebui să fiţi îngrijorat deloc şi vreau să vă aduc câteva argumente foarte pragmatice, în primul rând pentru că România, ca membră a unui sistem defensiv puternic, cel mai puternic, care este NATO, în acest moment nu este situaţia de a intra în război, în orice situaţie în care, să zicem, Federaţia Rusă, în cel mai prost scenariu, ar intra în Ucraina. Pentru că, a spus-o şi Stoltenberg recent, Tratatul NATO prevede posibila intervenţie militară doar în cazul ţărilor, dacă este atacată o ţară care este membră a NATO, aşa funcţionează solidaritatea NATO. Ucraina nu este, încearcă să devină membră NATO, dar nu are, încă, acest statut", a declarat Vasile Dîncu duminică.
Boris Johnson: ”Vom fi mereu alături de aliații noștri din NATO în fața ostilității ruse”
El a subliniat că nici măcar Ucraina nu şi-a mobilizat rezerviştii.
"Ea este atacată şi nu şi-a mobilizat rezerviştii, aşa încât nu este cazul în acest moment ", a completat Dîncu.
UPDATE ORA 7.20. Premierul Boris Johnson doreşte să răspundă în acest mod la creşterea "ostilităţii Rusiei" faţă de Ucraina.
Această propunere, care ar urma să fie făcută în cursul unei reuniuni a şefilor militari ai NATO săptămâna viitoare, ar putea duce Londra la dublarea contingentul britanic de aproximativ 1.150 de soldaţi dislocaţi în prezent în Europa de Est şi la furnizarea de "arme defensive" Estoniei, relatează AFP și Agerpres.
"Acest ansamblu de măsuri ar transmite un mesaj clar Kremlinului - nu vom tolera activitatea lor destabilizatoare şi vom fi mereu alături de aliaţii noştri din NATO în faţa ostilităţii ruse", a declarat el într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă seara.
"Am dat ordin forţelor noastre armate să se pregătească să desfăşoare trupe în Europa săptămâna viitoare, pentru a fi în măsură să oferim un sprijin terestru, aerian şi naval aliaţilor noştri din NATO", a subliniat Boris Johnson.
Dacă preşedintele rus Vladimir Putin ar alege calea "vărsării de sânge şi distrugerii" în Ucraina, ar fi "o tragedie pentru toată Europa", a adăugat el. "Ucraina trebuie să rămână liberă să-şi aleagă singură propriul viitor", a mai spus premierul britanic.
Cel mai scăzut punct al relațiilor dintre Rusia și Occident de la Războiul Rece
Boris Johnson, care este supus de mai multe săptămâni unei intense presiuni politice după o serie de scandaluri legate de petreceri în Downing Street în cursul lockdownului, a afirmat vineri că îi va telefona preşedintelui rus Vladimir Putin în zilele următoare pentru a-l îndemna "să dea înapoi" şi să se angajeze pe calea diplomatică cu privire la Ucraina.
De asemenea, şeful guvernului britanic va efectua o vizită în regiune în zilele următoare.
Relaţiile dintre Rusia şi Occident au atins cel mai scăzut punct de la Războiul Rece.
Rusia a desfăşurat zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei în ultimele luni, stârnind temeri legate de o invazie. Deşi guvernul rus neagă orice plan în acest sens, insistă asupra unor garanţii scrise pentru securitatea Rusiei, inclusiv promisiunea că Ucraina nu va adera la NATO.
Sursa: Agerpres
Etichete: Ucraina, NATO, razboi in ucraina, boris johnson, militari,
Dată publicare:
30-01-2022 12:33