Liderul opoziției ungare a venit pe jos în România. „Rivalul” lui Orban vrea să atragă voturile maghiarilor din diaspora

62546412
Profimedia

Liderul opoziţiei ungare, Peter Magyar, a ajuns sâmbătă în România după o călătorie de peste o săptămână, pentru a atrage sprijinul maghiarilor din România şi al electoratului conservator înaintea alegerilor din 2026, potrivit Reuters.

Partidul de centru-dreapta Tisza al lui Magyar a apărut anul trecut pentru a lansa cea mai serioasă provocare la adresa premierului naţionalist Viktor Orban de când acesta a ajuns la putere în 2010.

Alegerile parlamentare din Ungaria vor avea loc în 2026

Majoritatea sondajelor de opinie plasează acum Tisza înaintea partidului Fidesz al lui Orban, următoarele alegeri parlamentare urmând să aibă loc la începutul anului 2026. Încă nu a fost stabilită o dată pentru alegerile legislative.

Purtând drapelul naţional al Ungariei, Magyar a trecut graniţa sâmbătă dimineaţa împreună cu un grup de susţinători.

"Nu mergem (în România) pentru a escalada tensiunile sau pentru a provoca vreun rău fraţilor şi surorilor noastre maghiari care trăiesc acolo. Mergem acolo pentru a ne exprima solidaritatea", a declarat Magyar pe 14 mai, când a pornit pe jos în echipament de drumeţie.

În drumul său spre graniţă, Magyar s-a oprit în oraşe mici pentru a discuta cu alegătorii din mediul rural, care îl susţinut în mod tradiţional pe conservatorul Orban.

Ce arată ultimele sondaje

Guvernul lui Viktor Orban oferă sprijin financiar comunităţilor etnice maghiare din România, iar în 2014 a acordat drept de vot maghiarilor care locuiesc în străinătate. La ultimele alegeri din 2022, 94% dintre aceşti alegători au susţinut Fidesz.

Cel mai recent sondaj realizat de grupul de reflecţie Publicus, apărut vineri, arată că Tisza are un sprijin de 43% în rândul alegătorilor hotărâţi din Ungaria, în timp ce Fidesz are 36%.

Magyar şi-a anunţat intenţia de a călători spre România la 12 mai, după ce Orban semnalase că ar putea coopera cu candidatul prezidenţial al extremei drepte din România, George Simion, înainte de alegerile din 18 mai.

Uniunea Democrată Maghiară din România, care îi reprezintă pe etnicii maghiari din această ţară, a declarat că victoria lui Simion ar reprezenta o ameninţare la adresa drepturilor minorităţilor şi şi-a îndemnat alegătorii să îl sprijine pe centristul Nicuşor Dan, care a câştigat în cele din urmă alegerile, notează Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62487242
Două aeronave militare ruseşti sunt suspectate de încălcarea spaţiului aerian finlandez

Două avioane militare ruseşti sunt suspectate că au încălcat vineri spaţiul aerian finlandez, a anunţat Ministerul finlandez al Apărării, relatează AFP.

 

62546411
Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 307 prizonieri de razboi de fiecare parte

Rusia a anunţat sâmbătă că 307 de soldaţi ruşi au fost schimbaţi pentru acelaşi număr de militari ucraineni în a doua etapă a unui schimb major de prizonieri între Kiev şi Moscova în formula '1.000 pentru 1.000", relatează AFP.

62546385
Volodimir Zelenski cere „mai multă presiune asupra Rusiei”, după un atac masiv cu drone și rachete asupra Kievului

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că doar sancţiuni internaţionale suplimentare ar putea forţa Rusia să accepte o încetare a focului, după ce Kievul şi alte regiuni ucrainene au fost vizate noaptea trecută de un atac masiv.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.