Liderii UE și Zelenski, videoconferință cu Trump, înaintea întâlnirii cu Putin. Mesajul președintelui Ucrainei la final
Mai mulţi lideri europeni au discutat miercuri cu liderul SUA Donald Trump, prin videoconferinţă, pentru a încerca să îl convingă să apere interesele Ucrainei cu ocazia întâlnirii pe care o va avea vineri, în Alaska, cu omologul său rus Vladimir Putin.
Desfășurarea evenimentelor:
UPDATE Zelenski a cerut un armistiţiu, sancţiuni împotriva Rusiei şi să fie primit la negocieri
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, după ce a participat la o videoconferinţă a unui grup de lideri europeni cu preşedintele american Donald Trump, că "tema centrală" a summitului pe care acesta îl va avea vineri în Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să fie o încetare a focului "imediată" pe frontul din Ucraina, iar dacă Rusia refuză, atunci să-i fie impuse noi sancţiuni, şi a cerut să fie primit la masa negocierilor cu Rusia prin organizarea unui summit trilateral cu Trump şi Putin, consemnează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.
"Sperăm că tema centrală a întâlnirii (dintre Trump şi Putin n.red) va fi o încetare a focului. O încetare a focului imediată", a indicat Volodimir Zelenski, vorbind la Berlin la o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Friedrich Merz. "Sancţiunile trebuie instituite şi (cele existente) consolidate dacă Rusia nu este de acord cu un armistiţiu în (discuţiile din) Alaska", a insistat el.
"Le-am spus preşedintelui american şi tuturor colegilor noştri europeni că Putin joacă la cacealma. El încearcă înaintea întâlnirii din Alaska să pună presiune pe toate sectoarele frontului ucrainean. Rusia încearcă să arate că poate ocupa toată Ucraina", a susţinut în continuare Zelenski, făcând referire la o înaintare surprinzătoare reuşită în ultimele zile de armata rusă în provincia Doneţk, în faţa unei armate ucrainene aflată în inferioritate numerică.
Preşedintele ucrainean şi-a manifestat de asemenea nemulţumirea că summitul bilateral Trump-Putin nu va fi urmat în Alaska de un summit trilateral la care să participe şi el. Zelenski a cerut organizarea unui astfel de summit şi a insistat ca orice chestiuni teritoriale să fie discutate numai la o astfel de întâlnire tripartită, nicidecum în lipsa lui. "Fără Ucraina, este imposibil de hotărât acest lucru. Şi, de altfel, toată lumea este de acord cu asta", a spus el, adăugând că a primit din partea lui Trump promisiunea că-l va informa despre discuţia pe care o va avea vineri cu Putin.
"Poziţia mea nu s-a schimbat", a răspuns Zelenski unei întrebări despre eventuale cedări teritoriale către Rusia în schimbul unei încetări a focului. "Avem o Constituţie. Aceasta este baza noastră. Şi Constituţia nu s-a schimbat, iar eu nu pot schimba Constituţia. Eu sunt garantul Constituţiei", a invocat el drept justificare pentru refuzul de a ceda vreun teritoriu Rusiei.
La rândul său, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că, la summitul din "Alaska, interesele fundamentale de securitate europene şi ucrainene trebuie apărate".
"Acesta este mesajul pe care noi, europenii, l-am transmis astăzi preşedintelui Trump. Şi pot spune că suntem foarte mult în acord atât asupra evaluării cu privire la poziţia de început, cât şi asupra obiectivului realizabil pentru vinerea aceasta" la summitul Trump-Putin, a estimat Merz, care a avut iniţiativa organizării videoconferinţei la care au mai participat şefii de stat sau de guvern din Franţa, Regatul Unit, Italia, Polonia şi Finlanda, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Acesta din urmă a postat după videoconferinţă un mesaj pe reţelele de socializare, în care descrie drept "foarte bună" discuţia avută cu preşedintele american. "Apreciez leadership-ul lui Donald Trump, coordonarea apropiată cu aliaţii. Mingea este acum în terenul Rusiei", a indicat Rutte.
UPDATE Mesajul președintelui Nicușor Dan
„Tocmai am participat la videoconferința „Coaliția de voință” pentru a ne coordona pozițiile înaintea întâlnirii bilaterale dintre președintele SUA, Donald Trump, și președintele Rusiei, în Alaska.
Am subliniat că, pentru România, coordonarea și unitatea transatlantică sunt esențiale. Salut reuniunea de astăzi în sprijinul acestei abordări.
De asemenea, salutăm determinarea președintelui Trump de a pune capăt acestei agresiuni și de a aduce o pace durabilă în Ucraina. Suntem cu toții de acord că trebuie realizată o încetare a focului înainte de a avea loc orice negocieri.
În calitate de vecin cu cea mai lungă frontieră terestră cu Ucraina, modul în care se obține pacea este extrem de important pentru România, la fel cum este pentru întreaga Europă.
Viitorul și securitatea continentului nostru, inclusiv a regiunii Mării Negre, sunt în joc. De aceea, avem nevoie de o pace care să țină cont de interesele Ucrainei și ale Europei.
De asemenea, suntem de acord că orice acord de pace ar trebui să fie însoțit de garanții de securitate solide pentru Ucraina.”
UPDATE Von der Leyen spune că Europa, SUA şi NATO şi-au întărit poziţiile comune cu privire la Ucraina
Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că întâlnirea prin videoconferinţă între mai mulţi lideri europeni, preşedintele american, Donald Trump, şi cel ucrainean, Volodimir Zelenski, a avut rolul de a consolida punctele de întâlnire între aliaţi în perspectiva întâlnirii de vineri din Alaska, informează EFE.
"Astăzi, Europa, Statele Unite şi NATO şi-au consolidat punctele comune pentru Ucraina. Vom menţine o coordonare strânsă", a scris Von der Leyen pe reţelele sociale după ce a participat la întâlnirea virtuală organizată de cancelarul german, Friedrich Merz.
Preşedinta CE a subliniat că a fost o "conversaţie excelentă" în care liderii europeni, american şi ucrainean au schimbat informaţii despre întâlnirea din Alaska între preşedintele SUA, Donald Trump şi preşedintele rus, Vladimir Putin, programată să aibă loc vineri, la Anchorage.
"Nimeni nu îşi doreşte pacea mai mult decât noi: o pace justă şi durabilă", a scris Von der Leyen, reiterând mesajul pe care Bruxelles-ul l-a transmis după ce Washingtonul a anunţat întâlnirea dintre cei doi lideri, la care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a fost invitat.
UPDATE Dorinţa SUA este de a obţine o încetare a focului în Ucraina, afirmă Macron după o reuniune cu Trump
Dorinţa SUA este de a "obţine o încetare a focului" în Ucraina, a declarat miercuri preşedintele francez Emmanuel Macron, după o reuniune online cu omologul său american Donald Trump, la care au participat şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi alţi lideri europeni, organizată cu două zile înainte de summitul din Alaska între liderul de la Casa Albă şi omologul său rus Vladimir Putin, relatează AFP.
"Este foarte important ca în timpul acestei întâlniri, Statele Unite să poată obţine o încetare a focului. Şi noi susţinem această iniţiativă", a adăugat Macron, care s-a exprimat de la reşedinţa sa de vară de la Fort de Brégançon (Var), alături de preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.
"Problemele teritoriale care ţin de Ucraina nu pot fi negociate, ele vor fi negociate doar de preşedintele ucrainean" Volodimir Zelenski, a mai spus Macron, în opinia căruia "nu există astăzi pe masă planuri serioase privind schimburi teritoriale".
Donald Trump va "lupta şi pentru a obţine (...) o întâlnire trilaterală" cu Vladimir Putin şi cu Volodimir Zelenski, a mai spus preşedintele francez.
"Cred că este o chestiune foarte importantă în acest sens şi sperăm că aceasta (întâlnirea) poate avea loc în Europa, într-o ţară neutră, acceptată de toate părţile", a mai spus preşedintele francez.
Volodimir Zelenski face apel la contracararea oricărei eventuale 'înşelăciuni' din partea Rusiei
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut aliaţilor săi occidentali să exercite presiuni asupra Moscovei şi să contracareze orice eventuală ''înşelăciune'' din partea Rusiei, înaintea unor discuţii pe care el le va avea miercuri cu mai mulţi lideri europeni şi cu omologul său american Donald Trump, informează France Presse.
''Trebuie pusă presiune pe Rusia pentru a obţine o pace echitabilă. Trebuie să utilizăm experienţa Ucrainei şi a partenerilor noştri pentru a împiedica orice înşelăciune din partea Rusiei'', a afirmat Zelenski într-un mesaj postat pe Telegram.
''Nu există niciun semn care să indice că ruşii se pregătesc să pună capăt războiului'', a adăugat el.
Şeful statului ucrainean se va deplasa miercuri la Berlin pentru a se alătura cancelarului german Friedrich Merz la reuniunea prin videoconferinţă cu Donald Trump şi cu mai mulţi lideri europeni, reuniune consacrată întâlnirii pe care liderul de la Casa Albă o va avea cu preşedintele rus Vladimir Putin vineri în Alaska.
___________________________
La ora 14:00, ora Germaniei, va avea loc o videoconferință de o oră la care vor participa liderii din Germania, Finlanda, Franța, Marea Britanie, Italia, Polonia, precum și președinții Comisiei Europene și Consiliului European. Zelenski și șeful NATO, Mark Rutte, se vor alătura, de asemenea, conferinței. Aici vor planifica modul în care vor aborda importanta convorbire care va urma.
De la ora 15:00, conform programului văzut de POLITICO, liderii europeni și Zelenski vor avea o întâlnire cu Trump și vicepreședintele său, JD Vance.
În cele din urmă, începând cu ora 16:00, așa-numita coaliție a susținătorilor militari ai Ucrainei se va reuni pentru o conferință telefonică comună găzduită de Germania, Marea Britanie și Franța. Administrația prezidențială a anunțat, miercuri, (ora 17:30 - ora România) că președintele Nicușor Dan, alături de alți lideri europeni, va participa la videoconferința Coaliției statelor care vor să ajute Ucraina.
După aceea, ar putea avea loc o conferință de presă a lui Merz, în jurul orei 18:00.
Cancelarul german Friedrich Merz i-a invitat pe Donald Trump şi pe vicepreşedintele său JD Vance să discute miercuri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu şefii de stat sau de guvern francez, britanic, italian, polonez şi finlandez.
Discuţiile între liderii europeni se vor referi la mijloacele de a ''exercita o presiune asupra Rusiei'', la ''pregătirea unor posibile negocieri de pace'' şi la chestiuni privind ''revendicări teritoriale şi garanţii de securitate'', potrivit Berlinului.
Marţi, liderii ţărilor Uniunii Europene, cu excepţia Ungariei, au insistat pe necesitatea ca ucrainenii să aibă libertatea de a-şi decide singuri viitorul şi au subliniat că negocieri substanţiale nu pot avea loc decât ''în contextul unei încetări a focului sau al unei reduceri a ostilităţilor''.
De partea sa, preşedintele rus Vladimir Putin a discutat cu numeroşi lideri în ultimele zile, printre care cei mai apropiaţi parteneri - chinezul Xi Jinping, indianul Narendra Modi, brazilianul Luiz Inacio Lula da Silva şi nord-coreeanul Kim Jong Un.
Şeful statului ucrainean Volodimir Zelenski nu a fost invitat la summitul din Alaska, unde Kievul şi europenii se tem că Trump şi Putin se vor înţelege să constrângă Ucraina să cedeze părţi din teritoriul său.
Donald Trump a declarat că speră să aibă o întâlnire ''constructivă'' în Alaska şi a apreciat drept ''foarte respectuos'' din partea lui Vladimir Putin faptul că acesta se va deplasa pe teritoriul american.
Trump s-a arătat ''puţin contrariat'' de faptul că Zelenski spune că ''are nevoie de o autorizare constituţională'' pentru a ceda teritorii. ''Pentru că va exista un schimb de teritorii'', a afirmat preşedintele SUA, în condiţiile în care forţele ruse ocupă în prezent aproximativ 20% din teritoriul ucrainean.
Marţi, la Kiev, Volodimir Zelenski a afirmat că Rusia nu se pregăteşte ''pentru a pune capăt războiului'', ci pentru ''noi ofensive'' în Ucraina. El a calificat întâlnirea Trump-Putin drept o ''victorie personală'' pentru liderul rus şi a exclus orice retragere din estul Ucrainei în cadrul unui acord de pace.
Moscova cere ca Ucraina să îi cedeze patru regiuni ocupate parţial (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson), pe lângă Crimeea anexată în 2014, şi să renunţe la livrările de arme occidentale pentru Kiev şi la aderarea la NATO.
Aceste cerinţe sunt considerate inacceptabile pentru Ucraina, care cere retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ei şi garanţii de securitate occidentale.
Sursa: Agerpres
Etichete: nicusor dan, donald trump, vladimir putin,
Dată publicare:
13-08-2025 18:33